Pasărea Măiastră a neamului românesc

Mediator între cer și pământ, pasărea a stârnit mereu uimirea și admirația oamenilor.  Mitologia vorbește despre faptul că puterea spiritului zeilor nevăzuți a fost transmisă păsării, zborul fiind asimilat unei ipostaze superioare a ființei iar penele care înconjoară capul căpeteniilor amerindiene arată și conexiunea lor solară și autoritatea lor spirituală.

Pasărea simbolizează și eliberarea de planul material și nu de puține ori a fost asemănată cu îngerii. Inteligența, se spune în Rig Veda, este cea mai iute dintre păsări. În funcție de cromatică, simbolistica păsării se diversifică și mai mult. Albastru este culoarea accesului la lumi spirituale superioare. În mitologia chineză pasările albastre sunt mesageri cerești ori zâne nemuritoare, iar în islam sunt îngeri. În mitologiile antichității europene și orientale apare adesea imaginea păsării care conduce sufletul celui decedat, sau sufletul mortului ia forma unei păsări. Indiferent de spațiul cultural, ideea generală este de eliberare, de descătușare din planul material. Pasărea simbolizează și renașterea, redimensionarea ființei umane (de exemplu Pasărea Phoenix). Există și un simbol funest, al păsărilor de noapte care anunță moartea cuiva sau încarnează sufletele care nu și-au găsit odihna. Tot ea este cea care are funcție profetică și anunță începutul anului agricol.

În nici o altă cultură, oricât de veche ar fi ea, credința în nemurirea sufletului după moarte nu este atât de prezentă ca la daci. Bucuria cu care dacii se aruncau în luptă, fericiți să treacă în lumea de dincolo, i-a impresionat pe marii scriitori ai antichității, care vorbeau cu uimire și respect despre Zamolxe, învățătorul și zeul dacilor. Cei vii se veseleau pentru sufletul scăpat din capcana cărnii și boceau faptul că ei mai au de așteptat până să treacă pragul spre Împărăția Cerească.

Trăitorii acestor locuri nu depuneau ofrande pe morminte ca în alte culturi pentru că, așa cum scriau nedumeriți istoricii antici, de la Herodot la Dio Casius continuând cu gotul Iordanes, dacii se credeau nemuritori, astfel că nimic din ființa lor nu rămânea pe pământ. Însuși Platon, în două din dialogurile sale, inspirat de religia dacică vorbea despre Pasărea Suflet. Citez: ,,Când sufletul e desăvârșit și bine înaripat, se ridică în văzduhuri purtat de o pasăre”. Călătoria sufletului este alta decât călătoria întristătoare a trupului, care în tradiția dacă era incinerat astfel încât sufletul, eliberat de haina pământeană, să se poată ridica nestăvilit la ceruri. Este poate motivul pentru care timp de trei secole, pe teritoriul Daciei nu a fost identificat nici un mormânt dac.

Mai sus – imagini din cartea lui Ioan Marchiș – Nodul Sacru

Vehicul de trecere al sufletului era la daci Pasărea Suflet numită Pasărea Hac. Semicalotele sculptate în calcar, descoperite în incinta sacră a sanctuarului de la Sarmisegetuza Regia și la Fetele Albe, redau în centru Pasărea Suflet, iar deasupra, șapte benzi reprezentând orbitele planetare, sau poate, cele șapte vămi ale văzduhului. Contextul în care au fost găsite, precum și locul descoperiri lor spun multe despre ritualul de trecere și ascensionare al strămoșilor noștri. În incinta sacră, sufletul era inițiat încă din timpul vieții, pentru a ști ritualurile și  a cunoaște parolele de trecere prin cele 7 vămi planetare, astfel încât sufletul inițiatului să se poată desprinde de corp, la fel de ușor cum se desprinde pasărea de la pământ. Numai Pasărea Sufletului lui cunoștea parolele și doar ea putea trece de vămile cerești. Se știa că privite de deasupra, cerurile arată ca niște cercuri în timp ce văzute din partea opusă, apăreau ca o roată continuă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Că avem de a face cu o informație legată de ritualul trecerii o demonstrează și obiceiul rămas până astăzi în popor, ca la înmormântare să se coacă pâinici rotunde având în centru  Pasărea Suflet, care se desprinde de pe orbita terestră. Colăcelul se numește hulub. Alte pâini pregătite pentru înmormântare sunt: ,,scărița”, ,,ciurul” și ,,creasta”, toate simbolizând spirala.

Se pare că în tradiția actuală, stâlpii de lemn sunt considerați a fi simbolul bărbatului. adică a celui care susține casa făcând legătura Cerului cu Pământul. Crucea  este în tradiția populară simbolul femeii, adică a celei care se sacrifică pentru ca viața, în materialitatea ei, să poată continua.

În zilele noastre, Pasărea Sufletului se vede mai rar pe stâlpi sau pe cruci. În credința populară din zonă, numai celor care mor neîntinați li se cuvine o Pasăre a Sufletului pe stâlp, și asta ca să arate că ei  sunt asemenea îngerilor. Aceasta e vopsită de obicei în albastru, cu aripile închise sau dimpotrivă deschise către cer,  fiind un simbol al Duhului Sfânt.

Ritualul Păsării Sufletului se păstrează și astăzi în multe zone ale țării, cum ar fi: Sibiu, Alba, Gorj, Mehedinți și chiar în Basarabia, dar rădăcina lui o întâlnim  în munții Orăștiei, unde în loc de cruce, la căpătâiul celui plecat se așează un stâlp de lemn sculptat cu motive geometrice (care amintesc de Coloana Infinitului a lui Brâncuși), în vârful căruia veghează veșnicia o Pasăre Suflet. Dar nu toți stâlpii au păsări deasupra, unele au cruci, iar din loc în loc deasupra unor morminte regăsim, simplă, crucea de lemn așa cum o știm, răstignită către cer.

Dar Pasărea Suflet a vechilor daci are ca soră bună Pasărea Măiastră din tradiția populară românească. Considerată a fi regina păsărilor și mesageră a zânelor, fiind înzestrată cu puteri magice, aceasta, se arată destul de rar vederii, frumusețea  unică și lumina celestă pe care o răspândește, fiind rezervată doar sufletelor care merită să o întâlnească. Posedând o putere magică inepuizabilă, ea aparține ca și Pasărea Suflet  Celuilalt Tărâm, trăind izolată și neexpunându-și splendidul penaj multicolor decât foarte rar. Despre cântecul ei minunat se spune că este atât de frumos încât poate impresiona inima Cerului şi a Pământului, și putea învia morţii.

Pasărea solară o întâlnim sub diferite forme în mitologia  multor altor  țări cum ar fi: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Rusia, Germania, în ţările nord-europene – Italia, Franţa și chiar peste Atlantic, în Missouri. Penajul uimitor şi cântecul fermecat sunt caracteristici care o însoțesc pretutindeni. Se hrăneşte cu mere de aur, care au calitatea de a-i da tinereţe şi frumuseţe. Același cântec al ei, după legendele bohemiene, vindecă bolnavii şi redă orbilor vederea. S-ar putea crede că aurul şi strălucirea penelor sunt echivalențe ale frumuseţii supreme în imaginaţia populară, dar observarea atentă a caracteristicilor păsării magice relevă natura sa neîndoielnic înrudită cu soarele. Este o fiinţă dătătoare de lumină, și conține în ea puterea luminii solare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Păsările solare se întâlnesc destul de frecvent în mitologia universală. În Egiptul Antic întâlnim Șoimul de aur, pasărea sacră a zeilor solari – Horus, Ra, Osiris şi Pasărea Bennu (cel strălucitor) – simbol al lui Ra şi Osiris, precum şi al manifestărilor lor nocturne. În religia hindusă, pasărea Garuda, cea cu aripile de aur, vehicul al puternicului Vişnu, este o formă a lui Surya (Soarele).  As-Samandal-ul arab este o pasăre care „îşi află plăcerea în foc şi chiar rămâne în el”,  purificându-se.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dar pe departe cea mai celebră pasăre solară este Phoenixul greco-roman, uneori descris ca un vultur, alteori reprezentat ca un stârc, adesea viu colorat, roşu-aprins sau purpuriu cu reflexe aurii. Se spune că s-ar fi născut dintr-un ou de aur ce plutea pe apele oceanului. Pasăre primordială, are capacitatea de a se mistui în flăcări și de a renaște din propria cenușă, ca simbol creator și totuși distrugător al lumii. Pentru creștini, pasărea Phoenix este o pasăre sacră fiind asociată  arhanghelului Mihail. Un mare număr de detalii din descrierea păsării Phoenix lămuresc caracterul ei solar. Este singura pasăre reprezentată cu nimb, simbol al luminii. Culorile ei sunt cele ale soarelui care răsare sau apune. Locuieşte în Arabia sau India (adică la răsărit). Trăieşte cinci sute de ani, apoi se consumă în foc pentru a renaşte din propria-i cenuşă (simbolul cercului diurn al soarelui). Și despre precedesorul egiptean al Păsării Phoenix, Pasărea Bennu, se credea că se re-creează în fiecare dimineaţă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pasărea de Foc este omonima păsării măiestre din mitologia slavă. În basmele rusești, ea apare ca o pasăre miraculoasă înzestrată cu un penaj cu sclipiri de aur și argint, și cu ochi strălucitori precum cristalele. O singură pană a păsării de foc luminează întreaga încăpere și atunci când cântă, din pliscul ei izvorăsc nestemate. În vechea tradiție chineză se vorbește de pasărea roșie denumită Feng-Huang, ocrotitoare a iubirii nemuritoare. Ea poate fi considerată o întruchipare a simbolului Yin-Yang.

În afară de penajul strălucitor, există și alte asemănări între aceste străvechi păsări solare şi Măiastra românească. Măiastra cântă dumnezeieşte ca Phoenixul şi Pasărea Feng-Huang. Redă sănătatea şi vederea, întinereşte şi învie, aşa cum fac cele mai multe din vechile păsări solare. As-Samandal vindeca printre alte boli, cataracta. O caracteristică importantă a tuturor păsărilor solare este legătura cu lumea de dincolo, simbolizând dispariţia vremelnică a soarelui sub pământ…

Măiastra românească este un simbol al vieții care renaște, este cea care vindecă și alină. Ea îi însoțește și ajută pe eroii solari ai străbunilor noștri în aventura lor în căutarea vieții fără de sfârșit și a iubirii fără de moarte, dincolo de hotarele timpului și ale spațiului, spre infinit…

Preluată din trecut și din tradiție, Pasărea Sufletului a devenit Măiastra și a  prins viață în opera sculptorului Constantin Brâncuși, devenind simbol ale  ascensiunii  și iluminării neamului nostru/ Din 1910 până 1949, Brâncuși a sculptat peste 29 de păsări, căutând să surprindă esența zborului, care pentru el simboliza ascensiunea către spiritualitate și transcendență.

Brâncuși credea în necesitatea și puterea regeneratoare a marilor simboluri. Stilizându-și păsările, el tindea către sensul abstract al mitului păsării, acela de a răspunde chemării Soarelui și de a realiza Ascensiunea. De exemplu, pasărea Phoenix urcă și își dizolvă trupul în Soare, integrându-se luminii.

Păsările lui Brâncuși emană multă lumină. Pentru a obține efectul luminii, Brâncuși a lustruit marmura și a polizat metalul, până când pasărea a ajuns să reflecte lumina, devenind ea însăși luminiscentă.

„Omul, afirma el, nu se simte izolat în Cosmos, se simte deschis către o lume care, grație simbolurilor, îi devine familiară… Omul iese din starea individuală și se apropie de o înțelegere universală. Experiența individuală se trezește și se transformă în act spiritual.” (Mircea Deac – Brâncuși, surse arhetipale, Editura Junimea, Iași, 1982)

Comparând Pasărea în spațiu cu Măiastra, constatăm că prima și-a pierdut mult trăsăturile fizice și asemănarea cu o pasăre. S-a subțiat și s-a alungit, a devenit mai aerodinamică. A păstrat numai funcția simbolică de vehicul al zborului, ascensiunii și lejerității spiritului.

Zborul și frumusețea inefabilă a păsării măiestre au fost imortalizate de către Constantin Brâncuși în sculptura aleasă în anul 2000 drept sculptura secolului XX.

Pasărea Măiastră este un simbol al zborului care îl eliberează pe om din limitele materiei inerte. ,,Aici am avut de luptat cu două mari probleme”, mărturisea Brâncuși. „Trebuia să arăt în formă plastică sensul spiritului care este legat de materie și să fuzionez toate formele într-o unitate perfectă. Chiar formele contradictorii trebuiau să se unifice într-o comuniune nouă, finală; în filozofia mea asupra vieții, separarea materiei de spirit și orice formă de dualitate rămân o iluzie. Sufletul și lutul formează o unitate. Prin acest oval al Păsării Măiestre, eu am separat și combinat două mișcări imperioase – una deasupra ovalului și alta dedesubt. Mă întrebam singur cum trebuie să balansez formele astea pentru a da păsării un sens al zborului fără efort. După cum vedeți, am reușit cumva să fac ca Pasărea Măiastră să plutească”. – Constantin Brâncuși (Oana Ilinca Moldoveanu)

Pasărea Suflet, devenită Pasăre Măiastră a vieții si devenirii umane prin zbor, se regăsește mai mult sau mai puțin și în scrierile multor scriitori români, care au căutat să îi reveleze misterul. Pornind de la basmele populare la Petre Ispirescu, de la Eminescu la Sadoveanu, Labiș, Bacovia,Vieru și Blaga, Pasărea Măiastră a neamului nostru continuă să planeze în soare, conducându-ne sufletele către infinit.

Se crede că stâlpii ar fi  fost aduși în Dacia de către soldații romani din divizia a XII-a Gemina care a staționat în Dacia, pentru că s-a găsit inscripționat numele legiunii pe stâlpi din antichitate. Se pare ca strămoșii noștri au așezat pe ei, la căpătâiul soldaților morți, păsări de lemn albastre îndreptate spre țara de baștină, pentru ca sufletele lor să poată regăsi drumul înapoi spre casă.

Preluate din trecut și din tradiție, aceste simboluri au prins viață la Constantin Brâncuși semnificând  ascensiunea  și iluminarea neamului nostru. Ajunsă la Brâncuși simbol al vieții, Pasărea Sufletului a devenit Măiastra și a prins viață în 1910. Este un simbol solar al păsării care renaște, vindecă și alină. Ea îi însoțește și ajută pe eroii solari ai străbunilor noștri în aventura lor în căutarea vieții fără de sfârșit și a iubirii fără de moarte.

Între 1910 și 1949, Brâncuși a sculptat 29 de păsări, căutând să surprindă esența zborului, care  pentru el simboliza ascensiunea către spiritualitate și transcendență. Pasărea Suflet, devenită Pasărea Măiastră a vieții și devenirii umane prin zbor se regăsește mai mult sau mai puțin și în scrierile unor autori care au căutat să îi reveleze misterul. Astfel, plecând de la basmele populare la Petre Ispirescu, de la Eminescu la Sadoveanu, Labiș, Bacovia,Vieru și Blaga, Pasărea Măiastră a neamului nostru continuă să planeze în soare, conducându-ne sufletele către infinit.

Dedesubt, Pasărea Măiastră a lui Dan Gherasimescu:

Argenția Mihail