Du-te, Soare, vino, Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea – floare,
Galbenă, mirositoare.
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie.
Du-te, Lună, vino, Soare,
Că tragem la-nsurătoare,
Cununile neursite,
Zac sub hornuri azvârlite.
Până-n miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii după slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor să fie mirese.
Folclor românesc
Pe 24 iunie, în preajma Solstițiului de Vară (când este ziua cea mai lungă din an și noaptea cea mai scurtă), sunt sărbătorite Sânzienele. Din punct de vedere creștin este sărbătoarea Sfântului Ioan Botezatorul, dar aceasta s-a suprapus peste o sărbătoare mai veche precreștină – Sânzienele sau Drăgaica. Se pare că obiceiurile asociate Sânzienelor aveau loc în preajma Solstiţiului de vară de pe 21 iunie, însă cu timpul sărbătorirea Sânzienelor s-a suprapus cu sărbătoarea religioasă. Tot acum se organizau numeroase bâlciuri și târguri sătești, așteptate cu nerăbdare de toată suflarea satelor.
Sânzienele erau în perioada precreștină ființe magice asemănătoare zânelor sau develor sau rusaliilor. Aşa cum ielele sunt personajele negative, la fel Sânzienele au fost privite ca zâne bune (numite şi Sfinte sau Frumoase) ce îi ajută pe oameni să îşi găsească jumătatea, să fie mai sănătoşi, mai bogaţi sau mai fertili. Asociate luminii și fertilității, ele aveau darul de a face câmpurile să rodească, și puteau vindeca bolile și suferințele oamenilor. Pe de altă parte se credea că dacă li se nesocotește sărbătoarea, ele pot abate asupra satelor furtuni cu grindină și fulgere.
Noaptea de Sânziene este considerată ca fiind magică, deoarece acum se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene. Noaptea de Sânziene este cea în care pot fi descoperite comorile ascunse, și se împlinesc dorințele.
În preajma solstițiului de vară înflorește Sânziana (numită și Iarba Sfântului Ion), floare galben-aurie cu un miros deosebit. Florile de sânziană, culese de pe câmp în noaptea de 23 spre 24 iunie şi sfinţite la biserică, trebuiesc făcute cununi şi păstrate în casă la icoane pentru a fi mai sănătos tot anul şi pentru a îndepărta spiritele rele. În această zi de sărbătoare se culeg plantele de leac și se păstrează pe tot parcursul anului. Se spune că cine le culege astăzi va avea putea vindeca cu ajutorul lor chiar și cele mai crunte boli.
Se crede că originea Sânzienelor ar fi una geto-dacică, închinată soarelui. Solstiţiul de vară este momentul când Soarele luminează cel mai mult din an (ziua cea mai lungă). Solstițiul de vară se serbează nu numai de români, ci este sărbătorit de aproape toate popoarele din emisfera nordică, din vremuri străvechi. Vechii celţi aduceau mulţumiri zeiţei Litha, care asigura fertilitate. Vechii germani aprindeau focuri pe munte şi rostogoleau la vale roţi aprinse care simbolizau Soarele – ca în Maramureș la noi. Pe alt continent, în China antică, această zi, cea mai lungă a anului, era dedicată pământului, forţei feminine şi principiului Yin.
Obiceiurile de Sânziene sunt asociate cu căsătoria sau cu potenţarea fertilităţii. Dacă doreşti să îţi afli ursitul, tot ce trebuie să faci este să aşezi o floare de sânziană sub pernă, în noaptea de 23 spre 24 iunie. Cel puţin, asta spune tradiţia. Fetele nemăritate împleteau coronițe din sânziene în formă de cerc, iar flăcăii făceau coronițe în formă de cruce. Coronițele erau apoi aruncate pe acoperișurile caselor. Dacă rămaneau pe acoperiș fără să cadă, era semn că va avea loc o căsătorie, în caz contrar înseamna că dragostea se va lăsa aşteptată. Pentru a fi mai atrăgătoare și a-și atrage ursitul, fetele obişnuiau să îşi prindă în păr flori de sânziene, iar femeile care doreau să rămână însărcinate adunau roua în zori de pe florile de sânziene și se spălau pe față și pe trup cu ea, crezând că astfel vor rămâne însărcinate.
În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele și grajdurile. Dacă tot este o noapte „albă“ plină de lumină, oamenii sărbătoresc; cu acest prilej se făceau puternice zgomote, chiuituri, strigături, se suna din tulnic sau tălăngi. În cinstea Sânzienelor și a Soarelui, fetele dansează hora Drăgaicelor. În Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir arăta că „în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele de ţărani din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de «Drăgaica». O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun în mâini cheile de la jitniţe. Drăgaica, împodobită în acest chip, se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura. Şi cutreiera toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă“.
Îmbrăcată în alb ca o mireasă, împodobită cu o cunună de sânziene și purtând în mană un băț foarte lung care avea în vârf flori, frunze de pelin și spice de grâu (steagul Drăgaicei), Drăgaica călătorea prin sate împreuna cu suratele ei, și trecea pe la fiecare casa. Dansul ritualic avea rolul de a vindeca boli și mamele își lăsau copiii să fie ținuți în brațe de Drăgaica, crezând că acest lucru le aduce copiilor noroc și sănătate.
Iană, Iană-Sânziană,
Ţ-oi face pomană,
Să dai ploaie fără mană;
Holda să rodească,
Să se veselească,
Porumbul să crească!
Rod cu mâna pun,
Îl strâng de pe drum;
Tot porumbul meu
Rodi-l-ar Dumnezeu,
Fir pe fir s-apuce,
Drugile să-ncurce;
Peste locul tot,
Drugile di-un cot!
Iană-Sânziană,
Fereşte-l de mană
Şi de uscătură
Şi de udătură,
Căci şi eu la toamnă
Ţ-oi da turtă caldă,
Cu sita cernută,
De jar curăţită,
Cu spuză-nvelită!
Folclor românesc
Este bine să cunoaştem tradiţiile asociate unei sărbători atât de importante care reprezintă o parte a moştenirii populare, transmisă din generaţie în generaţie.
Spirit Dacic 