Energia Feminină Revine – Marele Șarpe Alb (Kundalini Planetar)

Cu mult timp în urmă, omenirea nu trăia în minte ci în inimă. A fost visul care a creat lumea dar acum acest mod de a fi a rămas doar o urmă a felului nostru de a trăi.  Vechea cale are o putere uriașă, pe care am uitat-o de foarte multă vreme, iar acum ne confruntăm cu un dezechilibru pe care nu îl vom putea rezolva până nu ne vom reaminti. Omenirea s-a îndepărtat de lumea existentă în inimă și și-a îndreptat atenția către mintea logică, având încredere absolută într-un chimist, matematician, fizician sau medic. Știința a demonstrat că toate credințele străvechi țin pur și simplu de ignoranță.

Mai mult, omul modern a creat, folosind marea sa cunoaștere, care pentru omul modern reprezintă adevărul unic, o lume care probabil în mai puțin de două sute de ani se va autodistruge. A rămas foarte puțin timp pentru a o salva. Întrucât omul străvechi cu ceremoniile sale „prostești” s-a descurcat milioane de ani pentru a se menține, ar trebui să ținem cont de această înțelepciune, chiar folosind mintea noastră logică, pentru a crea o lume echilibrată.

Creația începe întotdeauna din inimă, apoi este transmisă minții. Însă pentru a ajunge în inimă, așa cum este cunoscut în religia străveche a fiecărui trib care a viețuit pe acest pământ, mai întâi este necesar să ne amintim de Mama Divină. Dacă ne reamintim de această primă mare înțelegere, atunci va apărea și semnificația a ceea ce primim în inimă. Noi ne-am uitat propria esență și dacă nu ne vom aminti de ea mai repede, mintea noastră extrem de tehnologică ne va conduce într-o lume plină de distrugere și durere, pentru că o lume din care lipsește inima este o lume mecanică.

Iubirea este răspunsul la fiecare întrebare – chiar și la întrebările care vin din minte. Când suntem în inimă nu este nevoie să facem nimic pentru a aduce schimbarea, aceasta se va întâmpla de la sine. Pentru a ajunge în inimă, trebuie să ne amintim de Mama Divină. Ea este vie și foarte conștientă, dincolo de înțelegerea secolului XXI al omului tehnologizat. Pământul nu este o piatră în cosmos ci are nume, personalitate și spirit. Iar spiritul ei, Spiritul Mamei Pământ se află în spatele fiecărei întâmplări care poate duce la transformarea totală a umanității și a fiecăruia din noi, prin iubire

Să vorbim puțin despre energia Kundalini, la nivelul corpului uman, aceasta fiind aproape identică cu energia Kundalini planetară. Pentru oameni există cinci valuri posibile de energie, care își au originea la baza coloanei vertebrale, fiecare dintre ele având un anumit scop în fazele evoluției umane. Energia sexuală este una din energiile cu care suntem familiarizați, pentru că atunci când un om are un orgasm poate simți această energie urcând pe coloana vertebrală. Atunci când această energie se ridică în coloană, ea schimbă modul nostru de a percepe lumea, depinzând de zonele pe care se deplasează în interiorul sistemului energetic uman.

Dacă energia sexuală are legătură cu procesul de creație, energia Kundalini se referă la procesul de creștere spirituală. La fel se întâmplă și cu energia Pământului. Atunci când energia Kundalini a pământului se mișcă și își schimbă zonele de staționare, începe o nouă vibrație care va afecta fiecare ființă de pe pământ. Această energie a pământului este denumită Șarpele de Lumină sau Marele Șarpe Alb.

36254913_10155231915436650_899286939700559872_n - Copy
Energia Feminină Cosmică

Ea este asemenea unui șarpe încolăcit pe pământ. Imaginea extinsă este următoarea: energia Kundalini are doi poli, iar unul se află în centrul pământului. Celălalt este localizat la suprafața pământului. Conștiința Pământului este cea care decide unde urmează să se stabilească această energie. La finele fiecărui ciclu de 13.000 de ani, se petrece un eveniment sacru și secret care schimbă totul, transformând profund mersul istoriei și fiind cunoscut de foarte puține ființe umane. Este vorba despre aceasta lumină a lumii care se conectează la centrul planetei, făcând o mișcare de șarpe (asemănătoare energiei Kundalini prin interiorul corpului uman) și afectând inimile tuturor ființelor, în special ale oamenilor, dând aripi tuturor căutătorilor spirituali care își caută calea spre Dumnezeu. Ce se întâmplă atunci este că acest șarpe energetic își schimbă locul fix de pe suprafața planetei și se mută în altă parte. Impactul este extraordinar atât pentru locul în care a staționat energia Kundalini, cât și pentru locul în care aceasta s-a mutat.

Magic Yoga - Moonlight Meditation

În jurul noii locații a marelui Șarpe Alb apare ca de nicăieri o energie spirituală nouă, revitalizantă, care afectează în mod dramatic oamenii din zonă și trimite o frecvență în rețelele electromagnetice care înconjoară pământul. Rezultatul este afectarea conștiinței acestor rețele, pe niște căi care sunt trasate de ADN-ul planetei Pământ. Noi creștem conform unui plan. O anumită înțelepciune se pogoară peste cei care cunosc acest eveniment, dăruindu-le o stare de pace, astfel că în plin haos, război, crize ale mediului înconjurător, molime, moarte din lipsa hranei, lipsă de moralitate, situații pe care le experimentăm cu toții astăzi, ei înțeleg tranziția și de aceea nu cunosc frica. Această stare de a trăi fără frică este cheia secretă a transformării care, de milioane de ani, urmează cu consecvență acest eveniment cosmic sacru.

La un anumit nivel, aceasta înseamnă ca energia spirituală feminină se întoarce pentru a conduce lumea. Astfel, Lumina Spirituală Feminină pătrunde treptat într-o sferă mai largă a experiențelor umane, de la femei lider în afaceri și religie până la femei șefi de stat, fiind evidentă pentru întreaga omenire și continuând să crească câteva mii de ani.

Formată în străvechea Lemurie, energia Kundalini a planetei Pământ s-a mutat în Atlantida și apoi cu fiecare relocare, ne-a schimbat ideea despre ceea ce înseamnă spiritual și inimă. În cele din urmă, acum 13.000 de ani când s-a scufundat Atlantida preoții din frăția Nikkal au părăsit continentul care se scufunda zguduit de seisme, erupții vulcanice, inundații și cutremure, urmând Marele Șarpe de Lumină în călătoria sa spre noua reședință. Au ajuns astfel în peninsula Yucatan în Mexic, unde au pus bazele civilizației mayașe. Confirmare a arheologilor care au descoperit o piatră străveche, denumită ,,Documentul de la Truano”, care descrie detaliat scufundarea Atlantidei. Această piatră se găsește în prezent la British Museum la Londra și are 3500 de ani vechime.

Dar Marele Șarpe Alb nu s-a oprit acolo ci și-a continuat călătoria până în zona înaltă a munților Himalaya, care a fost localizată în regiunea de vest a ceea ce se numește astăzi Tibet. Acolo au construit din piatră albă, una din cele mai mari piramide din lume pentru a marca locul unde se așezase energia Kundalini a Pămantului, dar și pentru a concentra acolo această energie pentru binele planetar. Încet încet, influența Marelui Șarpelui Alb a atras mari suflete, așa cum au fost de exemplu Lao-Tzu și Buddha. Budismul tibetan amintește de Mer-Ka-Ba (câmpul de energie uman care se extinde dincolo de trup, având circa 17 metri în diametru). Panchen Lama, al doilea în rang după Dalai Lama, a cerut Chinei în 1949 să ,,unifice Mama Pământ”. Avea doar 11 ani. Liderul comunist chinez Mao-Tze-Tung a răspuns acestei cereri, invadând Tibetul. În 1959 după răzvrătirea tibetanilor și opresiunea sălbatică a chinezilor de la Lhasa, Dalai-Lama a fugit în India urmat de un val de mii de alți refugiați. În acel moment, după 1300 de ani de odihnă, Marele Șarpe Alb a început să iasă din piramidă. Apoi într-o zi a părăsit Tibetul împreună cu cu Dalai-Lama, ajungând în India.

profecias57_01

Dar Marele Șarpe Alb nu s-a oprit acolo ci a continuat să se miște, trecând prin aproape toate regiunile de pe suprafața Pământului. Această călătorie a durat aproximativ 10 ani până când în căutarea sa, Marele Șarpe Alb a ajuns în America Centrală, în Panama. Cea mai mare geomanție care s-a săvârșit vreodată, separând în sens concret și energetic două continente, Canalul Panama a blocat aici călătoria Energiei Kundalini a pământului. S-a creat astfel un uriaș dezechilibru energetic (similar celui care se petrece în interiorul unei persoane atunci când blocarea energiei Kundalini, ceea ce poate cauza durere, boală și chiar moarte). Uriașa problemă apărută în zonă prin blocarea Energiei Kundalini, a dus la războiul dintre Columbia și țările vecine, dar a creat o problemă și pentru populația băștinașă a planetei.

multidimensionalHJ-1024x585

Conform calendarului Mayaș, pentru a debloca fluxul de energie al impresionantului Șarpe Alb de Lumină, era nevoie de o ceremonie care urma să reunifice energetic America de Nord (Vulturul) și America de Sud (condorul), deblocând Kundalini ca să ajungă la destinația sa finală. Ceremonia a avut loc în data de 19 februarie 2008 în Guatemala, reunind 200 de triburi băștinașe de pe cele două continente, inclusiv foarte mulți inițiați albi din toată lumea care au conlucrat, fiecare folosind propria metodă, pentru a debloca Marele Șarpe Alb.

chakras-earth

În același timp, sus în munții Anzi, în partea de nord a statului Chile, 112 triburi se așezau într-un cerc uriaș și făceau o ceremonie de purificare a locului, cântând și dansând. Ceremonia a continuat mai multe luni, până când Șarpele Alb de Lumină s-a deplasat către noua sa casă și s-a încolăcit la noul său loc sacru de odihnă în Oceanul Pacific, în fața Lacului Titicaca din Anzi (Lacul Titicaca este Chakra Sacrală Planetară, chakra regenerării planetei Pământ). Noul „regat de lumină” se stabilea astfel în Chile și Peru și începea să afecteze inimile oamenilor din continentul America de Sud și din întreaga lume. Conectarea fiecăruia la Mama Pământ se face într-un loc secret care se află în inimă și odată ce te-ai conectat, viața devine un miracol continuu. Nimeni nu poate planifica lucrurile care se întâmplă, ele se exprimă în afară, în natură, desființând legile fizicii, dar nu și pe cele ale Mamei Pământ.

Am scris aceste rânduri cu profund respect față de Drunvalo Melchizedek care a readus în conștiința planetei prin scrierile sale, aceste adevăruri sacre, pentru a ajuta la realinierea umanității la Mama Pământ și la Mama Divină, pentru evoluția omenirii și evoluția planetară, în cadrul planului divin.

 

Argenția Mihail

 

Bibliografie: Drunvalo Melchizedek, Șarpele de Lumină, Editura Media Lux

2 gânduri despre „Energia Feminină Revine – Marele Șarpe Alb (Kundalini Planetar)

  1. Șarpele la care am fost odată arăta fix ca cel din poză dar în loc de păr, avea acolo unde se termină capul, 2 aripioare. Era imens, alb și radia o iubire părintească de o tandrețe de nedescris. Nu știam ce sau cine este.

    Apreciază

    1. Cel la care m-am conectat eu era feminin și emana iubire și forță (în sensul că nu te pui cu el, avea o putere enormă). Dar energia sa cred că cel mai bine s-ar putea descrie ca o energie feminină asemănătoare celei Christice. Simțeam că este Iubire fără nici o îndoială și de asemenea simțeam că îmi este extrem de cunoscută această energie. Mi-a mai spus că vine din Pleiade și a fost una din cele 7 forțe care au fondat Atlantida.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close