Regresie – Cauza Primordială

Terapeutul: Începem cu câteva inspirări și expirări și prin a te conecta cu tine și a rămâne în interiorul corpului tău… Începi din corpul tău, simțindu-ți corpul fizic, rămânând și simțindu-ți conturul corpului fizic… și apoi începi încet, încet să îți simți inima, inima fizică și ce se întâmplă acolo doar simte. Și în ce o să lucrăm, o să îți pun diverse întrebări și cel mai potrivit ar fi să îți dai contact cu tine și să spui primul lucru care îți vine, fără să încerci să îl interpretezi sau să îl gândești prea mult  sau să îmi oferi un rezultat sau concluzie, da? Pur și simplu senzația, emoția, ceea ce simți că ești, ce vezi, dacă vizualizezi unele lucruri și, bineînțeles, o să fii conștientă, o să poți oricând să oprești regresia și poți să îmi ceri lucruri, dacă vrei să mergi la toaletă sau dacă ți-e sete sau dacă vrei să am un ritm mai lent sau mai rapid sau orice, da?

Ana: Da.

Terapeutul: Ok. Și tu știi că în interiorul tău există amintirea primei nașteri și a conexiunii cu sursa și pentru moment doar simte asta, simte în interiorul tău dacă există această simțire, simte conexiunea cu sursa, conexiunea cu tine, cu sursa ta. Spune-mi ce trăiești când simți zona inimii și pieptul ? Orice vine…

Ana: E o stare de… cunoscut.

Terapeutul: Adică?

Ana: Adică ceva care vine…

Terapeutul: E ceva familiar?

Ana: Da! E de acasă…e ok.

Terapeutul: Văd că zâmbești, ce trăiești?

Ana: E ca atunci când ești copil.

Terapeutul: Adică simți bucurie?

Ana: Da! Și căldură și relaxare, încredere. E cunoscut, dar ca și cum aș fi uitat, dar de fapt știam.

Terapeutul: Da, la un anumit nivel ai uitat și la un anumit nivel ai știut lucrurile astea, pentru că de aceea ți le poți aduce aminte. Ok, și apoi vezi pur și simplu că în pieptul tău este ca un fir de lumină care urcă prin creștetul capului și te conduce încet la experiența primei nașteri și s-ar putea deja să fii acolo, pentru că această stare pe care o ai este starea de conexiune cu sursa. Și vezi cum călătorești prin timp și spațiu departe, departe în trecut, până la acel moment când erai una cu sursa, nu exista diferență între tine și Creator. Și când ai ajuns acolo spune-mi cum te simți.

Ana: E ca un câmp de forță care pulsează, cum e o uzină electrică, face vuuum, vuum, vuuum!

Terapeutul: Ok. Și unde te afli?

Ana: Sunt în câmpul… sunt chiar câmpul ăsta.

Terapeutul: Și cum e să fii câmpul ăsta care pulsează ca o uzină electrică?

Ana: E ca atunci când ești cel mai fericit, ca un sportiv care face o performanță. Când se eliberează endorfinele acelea, da. E o stare ca și cum ai merge pe nori.

Terapeutul: Ok, simte asta și îmi spui când ai simțit suficient. Dacă se întâmplă altceva poți să îmi spui ce se întâmplă…

Ana: E o stare de extaz.

Terapeutul: Adu starea asta de extaz în corpul fizic, împământez-o și înrădăcineaz-o în corpul fizic, aici pe pământ.

Ana: Mi-au mai venit informațiile.

Terapeutul: Ce informații?

Ana: Că oamenii de asta caută așa de mult uniunea sexuală, fiindcă descarcă genul asta de energie.

Terapeutul: Când se unesc cu partenerul de fapt se unesc cu sursa.

Ana: Exact!

Terapeutul: Pentru că tu, de fapt, vei reuși să te unești cu sursa prin relația cu acel bărbat.

Ana: Da.

Terapeutul: Ok. Asta înseamnă că de fiecare dată când o să mai simți nevoia unui bărbat te poți reconecta cu sursa, să primești ce ai nevoie de la sursă și după ce ți-ai satisfăcut nevoia asta, să vezi cum vrei să pornești relația cu bărbatul respectiv, dacă mai vrei să ai relația cu el sau nu… să nu o pornești dintr-o nevoie, ci poate din altă stare de a experimenta împreună sau de a împărtăși. Dar să fii conștientă că în sursă există tot ceea ce ai nevoie și în starea asta, pe care o ai acum.

Ana: Da…

Terapeutul: Te poți hrăni din asta. Ok, când ai simțit suficient să îmi spui, dacă se întâmplă ceva, îmi spui ce se întâmplă.

Ana: Păi aici ai tot putea sta, așa… că e frumos.

Terapeutul: Da, stai așa la nesfârșit, până când la un moment dat o să simți că se întâmplă ceva și în mod natural o să simți că sufletul tău își dorește altceva, că așa s-a întâmplat  și atunci. O să simți că la un moment dat apare un gând sau o…

Ana: Da! Chiar apare.

Terapeutul: Dorința de a te desprinde de sursă…

Ana: Apare dorința de a crea, eu.

Terapeutul: Dorința de a crea, ok. Și pentru a crea tu, asta presupune că ar trebui să te separi cumva, nu?

Ana: Da!

Terapeutul: Să te individualizezi. Ok. Spune-mi, cum e pentru tine separarea?

Ana: Păi încă văd că e ok.

Terapeutul: Vezi dacă separarea asta are loc prea rapid pentru tine sau e chiar lucrul pe care ți-l dorești…

Ana: La început a fost ok…

Terapeutul: Și apoi?

Ana: Cu cât am coborât mai mult am început să mă strângă.

Terapeutul: Ce înseamnă că ai coborât mai mult? Te-ai separat deja și deja …?

Ana: E ca și cum, ca într-o centrifugă din aceea… De la mașina de spălat.

Terapeutul: Și cu cât cobori mai mult cu atât te strânge?

Ana: Și începe să se rotească altfel, nu mai am echilibru, amețesc și e greu… Ah! Și te trage în jos. E greu!

Terapeutul: E diferența foarte mare…

Ana: E ca și cum te-ar turti.

Terapeutul: Exact.

Ana: Exact ca la mașina de spălat când rufele se lipesc de peretele exterior.

Terapeutul: Îhî! Ceva te aruncă în afară.

Ana: Da!

Terapeutul: Dar tu vrei să pleci în afară?

Ana: Aș vrea, dar numai să nu mă strângă!

Terapeutul: Dar nu așa…

Ana: Ah!

Terapeutul: Te-a pregătit cineva pentru asta? Ți-a zis cineva…?

Ana: Nu, nu îmi închipuiam că e așa.

Terapeutul: Ok.

Ana: E… Doare!

Terapeutul: Pentru că tu până acum nu simțeai durere, dar aici există durere.

Ana: Da.

Terapeutul: Ok, doar stai în contact cu asta. Spune-mi ce simți în corpul fizic acum.

Ana: Simt parcă ar fi greu.

Terapeutul: Unde?

Ana: În picioare… în membrele superioare și inferioare.

Terapeutul: În picioare și în mâini?

Ana: Da! Parcă aș fi de plumb.  Aș vrea să ies de aici și să mă întorc.

Terapeutul: Acum te gândești că ai vrea înapoi la Sursă?

Ana: Da!

Terapeutul: Ok. Vezi dacă cumva se conștientizează, dacă o parte din tine prin voință a putut să rămână cu Sursa.

Ana: Da.

Terapeutul: Ce parte din tine?

Ana: Flacăra mea geamănă, cealaltă parte… jumătatea.

Terapeutul: Dar ce parte din tine rămâne la sursă, ce parte din sufletul tău?

Ana: Esența.

Terapeutul: Și esența asta unde era?

Ana: Păi nu a coborât total, a rămas acolo.

Terapeutul: Dar oare există o parte din sufletul tău care a rămas acolo?

Ana: Da. O simt aici, e conectată aici.

Terapeutul: Ceva din inimă?

Ana: Da, e ca un fir care coboară așa și e ca o spirală așa.

Terapeutul: Deci există conexiune cu trupul. Mă conectează la ceva care e dincolo.

Terapeutul: Deci deja te-ai separat.

Ana: Da!

Terapeutul: Ok. Treci prin procesul ăsta și simte-l și simte și gândul pe care îl ai atunci când treci. Ce gând e în mintea ta când vede că e atât de greu și vine centrifuga și toate lucrurile acelea?

Ana: Crede că nu e întreagă. E ca și cum o parte din mine nu e aici.

Terapeutul: Cu ce din tine nu e aici?

Ana: Păi primul gând a fost bărbatul meu.

Terapeutul: Adică flacăra geamănă?

Ana: Da. (Plânge). E o durere foarte mare.

Terapeutul: Desprinderea de flacăra ta geamănă e durerea.

Ana: Poftim?

Terapeutul: Asta te doare, desprinderea de flacăra ta geamănă.

Ana: Da, da, da! (Plânge).

Terapeutul: Simte doar atât cât poți să suporți, nu mai mult decât poți suporta, dar suficient ca să poți să înțelegi ce s-a întâmplat cu tine .

Ana: Da, da, da! (Plânge). O simt aici, e fierbinte.

Terapeutul: Ce parte din tine, de fapt, lipsește? Cum poți să o numești? Flacăra ta geamănă ce îți aducea ție?

Ana: Stabilitate. E ca și cum nu mă mai pot aduna…am rămas…

Terapeutul: Ok, deci acum înțelegi că lucrurile acestea au început atunci, această împrăștiere pe care o ai și în viața ta acum.

Ana: (Plânge). Simt senzația că nu sunt întreagă, că nu… îmi lipsește ceva foarte important.

Terapeutul: Ok.

Ana: Aici e! (Plânge).

Terapeutul: În inimă!

Ana: (Plânge). E ca și cum m-aș rupe în două.

Terapeutul: Adu-ți aminte, ți-am spus să trăiești doar atât cât poți să duci.

Ana: Da…

Terapeutul: Nu e nevoie să trăiești mai mult. Cred că ai înțeles despre ce e vorba, nu?

Ana: Da. Încercam să explic.

Terapeutul: Am înțeles. Încearcă să calmezi lucrurile astea în interiorul tău, ai simțit suficient. Ai înțeles ce s-a întâmplat atunci.

Ana: Oh, e așa o senzație de cădere.

Terapeutul: Așa este. Mergi mai departe și vezi ce se întâmplă.

Ana: Păi asta e mereu cu mine în toate timpurile, în toate viețile pe care le-am avut.

Terapeutul: Da, pentru că este de la început.

Ana: Și nu fac decât să creez povești în care asta apare… (Plânge).

Terapeutul: Nu are cum fi altfel. Uită-te ce se întâmplă mai departe cu tine. Mai sunt și alte suflete acolo ca se diferențiază sau tu ești singura?

Ana: Da, mai sunt, dar nu sunt cu mine. Fiecare e în palierul lui, exact cum e o umbrelă care are fiecare spiță, cred că între spițe este un triunghi și fiecare se duce în treaba lui.

Terapeutul: Dar te simți conectată într-un fel cu ei? Voi ați făcut parte din aceeași sursă.

Ana: Nu prea mă simt…

Terapeutul: Ce te oprește să simți conexiunea cu ei?

Ana: Văd așa ca o membrană care ne oprește să ne conectăm, pentru că și ei sunt separați, și eu sunt separată.

Terapeutul: Da, dar asta e ceea ce voi vă doriți să credeți, ca să puteți să experimentați separat.

Ana: Da, ceea ce am ales noi să experimentăm.

Terapeutul: Ok.

Ana: Și din cauza acestei membrane nu se poate face conexiunea cum era când eram sus în…

Terapeutul: Așa este, conexiunea nu mai este cum era sus, dar există o conexiune și o să poți să simți conexiunea asta exact cum este ea acum.

Ana: Da, există, dar nu mă mulțumește, nu-i destul.

Terapeutul: Am înțeles că nu-i destul, dar ai putea să o simți așa cum e?

Ana: Da! Dar e așa diminuată, e ca o…

Terapeutul: E ca și cum dacă nu e totul, nu accepți să simți deloc.

Ana: Da, corect. E așa, un fel de… caricatură…

Terapeutul: Îhî. Deci tu practic refuzi micile conexiuni pentru că ai decis că nu e destul, pentru că tu, de fapt, vrei doar acea conexiune mare, cu Flacăra Geamănă și cu Sursa, și tu, de fapt, vrei doar să te simți cum ai fost inițial acolo și atunci respingi orice altceva.

Ana: Mă rog, am…

Terapeutul: Dar ce alegi este să suferi cu totul, să te doară total.

Ana: Sunt dezamăgită că eu aștept prea mult, adică aștept să fie 90% și e numai 10%.

Terapeutul: Dacă vei compara orice conexiune cu starea de conexiune cu sursa, procentajul respectiv întotdeauna va fi mai puțin, dar mai puțin nu înseamnă neapărat mai prost, pentru că în loc să fie toată Sursa, e o fărâmă din Sursă, dar tot Sursă e, pentru că și acele suflete tot din Sursă vin.

Ana: Da!

Terapeutul: Deci practic sursa a trimis mai mulți, sunteți mai mulți acolo ca să vă conectați între voi, nu ca să refuzi conexiunea.

Ana: Da, e Narcis. Conexiunea mea cu Narcis este atât de frumoasă.

Terapeutul: Conexiunea se realizează la nivel de suflet, de când v-ați separat de Sursă?

Ana: Da.

Terapeutul: Era și el acolo ca suflet?

Ana: Da.

Terapeutul: Ok.

Ana: Am o experiență cu el care…

Terapeutul: Simte un pic conexiunea, simte că nu e la intensitatea la care aveai conexiunea cu sursa, dar este similar.

Ana: Este. Nu-i din viața asta, dar e.

Terapeutul: Doar simte că mai sunt și alte suflete acolo.

Ana: Mai sunt și alte experiențe din astea.

Terapeutul: Mai simți și alte suflete care au coborât și ele din sursă și fiecare a avut experiența proprie.

Ana: O mulțime, o mulțime… E… culori diferite.

Terapeutul: Dar uită-te că nu ești singură acolo.

Ana: (Plânge). Nu-s, dar așa am simțit.

Terapeutul: Așa ai simțit pentru că așa ai ales să simți atunci, pentru că trauma a fost prea mare, de desprindere. Ai fost în șoc, dar acum începi să te trezești și să vezi că în jurul tău nu ești singură.

Ana: E ca o mandală cu culori, fiecare din noi are altă culoare.

Terapeutul: Exact. Sursa încă e prezentă cu voi, prin voi și prin faptul că sunteți unii cu ceilalți. Și faptul că s-au întâmplat lucrurile acestea nu a fost o greșeală.

Ana: Da…

Terapeutul: Dacă vrei poți să te reconectezi cu sursa prin acel fir și să împărtășești sursei cum a fost pentru tine desprinderea și să primești răspunsul sursei: a fost o greșeală că te-ai desprins așa? Sau poate așa a fost potrivit să fie pentru experiența pe care o aveați voi… Uită-te doar!

Ana: Da! Zice că e procesul de creștere… că așa e când crești, te lovești. Dar ea nu știe ce nashpa e.

Terapeutul: Împărtășește-i, te rog, că de fapt despre asta e vorba. Voi sunteți ca un fel de exploratori, de iscoade, vă duceți primii, să vedeți cum este și apoi vă întoarceți înapoi la sursă și împărtășiți experiența. Acum să îi comunici sursei cum a fost pentru tine desprinderea, să îi comunici despre cum ți-ai pierdut stabilitatea, despre faptul că nu te-ai mai putut aduna după, că te-ai simțit împrăștiată și senzația că nu ești întreagă și că ceva foarte important lipsește din tine, și anume flacăra ta geamănă. Comunică-i toate lucrurile acestea sursei și vezi ce răspuns primești!

Ana: Zice că sunt pe drumul spre casă, că nu mai durează mult.

Terapeutul: Poți să simți asta?

Ana: Da, da, da!

Terapeutul: În corpul tău acum?

Ana: Da!

Terapeutul: Ok. Deci, de fapt ea ți-ar spune ție că dacă tu ai putut să trăiești starea de unire cu sursa, acum 10 minute, înseamnă că tu, de fapt, nu ai pierdut niciodată asta, fiindcă dacă o pierdeai nu o puteai accesa. Este acolo, doar că a fost o mare neînțelegere și confuzie în care tu ai crezut că te-ai separat. Dacă erai separată nu mai puteai să te întorci înapoi.

Ana: Da!

Terapeutul: Înțelegi?

Ana: Da!

Terapeutul: E doar o… un ceva pe care mintea l-a crezut, pentru că într-adevăr a fost greu, dar se pare că acum te-ai putut reîntoarce.

Ana: Da.

Terapeutul: Și acum, după ce ai văzut că ești în continuare conectată cu sursa și că poți oricând să accesezi starea asta de extaz, acum te poți reconecta și cu flacăra geamănă, pentru că toate lucrurile sunt deja acolo. Trecutul e în prezent și viitorul la fel.

Ana: (Râde). E ca atunci când mergi acasă.

Terapeutul: Deci, după cum vezi, încă nu ai pierdut experiența asta, ea nu a fost niciodată pierdută. Faptul că ai trecut prin acel proces de centrifugare și că te-a durut și că te-ai turtit și că ți-au fost picioarele grele și mâinile ca de plumb, asta nu înseamnă că ai pierdut ceva. Nu ai pierdut nimic din experiența ta, e încă acolo.

Ana: Dar nu mi-ai zis ceva…

Terapeutul: Ce?

Ana: Că pot să primesc întregul din bucăți, adică…

Terapeutul: Nu e nimic de primit, tu ești deja întregul.

Ana: Adică starea asta de flacără geamănă nu e în 3D.

Terapeutul: E o iluzie, tu ești deja conectată. O parte din tine este deja acolo, dar o parte din tine crede că nu este. E o iluzie pe care ne-am creat-o noi cu mintea, ca și suflete, ca să nu putem să experimentăm separarea, dar după cum vezi, tu ai fost întotdeauna conectată la sursă. Căutai, dar parcă nu aveai ce să găsești.

Ana: Da.

Terapeutul: Ok, acum stai un pic și interacționează cu flacăra geamănă și împărtășiți-vă experiența, pentru că și flacăra ta geamănă poate a experimentat anumite vieți și tu ai experimentat alte vieți.

Ana: (Suspină).

Terapeutul: Spune-mi ce simți în contact cu flacăra geamănă.

Ana: E ca doi magneți cu poluri opuse, care se unesc.

Terapeutul: Ok, doar simte senzația asta de completitudine .

Ana: (Plânge). Mi-e cunoscută, dar nu știu de unde, că nu am trăit așa ceva, dar mi-e cunoscută.

Terapeutul: Ți-e cunoscută pentru că o parte din sufletul tău a trăit-o, dar alta alegea să se separe.

Ana: (Plânge). În fine, am mai trăit-o…

Terapeutul: Pot să îți ofer și eu o sugestie legată de modul în care trăiești lucrurile? Corpul tău fizic are anumite abilități, cu cât duci stările mai în extrem, cu atât mai mult corpul tău fizic poate să fie solicitat. Sugestia mea era să fii blândă cu corpul tău fizic și să încerci să aduci aceste trăiri mai blând în corp. Da? Oricum o să le trăiești, dar du-le mai blând, ca să poată să fie integrate în corpul fizic.

Ana: Ok, mulțumesc. Da, ai dreptate, uite…

Terapeutul: Sunt părți din sufletul tău care au rămas cu flacăra ta geamănă?

Ana: Da.

Terapeutul: Ca să poți să le recuperezi. Uită-te din exterior la tot și uită-te cu încetinitorul și vezi exact ce s-a întâmplat, cum te-ai desprins de flacăra geamănă. Nu e nevoie să trăiești totul la intensitate mare, ca atunci, pentru că deja ai trăit, ai văzut cum e să fii separată, ai trăit durerea. Acum doar te uiți ca să conștientizezi, te uiți dinafară.

Ana: Ooo, da!

Terapeutul: Și doar privește cum erați împreună, tu și cu flacăra ta geamănă, și la un moment dat, cum ai spus tu apare dorința de a crea, nu?

Ana: Da. Păi imaginea care îmi vine mie, eu zic prima chestie, că aia e cea mai tare…

Terapeutul: Da, da.

Ana: Închipuie-ți că o căpșună… două căpșune semicongelate s-au lipit una de alta și dacă vrei să desfaci una din ele tragi… și am zis că erau semicongelate. Și cam 60% se ia, dar 40% rămâne prins, înghețat. Deci informația e că 40% e acolo, prinsă.

Terapeutul: Deci 40% din energia sufletului tău lipsește?

Ana: Da, de la început.

Terapeutul: De la începuturi a fost așa și probabil, uită-te, și o parte din sufletul flăcării tale gemene este cu tine și s-ar putea și flacăra ta geamănă, acolo unde e ea acum, să simtă că îi lipsește ceva, dar ceea ce lipsește…

Ana: Da, dar ea nu are așa mult cât am eu lipsă.

Terapeutul: Ceea ce lipsește este, de fapt, sufletul tău.

Ana: Ea are cam 12%, cam așa, până la 15%.

Terapeutul: Ok, doar uită-te la tot procesul de desprindere, ca să înțelegi ce s-a întâmplat și acum vei ști ce înseamnă acești 40% energie sufletească, ce ai pierdut atunci. Ai zis că pe de o parte stabilitate.

Ana: Da, stabilitate.

Terapeutul: Și ce altceva?

Ana: Capacitatea de a manifesta lucruri bune e pe minus.

Terapeutul: Ai mai pierdut și altceva?

Ana: Încrederea.

Terapeutul: Îhî.

Ana: Că dacă e pe minus, nu ai cum să ai încredere.

Terapeutul: Nu mai gândi, doar lasă-le să vină!

Ana: Valoarea de sine e pe minus.

Terapeutul: Ok. Acum mai vrei să vezi ceva legat de procesul de desprindere sau e clar?

Ana: E destul.

Terapeutul: Acum te întorci din nou la momentul când stăteai față în față cu flacăra ta geamănă și îi comunici: pentru mine desprinderea a fost dureroasă, trauma a fost atât de mare încât o parte din sufletul meu a rămas cu tine și spune-i că și o parte din sufletul ei a rămas cu tine. Fragmentele acestea s-au combinat și voi, ca flăcări gemene puteți să stați în contact, dar nu este nevoie să aveți părți de suflet de la celălalt, pentru că asta nu vă dă libertate.

Ana: Da.

Terapeutul: Întreabă-l dacă puteți să faceți schimbul la loc. Tu să îți iei 40% energie care e a ta și să îi dai cei 15% care sunt ai lui.

Ana: Da. Interesant e că amândoi arătăm ca niște copii. Dar simt că am pierdut bucuria.

Terapeutul: Poate ai pierdut capacitatea de a te bucura ca un copil, de a te juca.

Ana: Asta e cea mai importantă, asta e… bucuria.

Terapeutul: Ok. Tu doar simte acum aceste părți de suflet unde le simți în corpul tău, unde se întorc.

Ana: În umeri… pe parte superioară a pieptului.

Terapeutul: Ok. Doar simte cum acum sufletul tău e complet și energia ta, pe care o simți și în corpul fizic.

Ana: Văd așa… ca niște porumbei, eu îi trimit un porumbel și el îmi trimite un porumbel. Și vine și se așază aici și are aripile așa, pe umeri.

Terapeutul: Okay, doar simte asta.

Ana: E okay. Mă simt ca atunci când urci pe vârful muntelui și e oxigenat.

Terapeutul: Și poate acum o să poți să renunți și la durerea pe care ai simțit-o atunci când a fost centrifugată.

Ana: Da.

Terapeutul: Dacă mai ai nevoie de ea… bănuiesc că nu.

Ana: Nu, normal.

Terapeutul: Vezi dacă poți să te aduni din nou. Atunci ai zis că erai foarte împrăștiată, vezi dacă te poți aduna și dacă poți să simți că ești întreagă și verifică dacă mai simți în interiorul tău că lipsește ceva foarte important din tine sau simți că ai tot ce ai nevoie.

Ana: Nu, acum e ok.

Terapeutul: Ok, simte asta. Asta este un reper. Este un reper pentru tine această stare în care ai tot ce ai nevoie.

Ana: E ca și cu aș avea un pol, un centru aici.

Terapeutul: În piept?

Ana: Da. Ca o planetă care are o axă.

Terapeutul: Ok, ai revenit pe axa ta de plutire…

Ana: Da.

Terapeutul: Pentru că atunci ți-ai pierdut direcția. Observă că în timp ce ești conectată cu flacăra ta geamănă, există și conexiunea cu Sursa.

Ana: Da.

Terapeutul: O simți?

Ana: Da.

Terapeutul: Ok. Mai ai nevoie să îi spui ceva flacărei tale gemene sau sursei?

Ana: Nu, deja știe tot.

Terapeutul: Ok, rămânând conectată cu toate părțile tale de suflet și cu Sursa și cu flacăra geamănă, acum naște-te din nou, deprinde-te din nou din Sursă, dar de data asta o naștere sănătoasă, în care ești completă și păstrezi legătura.

Ana: E cu totul altfel.

Terapeutul: E cu totul altfel. Și este în ritmul tău și este exact cum ai tu nevoie și tot timpul păstrezi conexiunea cu sursa și dacă se întâmplă ceva care nu e potrivit cu tine comunici și lucrurile se ajustează. Spune-mi cum e altfel?

Ana: Păi lipsește durerea, nu mai e durere.

Terapeutul: Dar cum e?

Ana: Pace.

Terapeutul: Ok.

Ana: Și acceptare. Nu mai e disperarea aceea, nu mai e…

Terapeutul: Simte pacea și acceptarea în corpul tău și spune-mi unde le simți!

Ana: Pe chakrele 1 și 2. E ca și cum asta mă ajută să mă împământez, să mă…

Terapeutul: Ok, simte energia pământului, împământează-te, simte pacea și acceptarea.

Ana: Știi ce e extraordinar? Că acum mă pot conecta cu pământul mult mai bine.

Terapeutul: Ok, pentru că te poți conecta cu sursa și sursa e și în pământ și în toate. Adu energia asta pe pământ, e nevoie de ea pentru tine aici, pentru alții poate…

Ana: Ce fain! Ha, ha, ha! E fain în sensul că e ca și cum aș avea sevă, aș avea putere. Nu prea am simțit eu asta.

Terapeutul: Ele erau din totdeauna acolo, dar… era altă iluzie.

Ana: E interesant, se simte ca atunci când eram la sursă. E pulsația asta magnetică, dar e de la pământ.

Terapeutul: Ok, încearcă să stabilizezi lucrurile astea în tine, într-un fel în care să poți exista pe pământ și să poți să duci o viață oarecum normală, printre toți oamenii, fără să ai dificultăți de relaționare… Deci o să aduci asta în relație cu ceilalți, încearcă să o stabilizezi și să păstrezi atât cât poate să ducă corpul și de fiecare dată când o să ai nevoie de un pic mai mult, corpul poate să își ia singur, ca să poți să și exiști pe pământ, că altfel, dacă ești în starea asta de extaz, o să vezi că nemaiavând nevoie de nimic nu o să mai simți nevoia să mai faci nimic și atunci o să stai cu fundul pe canapea și nu o să se mai întâmple nimic. Deci încearcă să adaptezi energia și tot ceea ce ai primit și de la pământ și de la sursă pentru corpul fizic pe care îl ai acum, pentru viața pe care o ai acum și lasă-i un pic de timp să se așeze.

Ana: Păi tot îmi zice: vitalitate, vitalitate, vitalitate!

Terapeutul: Lasă celulele să se încarce cu vitalitate, lasă celulele tale să întinerească și să se regenereze. Și acum după ce te-ai născut din sursă poți să vezi alte suflete din jurul tău care s-au desprins și poți să simți și legătura cu ele.

Ana: Ce frumoase sunt!

Terapeutul: Acum vezi că poate s-a modificat și membrana care vă separa și pote e diferit ceva acolo.

Ana: E interesant în sensul că s-a… ca și cum s-au strâns membranele acestea și acum îi văd mai frumoși, au culori mai vii, și eu am culoarea mai vie! Și sunt ca niște copii, sunt bucuroși.

Terapeutul: Și acum o să observi că după ce te-ai născut, există un grup de suflete de care te simți mai apropiat și aceasta este familia ta de suflet și mergi și întâlnește-te cu ei!

Ana: Da.

Terapeutul: Cum te simți cu familia de suflete?

Ana: Bine, ca în familie.

Terapeutul: Și doar observă că în familia ta de suflete sunt suflete mai bătrâne, altele sunt mai tinere… Sunt tot felul de suflete pe acolo și poți să experimentezi diverse senzații…

Ana: Sunt frumoși, îmi plac.

Terapeutul: Ok, lasă-i pe fiecare să plece acolo unde e locul lor și tu simți cum încet cobori de pe acel fir de pe care ai ieșit din corp, cobori încet înapoi în corp și începi să simți inima și simți că tot ceea ce ai trăit se fixează acum în corpul tău, simți din nou conexiunea Pământului și revii treptat la ritmul tău. Ai putea să păstrezi tot ceea ce este ok pentru tine, ca să poți să îți aduci aminte de tot ceea ce ai trăit și vei integra doar ce e bun pentru tine.

Ana:  Da.

Terapeutul: Revino treptat și când ești pregătită poți să deschizi și ochii.

Ana:  Super!

Terapeutul: Okay.

Ana:  Da, mi-a plăcut!

Terapeutul: Bine ai venit înapoi! Oricum ai fost tot timpul aici, dar o parte din tine s-a extins un pic. Cum ești?

Ana:  Tot mă simt un pic mai așa…

Terapeutul: E normal, dar adună-te treptat, treptat, cu răbdare o să revii înapoi.

Ana:  A fost frumos!

Terapeutul: Sper să fi fost și util.

Ana: Da. Mulțumesc frumos!

Terapeutul: Cu plăcere!

Categorii Incursiuni AkashiceEtichete , ,

8 gânduri despre „Regresie – Cauza Primordială

  1. Am citit tot procesul si am ajuns la concluzia ca am nevoie de o regresie,pentru ca nimic nu se leaga,in viata mea….
    Oricine poate sa intre in regresie si sa-si gaseasca raspunsurile la intrebari?

    Apreciază

    1. Bună ziua. Pfff… articolul este lipsit de partea de explicații, despre asta lucrez acuma la un articol separat. Da, oricine poate, dacă se lasă… dacă își permite. Persoanele foarte mentale (care stau numai în emisfera stângă a creierului) se pot auto-sabota și auto-bloca… Se pare că eu (eu sunt pacienta din regresia de mai sus) am anumite capacități care îmi permit să intru în transă ușor. Multe persoane…. trebuie să tragi de ele un sfert de oră ca să zică ceva…

      De mare ajutor este să ai o practică spirituală de făcut meditații sau practică șamanică de făcut călătorii în interior. Asta e ca un fel de școală care te învață să comunici cu Sinele Interior și să intri în starea de transă. În funcție de unde locuiți, aș putea da un sfat la cine să mergeți.

      Deci e ceva delicat, e posibil să meargă foarte bine (am avut persoane care nici nu știau ce e aceea regresie și au făcut foarte bine), dar am avut și oameni care au rămas în frecvența Beta (frecvența din starea diurnă) a creierului și nu s-au lăsat să intre în transă. Aceste persoane, cu puțină stăruință, ar reuși cu siguranță și ele. Dar în cazul lor trebuie timp și răbdare, și cine are așa ceva?

      Apreciat de 1 persoană

      1. Eu am si timp si rabdare,pentru tot ceea ce ma pasioneaza……..Altele imi lipsesc,printre care si capacitatea de a functiona cu emisfera dreapta,probabil…….Din pacate,am timp liber mai mult noaptea,acesta fiind,probabil,motivul pentru care nu caut ceva practic,si raman la teorie……………Astept articolul cu explicatii….

        Apreciat de 1 persoană

  2. Desi mi-ar placea sa locuiesc in varful unui munte,inconjurat de mare,locuiesc in Timisoara,inconjurata de o mare necunoscuti……NIMIC NU E INTAMPLATOR…..

    Apreciază

  3. Emilia Constantinescu august 19, 2018 — 7:24 am

    Mi-a placut mult ceea ce am citit aici, mi-ar placea foarte mult o sedinta de regresie. Am mai facut cu multi ani in urma o astfel de „calatorie” dar probabil nu eram pregatita sa inteleg informatiile. Sunt din Brasov, si daca puteti sa-mi recomandati pe cineva va sunt recunoscatoare ! Multumesc.

    Apreciază

    1. Recomand pe qhht romania, dati cautare pe google sau facebook sa o gasiti. E din brasov si vine acolo destul de des. Acum locuieste la bucuresti. E o buna profesionista.

      Apreciază

      1. Emilia Constantinescu august 19, 2018 — 3:34 pm

        Multumesc

        Apreciază

  4. Si mie mi.a placut foarte mult ce am citit.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close