Meditație cu Energia Christică și Vița de Vie

Începem meditația consacrând această sesiune de lucru Divinității. Chemăm ajutoarele ființe de lumină pentru a ne ghida și le rugăm să ne transporte la locul sacru optim pentru obținerea unei tehnici de lucru de conectare la Strămoși și vindecare a noastră ca neam.

Ne conectăm  la ființa interioară în inima noastră, intrăm într-un tunel, îl străbatem numărând până la 7 și  ajungem la capăt, pășim pragul și intrăm în locul nostru preferat, locul de putere. Acesta poate fi o poiană cu iarbă și flori, un loc minunat din natură. Se vede un câmp, apoi dealuri și în zare un munte. Înaintăm  și ajungem la munți străjuiți de neguri ce ascund străfunduri neștiute, neguri ce despart tărâmul de unde venim de cel în care vrem să ajungem. Trecem dincolo pe o punte de un galben auriu.

Un munte de cristal  ne cheamă și ne așteaptă să ajungem la el. Ușa este deschisă, pe ușă sunt însemne ale limbajului de lumină. Cerem permisiunea accesului de la paznicii locului.

În dreapta ușii se află Cavalerul Trac. Este Cavalerul Trac de la mănăstirea Cetățuia Negru Vodă din Argeș. Cavalerul Trac ne face semn să intrăm.

380

Dăm curs invitației, intrăm și ajungem într-o încăpere circulară luminoasă, pardoseala are cercuri concentrice cu desene în culori deschise. În încăpere sunt mai multe ființe de lumină: bărbați în dreapta și femei în stânga. Sunt foarte înalți, cu părul lung alb, îmbrăcați în straie albe, ca niște ii lungi, pe piept au broderii aurii, în limbaj de lumină. Sunt înțelepții Daci. În mijlocul  încăperii se află o coloană de lumină alb-aurie căreia nu i se vede capătul de sus. În Coloană se rotesc energii de lumină în formă de spirală. Coloana ne amintește cumva de Coloana Infinitului a lui Brâncuși.

Suntem invitați în cerc. Le mulțumim că ne-au primit, și le spunem pentru ce am venit: să învățăm o tehnică (o metodă) de conectare la strămoșii acestui pământ, la strămoșii României.

Înțelepții ne întreabă de ce vrem să facem acest lucru.

Răspundem că vrem să dăruim această tehnică oamenilor și Pământului, pentru vindecarea sufletului și a pământului străbun. Oamenii s-au desprins de strămoși, au uitat cine sunt, au uitat înțelepciunea interioară care ne poate ghida oricând, au uitat să se conecteze la ei înșiși.  România și românii au mare nevoie de reconectarea la strămoși.

Înțelepții dau din cap aprobator. Ne-au aprobat cererea.

Ne aflăm acum într-un spațiu virtual. Vedem în spatele nostru multe vrejuri de struguri pe pereți, cu rămurele, frunze și struguri. În centru se află în continuare Coloana de Lumină în care curge o lumină Aurie, în formă de spirale, în jos și în sus.

Ne uităm iar la strugurii din spatele nostru, și vedem că boabele sunt pline de energii diferite. Unii struguri sunt amari, alții acri, dulci, piperați, sărați, în diverse culori. Unii struguri sunt murdari, stricați, alții sunt strălucitori, ca făcuți din nestemate. Strugurii conțin toată informația care ne-a fost transmisă de-a lungul timpurilor de către strămoșii noștri.

Fiecare din noi ia o boabă din strugurele ancestral personal, din butucul ancestral personal. Vedem în spatele nostru un strugure. Observăm cum arată.Ce culoare are? Ce energie emană? Putem chiar să gustăm din el.

Apoi luăm o bobiță și înaintăm cu ea la Coloana din Centru. Observăm că din coloană iese o tăviță. Punem boaba de strugure în tăviță. Tăvița intră în coloană. Bobița dispare o clipă, apoi reapare. Vedem că este purificată și transmutată, până ajunge aurie. Apoi din coloană iese tăvița, și luăm boaba de strugure aurie din tăviță. O mâncăm.

fv075-1

Observăm ce simțim în corp. Vedem cum lumina aurie a Strugurelui ne umple corpul și ne curăță chakrele, meridianele energetice ale corpului, curăță și transformă toată ființa noastră. Este energia sfântă a Domnului Isus Cristos. Vizualizăm cum această energie sfântă ne umple celulele, vasele de sânge, organele interne, mușchii, oasele, toate corpurile noastre subtile…

Rămânem în meditație câteva minute, intonând mantra: Cristooooos! Cristooooos! Cristooooos!

Vizualizăm Lumina Cristică din noi, centrată la nivelul inimii, cum ne îmbrățișează toată ființa. Ridicăm brațele ca o cruce și primim această energie. Oferim toată ființa noastră și o deschidem către energia Domnului Isus Cristos.

Cristooooos! Cristooooos! Cristooooos!

Apoi vizualizăm cum suntem legați prin rădăcini aurii la butucul de vie al strămoșilor noștri. Strugurii de pe butucul ancestral devin curați și aurii. Vizualizăm cum lumina aurie de la boaba pe care am mâncat-o se transmite prin rădăcini lungi aurii și vițe ca niște liane, și la butucii de viță de vie din jur.

Această energie a strugurelui auriu transmută acum toate informațiile de amar, acru, murdar, din butucii de vie și din strugurii lor. Se înscrie acum informația strugurelui auriu sănatos. Prin rădăcinile de sub pământ  se transmite culoarea aurie, și întreaga podgorie devine acum aurie…

Strugurele auriu și vița de vie verde-aurie se așează acum peste toată România ca o îmbrățișare de iubire, ca o țesătură de ridicare a vibrației și de susținere. Cântăm iarăși împreună:

Cristooooos! Cristooooos! Cristooooos!

Vizualizăm cum România devine aurie și la fiecare intersecție a rețelei energetice a țării sclipește câte o bobiță aurie.

Cristooooos! Cristooooos! Cristooooos!

obr264

Mulțumim Strămoșilor daci de la Templu.

Toată Iubirea! Toată Puterea! Toată Înțelepciunea! Onorăm Spiritul Ancestral!

Ne retragem din templu plecați în semn de respect, mergând cu spatele spre ieșire.

Refacem în sens invers traseul. Trecem puntea în sens invers, traversăm peisajul și tunelul în sens invers, spre corpul nostru fizic aflat în stare de meditație. Revenim în corpul fizic cu toate corpurile subtile perfect aliniate, perfect aliniate. Intrăm foarte bine în corp. Ne simțim foarte bine și suntem energizați și purificați. Mulțumim ghizilor, mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat.

Mulțumim Doamne!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close