Regresie într-o viață de „căpcăun”

Terapeutul: Când vrei să începem o să te rog să închizi ochii.

Ana: Da.

Terapeutul: Și o să te rog să te conectezi cu acel aspect al tău pe care l-ai întâlnit în călătoria de ieri. Ai zis că era un monstru ca un Shrek, nu? O căpcăuniță ai zis tu, nu?

Ana: Da.

Terapeutul: Unde se află ea, unde o găsești?

Ana: În Lumea Spiritelor.

Terapeutul: Și ce face acolo?

Ana: Îngrijește o grădină de flori.

Terapeutul: Ea știe unde se află?

Ana: Da.

Terapeutul: Știe că a murit?

Ana: Da.

Terapeutul: Ce mai e neîncheiat? Care e motivul că a rămas încă atașată?

Ana: E că a murit cu ură și cu programul „oamenii mă urăsc”. Ea a fost capturată și pusă într-o arenă, unde a fost obligată să se lupte cu tot felul de fiare și luptători fioroși (ca pe vremea gladiatorilor de mai târziu din Roma antică).

Terapeutul: Ok.

Ana: Și programul acesta a rămas, s-a înscris karmic.

Terapeutul: Acum o să te rog să îi spui că tu ești un aspect al ei din alt timp și spațiu și că ai venit să o ajuți și împreună vă uitați la momentul când se trezește ura față de oameni. Atunci când mi-ai spus că era lovită cu tot felul de obiecte sau…

Ana: Dar cel mai mult a marcat-o momentul când a fost silită să sfâșie un om.

Terapeutul: Ok, momentul acela să îl vedeți împreună. Atunci ea și-a pierdut ceva din ea, nu? Dacă era om aș fi spus că și-a pierdut umanitatea, dar de fapt ea și-a pierdut ceva din sufletul ei.

Ana: Da.

Terapeutul: Ce a pierdut ea atunci?

Ana: Puritatea. (Plânge)

Terapeutul: Ai nevoie de un șervețel sau…?

Ana: Am batistă.

Terapeutul: Ok. A pierdut puritatea și a venit ura.

Ana: Și s-a compromis moral și asta o durea enorm. Și rușine a simțit față de învățătoarea ei.

Terapeutul: Ok.

Ana: A trebuit să aleagă, ori să moară ori să facă asta, și nu se simțea gata să moară.

Terapeutul: Da, dar problema e că ea a făcut asta și tot a murit.

Ana: Mai târziu.

Terapeutul: Și când ea sfâșie un om sunt și alții care se uită?

Ana: Da, dar nu îi păsa de ei, îi păsa de ea.

Terapeutul: Da, dar acum am să o rog să fie atentă din Lumea Sufletelor să se uite și la ceilalți.

Ana: La spectatori?

Terapeutul: La spectatori. Și să fie conștientă ce îi transmiteau ei.

Ana: În afară de ură și că râdeau?

Terapeutul: Aha, aha, aha! Ce ai spus, ură?

Ana: Ură! O urau și râdeau de ea.

Terapeutul: Ok, ia uită-te tu dacă nu cumva ura asta pe care ea o simte pentru oameni nu este ura oamenilor pentru ea.

Ana: Ba da.

Terapeutul: Ok.

Ana: Ea era ca o oglindă.

Terapeutul: Ok, asta înseamnă că ea nu are ură care e a ei, ea e în continuare pură și bună.

Ana: Dar a făcut lucrul acesta oribil!

Terapeutul: Într-adevăr, ea a făcut asta cu corpul ei, dar uită-te cine sfâșie, nu ura?

Ana: Ba da.

Terapeutul: Ura sfâșie și ura de unde vine?

Ana: Cei din jur sfâșiau prin ea.

Terapeutul: Ok. Ea face gestul și asta nu mai poate fi luat, dar în momentul acela ea nu mai este ea, este posedată de ura celorlalți, pentru că e foarte deschisă. Este foarte deschisă și a preluat asta de la oameni.

Ana: Da. Din acea clipă s-a simțit ca un monstru, dar era din cauză că era înconjurată de monștri.

Terapeutul: Singura ei responsabilitate sau dacă aș spune, singura ei greșeală pe care a făcut-o, a fost că este mult prea pură și naivă și a fost atât de deschisă încât să preia toată ura celorlalți și să o manifeste. Asta este singura ei greșeală. Dacă e să își asume ceva, asta este ceea ce poate să-și asume, faptul că a fost foarte naivă și pură și a crezut că dacă ea este într-un fel și ceilalți sunt la fel.

Ana: A fost naivă că a luat mai mult decât putea duce.

Terapeutul: Exact.

Ana: Când și-a făcut contractul de viață.

Terapeutul: A luat mai mult decât putea duce.

Ana: Și simt asta în umeri.

Terapeutul: Ok. Și ce s-a întâmplat când și-a făcut contractul de viață și a luat mai mult decât poate duce?

Ana: Păi era entuziasmată și în Lumea Spiritelor e altfel, crezi că… Nu simți energia aceea joasă, ești optimist și entuziast și crezi că poți să muți munții…

Terapeutul: Spune-i: Tu ai făcut suficient, dar a fost prea mult pentru tine.

Ana: Ea plânge.

Terapeutul: Spune-i că a venit momentul să se elibereze de povara asta, a ținut-o mult prea mult. Să o dea înapoi acolo de unde a venit.

Ana: Da, îi spun. Tot plânge, dar începe să privească în sus.

Terapeutul: Dar e ok să plângă, ea aici în Lumea Sufletelor poate să fie ea.

Ana: Se uită la mine și zâmbește printre lacrimi.

Terapeutul: Aici în Lumea Sufletelor nu mai există oameni și monștri, aici în Lumea Sufletelor sunt suflete. Și sufletele sunt egale aici.

Ana: Simte o lumină care îi coboară prin creștet.

Terapeutul: Ok.

Ana: Ușurare.

Terapeutul: Bun. Mai simți povara pe umeri?

Ana: Un pic.

Terapeutul: Ce mai ai de eliberat de acolo?

Ana: Regretă.

Terapeutul: Ce anume?

Ana: Avea în grijă niște copii.

Terapeutul: Ok. Pentru moment invită în Lumea Sufletelor pe toți acei oameni care s-au uitat la tine atunci când l-ai sfâșiat pe unul din ei.

Ana: Un stadion întreg. Au o energie imensă.

Terapeutul: Nu e nevoie să iei asta de la ei, viața asta s-a încheiat. Nu e nevoie să mai porți poverile lor și ura lor. Tu ai vrut să preiei totul pe tine, adică te-ai sacrificat. Tot ceea ce e în plus dai înapoi… toată ura lor. O parte ai reușit să o transformi, dar tot ce nu ai transformat o să le dai înapoi acum.

Ana: Da. Le-am dat.

Terapeutul: Și recuperează și ce e al tău. Tu ai pierdut atunci ceva, ai spus că ți-ai pierdut puritatea, inocența, ai simțit rușine față de învățătoarea ta și te-ai compromis, da?

Ana: Da.

Terapeutul: Recuperează-ți lucrurile acestea pe care le-ai pierdut. Simte-ți sufletul complet, simte-te pe tine cum ești cu adevărat.

Ana: Da.

Terapeutul: Și mai e ceva ce poți să faci. Omul pe care l-ai sfâșiat are și el un suflet. Uită-te deasupra corpului lui și vezi dacă sufletul mai este atașat de corp.

Ana: Nu, este ieșit.

Terapeutul: Unde se află?

Ana: E năuc.

Terapeutul: Spune-i: acum ești în Lumea Sufletelor. Eu te-am sfâșiat pe tine primind ura oamenilor care se uitau din arenă, tot stadionul se uita. Tu nu ai nici o vină.

Ana: Da, i-am spus.

Terapeutul: Spune-i că e liber…

Ana: Mă doare capul, nu știu de ce.

Terapeutul: Unde l-ai sfâșiat?

Ana: Bucăți l-am făcut tot, flenduri.

Terapeutul: Unde, în zona capului?

Ana: Da, am început cu capul și totul… și a rămas așa…

Terapeutul: Tu ai fost rănită în timp ce…?

Ana: Nu.

Terapeutul: Dar atunci când au aruncat cu obiecte în tine te-au lovit?

Ana: Da, cu o piatră în cap.

Terapeutul: Ok, vezi cine a aruncat cu piatra și dă-i piatra înapoi cu tot cu energie.

Ana: Da. Și omul ăsta mai are nevoie de ajutor.

Terapeutul: Cel pe care l-ai sfâșiat?

Ana: Da!

Terapeutul: Ok, împreună cu el, ajută-l să își recupereze toate părțile de suflet și refă integritatea corporală a lui. Fă-l din nou să aibă un corp sănătos și întreg.

Ana: Da, l-am făcut.

Terapeutul: Și dacă cumva părți din sufletul lui au rămas la tine, dă-i-le înapoi. Tu i-ai dat lui din energia ta când l-ai sfâșiat, recuperează-ți lucrurile astea înapoi.

Ana: (Plânge).

Terapeutul: Ce trăiești?

Ana: Îmi e foarte apropiat.

Terapeutul: E posibil ca voi împreună să fi avut un contract de suflet, ca tu să fii agresorul și el să fie victima.

Ana: Îl îmbrățișez. Mi-e foarte apropiat. Eram frați.

Terapeutul: La nivel de suflet?

Ana: Da.

Terapeutul: Și jucați două roluri pe Pământ: unul e cel care a omorât și unul e cel care a fost omorât. Ai rezolvat cu stadionul și cu omul acesta?

Ana: Da.

Terapeutul: Acum e momentul să te întâlnești cu copiii tăi. Ce s-a întâmplat cu ei?

Ana: Nu sunt ai mei, sunt ai soțului și ai unor rude… Au fost sfâșiați.

Terapeutul: De cine?

Ana: De oameni, care râdeau și spuneau că au stârpit monștrii. Dar erau niște copilași!

Terapeutul: Ok, în Lumea Sufletelor împreună cu soțul tău de atunci și cu rudele îi ajutați pe copiii aceștia să se elibereze.

Ana: Soțul era plecat, era… Nu știu, a dispărut.

Terapeutul: Ok, o să vedem ce s-a întâmplat și cu el. Dacă vrei, poți să îi ajuți doar tu pe copii.

Ana: Copilașii deja sunt ok, i-a întâmpinat învățătoarea mea.

Terapeutul: Și corpurile lor fizice, le poți recupera și pe ele?

Ana: Sunt deja bine, acum mă asigur dacă e făcut.

Terapeutul: Puneți-le pe toate împreună, să fiți înmormântați acolo unde doriți.

Ana: Da.

Terapeutul: Cum e cu soțul tău? Ai spus că el plecase. Cum v-ați înțeles? Te-a părăsit sau a plecat că avea treabă?

Ana: Nu, cu treburi și l-au prins treburile prin alte locuri.

Terapeutul: El știe ce s-a întâmplat cu tine?

Ana: Da, dar nu putea face nimic.

Terapeutul: Cum e că vă reîntâlniți?

Ana: Bine, e un fel de prietenie, nu e pasiune. E o relație de prietenie, adică mă simțeam la fel de bine cu el și fără el la fel.

Terapeutul: Învățătoarea… ai spus că simțeai rușine față de ea. E în fața ta acolo?

Ana: Da. Dar îmi spune că nu e nevoie să simt lucrurile astea, că nu e cazul.

Terapeutul: Poți să le eliberezi?

Ana: Îmi vine cam greu…

Terapeutul: Ce mai este de făcut cu învățătoarea?

Ana: Cred că eu mi-am făcut așa, ca un fel de ideal, vroiam să mă mândresc cu realizările mele față de ea.

Terapeutul: Pentru ce te-ai pregătit în viața asta?

Ana: Pentru ce m-am pregătit?

Terapeutul: Da. Ce te învăța ea?

Ana: Mă învăța să iert și nu am fost capabilă să iert.

Terapeutul: Ți-ai luat cam mult….

Ana: Da, acum înțeleg, asta îmi spune și ea. Îmi spune că mi-a zis încă înainte de a mă încarna că e prea mult.

Terapeutul: Dar acum tu poți să îți dai seama când e prea mult și când e suficient pentru tine? Pentru că ți-ai luat prea mult.

Ana: Acum în viața din 2017?

Terapeutul: Acum la nivel de suflet, tu ești în Lumea Sufletelor. Poți să îți dai seama când să te oprești, când ar fi fost prea mult?

Ana: Acum da, înțelepciune și să ascult sfatul, asta e, că n-am ascultat-o pe învățătoare, că ea m-a avertizat.

Terapeutul: Ok, acum ea te poate învăța și ultima lecție, dacă au fost lucruri pe care nu a avut cum să te învețe pentru că ai plecat prea repede, te poate învăța tot ce avea să te învețe, tot ce aveați la nivel de contract.

Ana: Este un fel de clauză, că dacă eșuez pot să repet.

Terapeutul: Și tu în viața asta trecută ce ai făcut?

Ana: Am eșuat și s-a repetat.

Terapeutul: Și ai consumat tot ce aveai de făcut până la urmă? Lecția asta ai învățat-o?

Ana: Cu iertarea?

Terapeutul: Să ierți și să știi cât să-ți iei.

Ana: Asta nu știu, știu doar că de iertat nu. Nu am iertat nici data viitoare.

Terapeutul: Ok, rămâi conectată cu acest monstru sau căpcăuniță, cum îi spui tu. Întreab-o dacă ea acum știe când să se oprească.

Ana: Da.

Terapeutul: Ok, asta este important. Întreab-o dacă acum, după ce a făcut toate lucrurile acestea și a văzut viața asta, dacă acum a învățat să ierte sau mai lipsește ceva.

Ana: Ea a învățat, dar așa din Lumea Spiritelor e ușor…. Dacă iar se trezește…

Terapeutul: Dar ce a lipsit atunci? Ai spus că era foarte entuziasmată…

Ana: Da, credea că o să poată integra și să transforme tot întunericul în lumină.

Terapeutul: Ceva din entuziasmul ăsta mi se pare că a ajuns și la tine și câteodată tu îți iei mai mult decât poți să duci.

Ana: Era pueril.

Terapeutul: Nu, era entuziasmată, era ca un copil. Această învățătoare pare a fi mai echilibrată.

Ana: E foarte matură, înțeleaptă.

Terapeutul: Cum o să învețe asta în contact cu învățătoarea?

Ana: O pot găsi în interiorul meu.

Terapeutul: Ok. Lasă-te ghidată de învățătoare, acceptă să ai un maestru. Acceptă că sunt anumite lucruri pe care nu le știi.

Ana: Da,  ok.

Terapeutul: Și simte cum se așază lucrurile în tine. Există mai multe vieți să faci o lecție, nu trebuie să le faci pe toate într-o viață. Poți să alegi asta, alege atât cât poți să duci. Poți să alegi asta, dacă vrei. Să existe un semnal care să îți zică când e suficient.

Ana: Asta în viața dintre vieți.

Terapeutul: Acum, în prezent, pentru viața ta prezentă înveți în contact cu aspectul din viața trecută.

Ana: Am înțeles.

Terapeutul: Ca să nu mai repeți ce ai făcut în trecut, să nu îți mai iei prea mult, să știi să zici nu. Ai primit un etalon interior ca să îți dai seama când e prea mult și să te oprești?

Ana: Un fel de cântar cu ac.

Terapeutul: Ok, și ce înseamnă echilibrul pentru tine, cum e cântarul?

Ana: Păi trebuie să fie acul pe la mijloc, așa.

Terapeutul: Bun. Asta o să fie etalonul tău, când o să mai trebuiască să alegi ceva o să îți dai seama dacă ai ales prea mult sau prea puțin. Păstrează sentimentul acesta, ca să îl știi.

Ana: Da.

Terapeutul: Bun. Acum mi-ai spus că în acea viață momentul morții a fost diferit.

Ana: A fost un moment de ură.

Terapeutul: Cum ai murit?

Ana: Străpunsă de o țepușă.

Terapeutul: Ok. Erau mai mulți oameni sau unul singur?

Ana: Era tot în arena aceea și erau spectatorii care se uitau.

Terapeutul: Ok, asta e altă zi, alt moment, nu?

Ana: Da.

Terapeutul: Ok, exact cum ai făcut și înainte, cheamă-i pe acei spectatori în Lumea Sufletelor și dă-le înapoi toată ura și tu acum ai barometru acela în interiorul tău, cântarul acela și știi exact când să te oprești și nu transformi mai mult decât e contractul tău. Eliberează tot ce nu e al tău.

Ana: Asta chiar mă ajută.

Terapeutul: Da, nu e nevoie să iei atâta presiune. Știu că vrei să îi ajuți, dar și Iisus a încercat să îi ajute și ai văzut ce s-a întâmplat. Când e prea multă ură, corpul fizic este distrus. Iar dacă tu vrei să ajuți oamenii poți să o faci și altfel. Uită-te cum face învățătoarea. Există multe alte modalități.

Ana: Ea vine prin inimă, simți că…

Terapeutul: Simte-ți tu inima!

Ana: Da!

Terapeutul: Ok, eliberează-te de tot ce e în plus, de toată ura oamenilor, recuperează-ți părțile tale de suflet și vezi dacă poți să eliberezi și țepușa care te-a omorât.

Ana: Da. Am scos-o.

Terapeutul: Bun. Și refă-ți integritatea corpului biologic.

Ana: Am făcut-o.

Terapeutul: Bun. Mai sunt părți de suflet care sunt în corpul fizic sau pe țepușă?

Ana: Nu, nu mai sunt.

Terapeutul: Bun, uită-te la toată viața asta de deasupra și vezi dacă mai e ceva neîncheiat.

Ana: Nu mai simt că ar fi.

Terapeutul: Bun, mulțumește-le tuturor celor care au venit.

Ana: Decât programul acesta care s-a înscris: oamenii mă urăsc.

Terapeutul: Când ai avut programul acesta, atunci când ai sfâșiat omul?

Ana: Când am murit s-a înscris în corp.

Terapeutul: Mai ai nevoie de el?

Ana: Nu, dar cum am putea să îl ștergem?

Terapeutul: Păi cum l-ai făcut? Cum s-a înscris acolo?

Ana: Prin ură.

Terapeutul: Mai e ură în tine?

Ana: Nu, dar e încă scris. Pot să o trimit lumină roz…

Terapeutul: Stai, stai, stai. Ce energie îl susține pe el acolo?

Ana: Mai contează, dacă e înscris deja?

Terapeutul: Dacă tu nu mai ai ură și tu ai spus că această inscripție este făcută cu ură, cine l-a înscris, dacă nu mai există ură?

Ana: Se topește.

Terapeutul: Și mai e ceva ce vreau să îți zic, s-ar putea oamenii în continuare să te urască, dar asta nu e problema ta. Tu nu poți să schimbi ce simt oamenii pentru tine, oricât de bună ai fi. Tu poți să schimbi ce simți tu pentru ei, în schimb. Asta e alegerea ta.

Terapeutul: Ce s-a întâmplat cu contractul acum?

Ana: S-a aprins și a ars și s-a transformat în scrum.

Terapeutul: Care e relația ta cu oamenii acum?

Ana: E de acceptare și iertare.

Terapeutul: Dar pe tine te poți accepta?

Ana: Da.

Terapeutul: Poți să accepți inclusiv faptul că în tine există un monstru care câteodată se manifestă?

Ana: Dar căpcăunița nu era monstru.

Terapeutul: Ba da, la un moment dat a fost.

Ana: Aaaa….

Terapeutul: Asta este natura ei de umbră, doar că tu poți să integrezi umbra, dacă vrei.

Ana: Vreau.

Terapeutul: Pentru că dacă trăiești cu ideea că tu nu ai umbră și că tu ești doar pură, ești foarte vulnerabilă. Te-a luat prin surprindere, pentru că tu erai pură și naivă.

Ana: Atunci era prima mea coborâre din dimensiunile înalte.

Terapeutul: Acceptă și partea de umbră. Sunt vieți în care tu ai fost agresorul. Și energia asta ai nevoie să o integrezi. Cum poți să integrezi tu asta în tine?

Ana: Între cei doi umeri.

Terapeutul: Ok. Lasă-ți umerii să se relaxeze, pentru că acolo e presiune și sunt responsabilități. Respiră și eliberează tot și acest șir de vieți se încheie acum și tu doar rămâi cu înțelepciunea.

Ana: Simt că asta mai trebuie să se așeze în timp, că mai pot continua.

Terapeutul: Bineînțeles. Are nevoie doar de timp.

Ana: Da.

Terapeutul: Mai e ceva ce vrei să faci acum?

Ana: Nu.

Terapeutul: Bun. Atunci mulțumește-i acestui aspect din viața trecută și tuturor celorlalte.

Ana: Mulțumesc și onorez.

Terapeutul: Ele se integrează acolo, în sufletul cumulativ, unde e acasă pentru ele, lumină sau oriunde e locul lor. Și tu începi să simți corpul tău, iar ceea ce ai lucrat, sugestia mea e să lași o integrare care să fie blândă, pentru că ultima oară când am lucrat tu ai cerut reglare karmică rapidă, cum ai făcut și în viețile trecute și te-ai accidentat la umăr. De data asta poate ții cont și de corpul fizic și lași lucrurile astea să se întâmple armonios și într-un ritm care să nu mai provoace suferință corpului fizic, dacă vrei… Eu nu te pot obliga, eu pot doar să sugerez.

Ana: Da. Am învățat lecția.

Terapeutul: Ok, simte-ți corpul și lasă în spatele tău toate lucrurile astea pe care le-ai lucrat , relaxează-te, lasă energia să se  integreze treptat, lasă-ți corpul să primească energia asta.

Ana: Se simte bine, un pic greoi îl simt așa, ca de plumb.

Terapeutul: Ok, lasă-l să revină în ritmul lui. Simte cum cobori și toate corpurile tale se suprapun peste corpul fizic, iar corpul tău fizic este centrul, iar centrul corpului fizic este inima ta și tu acum simți inima.

Ana: Da.

Terapeutul: Ok. Revii treptat.

Ana: Ok.

Terapeutul: Ești pregătită, poți să simți ca și cum din picioarele tale îți cresc niște rădăcini.

Ana: Da.

Terapeutul: Revii treptat, nu te grăbi.

Ana: Mulțumesc!

Terapeutul: Cu plăcere.