Mă gândesc cât de frumoase sunt tradițiile populare, și cât de mult ne îmbogățesc ele sufletul, odată ce am reînceput să le practicăm! Câtă frumusețe și puritate se transmite prin portul iei albe, simbol al Corpului de Lumină!
…
Fată dragă, pune-ți ie,
și cinstește-o prin purtare.
Nu-i un moft,
e-o datorie
și o clipă de-nchinare.
Au purtat-o și străbunii
când plecau la liturghie.
Are-n ea gustul țărânii
și-al iubirii de moșie.
Au cusut în pânza deasă,
greu,
cu sufletul în rugă
și în lacrimă pioasă.
Au albit aceste danii.
Semne magice discrete,
doruri prinse-n fir de ață,
parcă-s tainice versete,
dor și slavă pentru viață.
Erminii prin acul vremii,
cruce, floare,
frunză, ram…
Tu de-mbraci haina luminii,
Porți icoana unui neam.
Prețuiește-o!
Este sacră!
Și în strai de sărbătoare
Tu colindă lumea toată,
Dă de veste la hotare
că româncele-s frumoase
și c-am fost,
și vom mai fi,
SÂNZIENE LUMINOASE
îmbrăcate-n mândre ii.
Să cinstim vatra și țara,
Să aducem bucurii!
..
(versuri Angelina Nădejde)
În Ii și cămăși românești, Aurelia Doagă scrie că „Portul românesc prezintă două caracteristici esențiale: unitatea și continuitatea sa. Prin continuitate înțelegem drumul parcurs de portul popular născut pe străvechea vatră a civilizației dace, până în zilele noastre. Prin unitate trebuie să înțelegem acele trăsături, acele aspecte esențiale care se văd în portul românesc din întreaga țară.”
„Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El nu stă în căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei, ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze și cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul românesc ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei. Pentru mine el nu se asociază cu hora satului, cu cimiliturile și cu poveștile populare; el rimează cu perfecta și armonioasa așezare a comunității libere, care a știut să străbată toate intemperiile istoriei prin neîntrecutul său sistem de autoghidare și adaptare.” (Mircea Malița, România – Din tezaurul portului popular tradițional, Editura Sport-Turism, București, 1977)
Confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic, ia românească este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete. Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta de la Nistru până în zonele vestice ale arealului de răspândire a etniei românești. În Moldova s-au purtat în special râurii costișați / chezuri / piezuri – adică oblici. În sud, s-au purtat râurii în șiruri verticale; fie multe și fine, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive mari și late, cu nume specifice, pentru Muscel „codri”, „șerpeasca”, etc. Pe ambele maluri ale Oltului și în Oltenia, s-au purtat mai mult râurii „înfurcați” ca niște ramuri (furci) care pleacă dintr-un ax de simetrie numit „cosoi”. In Gorj apare tipul de râuri numiți „săbiate”; cosoiul dispare și fostele ramuri sunt acum benzi evidente, care se întâlnesc pe centrul mânecii, în unghi. Banda decorativ este aproape nelipsită în compoziția mânecii. (informație de pe Wikipedia)
Spirit Dacic 