Dragă Mamă/Tată Creator Dumnezeu, aleg ca fiecare moment al fiecărei zile să se desfăşoare într-o aliniere sincronă, completă şi perfectă cu Voia Divină.
Vreau ca tot ceea ce fac să fie în fiecare moment spre binele suprem al celorlalţi şi pentru binele meu suprem.
Hotărăsc ca câmpurile de energie ale corpurilor mele fizic, emoţional, mental şi spiritual să fie aduse într-o aliniere perfectă, astfel încât Sinele meu Divin să se poată manifesta complet în mod conştient în planul fizic şi în toate planurile existenţei, de o manieră care să-mi aducă multă bucurie, pace sufletească, graţie divină, plăcere şi abundență.
Toate corpurile mele sunt acordate, armonizate, în formă şi sănătoase. Ele vibrează şi se exprimă în armonie perfectă şi sincronă cu ritmul Mamei/Tatălui Dumnezeu Creator. Acest lucru este adevărat, indiferent dacă lucrez, mănânc, dorm, fac exerciţii sau meditez.
Stabilesc ca următoarea mea piesă/pas din Planul Divin să mi se descopere în mod clar şi să-mi aducă atât resursele, cât şi partenerii perfecţi care să participe la crearea şi implementarea acestui plan, astfel încât ei să se poată manifesta fizic, ACUM.
Însărcinez prezenţa lui EU SUNT să aducă conştientei mele conştiente toate talentele, darurile şi informaţia din toate vieţile trecute, din cea prezentă şi din cele viitoare, care sunt relevante şi care îmi vor da putere pe mai departe, în împlinirea părţii mele din Planul Divin, la acest nivel fizic, ACUM.
Eu îi ordon Conştiinţei corpului meu să aibă întreaga atenţie şi prezenţă deplină. Eu îi ordon trupului meu ca, începând cu acest moment de acum, să absoarbă din forţele pranice toate vitaminele, elementele nutritive şi hrana necesară menţinerii unei sănătăţi fizice perfecte!
Iată o afirmaţie de programare pe care v-o sugerăm:
Cu puterea intenţiei Sinelui meu, Eu rog cu smerenie Ierarhia Spirituală să elibereze şi să elimine orice memorie negativă şi dăunătoare din vieţile trecute, din cea prezentă şi din cele viitoare, existentă în corpul meu fizic, emoţional, mental şi spiritual!
(din Valurile Vieții, de Mircea Andrișan)