Călătorie pe o planetă cu ritualuri de împerechere ciudate

     36954215_10156556316419886_5994777947163066368_n

Pentru că nu am mai făcut de ceva vreme lecturi Akashice și simt cum această inactivitate îmi subminează încrederea și forțele de concentrare, este urgent, este necesar să mai fac călătorii. Doresc să le fac singură, fără ajutorul unei prietene care să îmi susțină spațiul, astfel încât să fie cu adevărat lecturi ale Cronicii Akashice de sine stătătoare și nu doar regresie în alte vieți făcute cu ajutorul cuiva care să mă susțină energetic și care să îmi susțină spațiul cu întrebări.

Mă centrez și văd deja că ușa, intrarea în lumea akashică este deschisă și intru pe această ușă. Înainte de a intra, cer ajutorul lorzilor Akashici și a ghidului meu Akashic să mă conducă și să îmi deschidă înregistrarea care îmi trebuie, care este cea mai potrivită pentru intenția mea de lucru. Aceste informații vor fi folosite pentru creșterea mea spirituală și pentru activarea mea.

Văd ușa la arhivele Akashice deschisă, intru și merg printr-un coridor întortochiat, nu e foarte întortochia, dar e ondulat, ca o apă de pe fundul unui canion foarte îngust ai cărui pereți sclipesc. Acest coridor la un moment dat ajunge la o deschizătură prin care curge o apă. În momentul în care ies prin deschizătură, văd așa ca un fel de strungă, ca un fel de ușă între stânci. E ca un portal cețos și dacă bag mâna în ceață am un sentiment ciudat, ca și cum mâna mea s-ar descompune, ar dispărea. Dar cer ghidare interioară și protecție și mi se activează Merkaba de protecție, prin Sinele meu Înalt.

Intru prin această perdea de ceață în căutarea unei vieți dintr-o dimensiune superioară. (Oftează). Primul lucru pe care îl văd este un fel de mașinărie pe picioare de metal, seamănă cu un OZN micuț, pe picioare de metal înalte și are ca un fel de lentilă, de deschizătură circulară care seamănă cu un corp de iluminat și e staționară, stă pe loc. Mă văd și pe mine. Dacă mă uit la mine văd că am o salopetă argintie, strălucitoare, pliată pe mine, dintr-un material care e pliat, mulat pe corp și pantofi argintii. Pare a fi unisex, e greu de spus, când mă uit la trup, dacă e de bărbat sau femeie, dar simt cumva, știu că sunt femeie. Par a avea sâni, dacă mă uit, dar e așa, cum am zis, îmbrăcăminte unisex. Mă simt tânără, vioaie, am păr blond-roșcat.

542356_213130625483174_470696938_n

Cer acum să se formeze în fața mea o oglindă, ca să îmi pot vedea fața în oglindă: sprâncene groase, breton dar pieptănat la mijloc, nasul e un pic cârn, nu e foarte lung, e puțin în vânt, ochi verzi, pistrui pe obraji… O figură optimistă, însorită, plăcută, care emană o energie pozitivă. E o figură tinerească și optimistă și plină de viață. Mă miră că eu pot fi așa, pentru că nu seamănă cu personalitatea mea din viața actuală.

Ființa aceasta adună niște pietricele colorate  grena de pe jos și le pune într-un recipient care seamănă cu un coșuleț pe care îl ține în mâna dreaptă, și adună acele pietricele cu mâna stângă. Dar înainte de a le aduna, le trece printr-un fascicul luminos, o rază pe care o emite aparatul respectiv și se aud niște sunete pe care le scoate aparatul, e ca și cum ar scana pietrele sau le-ar verifica. Unele scot un sunet strident, ceea ce  înseamnă că nu sunt bune. Atunci le aruncă mai încolo, ca să nu le confunde cu cele pe care încă le culege și în depărtare, dar nu la depărtare foarte mare, la vreo 30 de metri.

Văd că mai sunt și alți oameni, îmbrăcați tot ca ea, care caută tot așa aceste pietricele, și le adună. Am adunat pietricelele și suntem într-un fel de tabără, o tabără care pare a fi dispusă circular. Vedem niște structuri care seamănă cu niște mese sau în orice caz sunt dreptunghiulare, dar au marginile perfect finisate. Nu sunt mese, sunt niște structuri care nu prea înțeleg eu ce scop au, adică eu doar văzând, ca observator.

Noi ne adunăm acolo și suntem așezați între ele, adică situați între ele, că nu stăm jos, stăm în picioare. La un moment dat ele încep să vibreze și să se miște și să se strângă și am un sentiment de panică, ca și cum dacă s-ar strânge ne-ar strivi, căci ele par foarte masive, din piatră. Dar noi stăm foarte calmi și ele se strâng, într-adevăr, dar noi continuăm să existăm prin ele, nu știu cum, dar existăm în continuare. E ca și cum devenim transparenți, dar continuăm să fim în locul unde eram și înainte, deși aceste structuri masive, din piatră s-au strâns peste noi, adică peste o parte din trupul nostru, cam până la piept. E foarte ciudat!

Observ cum dispărem apoi cu totul și văd cum ne aflăm, cel puțin eu mă aflu într-un loc care arată ca niște insule circulare, dar sunt acoperite cu ceva care seamănă cu un dom, iar aceste insule nu sunt foarte mari, sunt așa, cât o cameră dintr-o locuință, de vreo 5 metri, nu știu, cam cât e camera mea ca diametru. Eu sunt în interior, stau așezată pe jos. Pe jos pare a fi ceva care arată ca un covor, ca o iarbă verde-maronie. Eu stau pe jos și de data aceasta sunt desculță, stau turcește… Se pare că nu am probleme cu a sta pe jos, cum sunt culturile de pe pământ, din Asia, unde oamenii stau pe jos fără probleme. Se pare că sunt relaxată, ca și cum aș fi acasă la mine.

Văd câteva pietricele din acelea roșii, dar acum sunt într-o cutie lunguiață, pare așa ca o cutie deschisă, fără capac, care seamănă oarecum cu structurile acelea de afară. În momentul în care pun pietrele în cutie văd cum se deschid niște canale de comunicare. Îmi dau seama că aceste pietre sunt folosite pentru ca noi să comunicăm prin intermediul lor. Deci au capacitatea de a deschide niște canale, de a interacționa cu noi, atunci când sunt puse în acel dispozitiv. Cu ajutorul lor putem comunica departe, peste stele, putem comunica cu alte ființe, nu numaidecât cu oameni, ci cu alte ființe inteligente, cum ar fi balenele sau altele pe care nici nu le cunosc, ca să le pot descrie. Cumva, structura macrocosmosului este reflectată în microcosmosul acestor pietre, adică aceste pietre mici sunt cumva ca niște galaxii și au capacitatea, dacă ne focusăm mintea în interiorul lor, să ne ducă departe, în orice colț de galaxie.

Aceste pietre au de asemenea capacitatea de a ne duce în alte locuri din galaxie nu doar mental, ci și cu totul. Dacă concentrarea noastră este suficient de bine calibrată ca intensitate, cu vibrația potrivită, noi putem fi trimiși instant în alte locuri. De aceea nu ne era teamă atunci, în acea tabără, unde erau acele structuri de piatră care păreau a ne strivi. Este din cauză că noi deja făceam această transmutare, era ca un fel de teren de practică…. doar că erau utilajele (pietrele) erau la scară mare și nu erau la fel de micuțe ca cele din mâna mea, când stau acum în această cameră, în casa mea. De fapt acele pietre mari perfect rectangulare erau create de noi în mod artificial, prin măcinarea și agregarea materiei din pietricelele mici culese cu migală de pe solul planetei…

Casa mea văd că arată ca un dom. E o platformă rotundă suspendată cam la 1-2 metri deasupra solului, și are deasupra un dom transparent ca o sticlă, care este de fapt un câmp de forță care apără incinta de influențe exterioare nedorite, cum ar fi vântul, frigul sau alți agenți externi sau alte ființe care nu sunt primite în casă. Interesant e că nu văd a fi multe obiecte acolo, ci doar eu stând pe jos și aceste cutii.

Dacă sunt atentă mai observ că la marginea externă circulară a încăperii mai sunt niște cutii lunguiețe cu flori, cu plante verzi, mici, ca niște răsaduri de pătrunjel. Îmi vine ideea de mâncare… aceste plante pot fi consumate în mod direct și cresc instant, ele nu sunt într-o stare de agregare ca pe Pământ, adică sunt plasmatice, nu sunt solide. Odată ingerate, ele sunt integrate în corp aproape instant, în câteva minute, maxim 10 minute. Aceste plante conțin toate substanțele necesare pentru hrănirea noastră. Nu avem nevoie de altă hrană decât dacă dorim să ne distrăm, adică să ne facă plăcere prin gust.

Nu trăim în comunități mari, văd că indivizi izolați. Așa cum mă văd pe mine stând singură aici în această încăpere, mai văd și pe alții în încăperi similare, răspândite la distanțe destul de mari pe această planetă. Atmosfera planetei e diferită de Pământ, în sensul că are o tentă indigo. Arată ca pe înserat, dar informația e că sunt momente ale zilei care sunt cam 40%  indigo și 60% atmosfera e de un bleu argintiu, frumos, ca deasupra apelor. Culoarea dominantă pe această planetă nu este verde, este acest bleu și mai e și grena, pământul și vegetația fiind mai mult grena, dar există și teren fără vegetație, care arată ca un fel de deșert.

Vegetația e foarte săracă, există doar această iarbă grena. Nu văd copaci, cel mult un fel de arbuști, dar cu crengi fără frunze, sau frunzele arată mai degrabă ca niște ace cărnoase și aplatizate, tot grena. Mai sunt forme de viață care seamănă cu niște cristale care cresc sub protecția acestor plante grena, și sunt o formă de viață între piatră și ciupercă, între mineral și vegetal.

Scanez să văd dacă sunt plante, dacă sunt animale sau păsări. Nu văd păsări și animale, dacă există sunt rare, dar mi nu mi se arată. Informația este că există animale, dar în subteran. Și acestea sunt într-o stare de agregare care nu e cu totul solidă, seamănă de fapt cu o apă, adică sunt niște animale care curg, care sunt semisolide, cum ar fi meduza sau cum sunt acele jucării cu gel într-o membrană, doar că aici toată starea e un fel de gel și nu există membrană. Acele ființe curg, se preling pe pereții pietrelor și au diverse culori frumoase, un fel de bleu, unele sunt mai puțin frumoase, un cenușiu indigo. Ele se și camuflează după culoarea planetei. Interesant e că nu sunt prea multe verzi, verdele e o raritate pe această planetă.

Îmi vine un nume, Antara… În acea zonă era situată planeta asta mică…

377167_213131212149782_1243888115_n

Casele noastre despre care spuneam sunt mobile, nu au fundație, nu sunt permanent fixate într-un loc, ci în funcție de intenția noastră de călătorie, ele se ridică de la pământ și se deplasează unde dorim noi. Cum? Prin forța minții. Și astfel aveam libertate de mișcare și ce era frumos era că dacă doream să socializăm cu cineva ne deplasam în acel loc cu casă cu tot și nu era o problemă ca acea persoană să trebuiască să facă vreo pregătire de cazare. Dacă  am văzut acea casă ca fiind transparentă, e pentru că așa voiam eu, pentru că nu era nimeni să mă spioneze sau să-mi strice intimitatea. Îmi plăcea ideea de deschidere, îmi plăceau spațiile deschise. Dar totuși atunci când adormeam, opacizam câmpul de forță protector. De asemenea, puteam face aceste case să fie invizibile dacă doream, ca să nu poată fi văzute de cei dinafară. Dacă era necesar pentru protecția mea sau pur și simplu dacă așa aveam chef, puteam face casa invizibilă sau o puteam  camufla în orice culoare doream.

După cum se vede, acele forme de viață pe care le-am mai pomenit că ar fi trăit în spațiile umbroase de sub stânci, în ape, pentru că erau și ape pe această planetă, acelea se camuflau și ele în culorile planetei  și atunci când erau vesele, când se jucau sau când sărbătoreau ceva își permiteau să ia și culori vii. Ele aveau o oarecare inteligență și cunoșteau bucuria și sentimentele de bază cum ar fi panica, tristețea dacă erau separate de comunitate, dacă erau ținute în izolare. Am putea spune că nu erau chiar animale, în sensul că aveau sentimente deja, nu multe, vreo 4 – 5 – 6 sentimente de bază și de asemenea ideea de relaționare, de bucurie împreună, de sărbătorire.

Revin la casa mea, fiindcă sunt curioasă să aflu mai multe despre ea. În interior se putea să manifest ceea ce doream. Era un pat foarte comod și acesta arăta semisolid. Interesant e că această casă putea căpăta diferite grade de soliditate, în funcție de dorința mea. De fapt nici nu doream, era un fel de pregând. Această casă reacționa la cele mai subtile dorințe sau începuturi de dorințe ale mele. Eu nici nu trebuia să doresc ceva până la capăt și deja casa începea să manifeste, atât de repede că nu îmi dădeam nici eu seama. Eram obișnuită ca acestă casă (care era un fel de câmp de forță cu dușumea dedesubt, un fel de postament) să manifeste tot ce doream eu, la o viteză atât de mare încât acum îmi vine un gând ciudat: că această casă era de fapt o extensie a mea, adică o parte din mine era extinsă în afara mea, ca să formeze un adăpost pentru mine. Tocmai de aceea acea casă știa exact ceea ce doream eu, pentru că era o parte din mine.

Cumva se ajunsese, în urma unei evoluții de-a lungul timpului, ca această formă să fie considerată optimă și de aceea la nivel de specie, se ajunsese ca majoritatea oamenilor să aibă o casă similară, deși am fi putut manifesta case de diverse forme cum ar fi cuburi, conuri sau forme ovale, lunguiețe sau oricum am fi vrut noi. Dar totuși, ca printr-un fel de selectare a formei optime se ajunsese la nivel de specie, ca un consens, la convingerea că asta era forma potrivită și era întâlnită la 95% din cazuri. Rareori se întâmpla să mai vezi o casă de altă formă și noi nici nu ne mai gândeam la asta.

Periodic aveau loc întâlniri ale noastre în care fiecare se transporta cu locuința personală la întruniri și aceste locuințe personale se așezau în diferite forme geometrice în amplasamentele unde aveam întâlnirile. Dacă doream, puteam ieși din case, ca să ne deplasăm în exterior, așa cum am văzut și la începutul acestei lecturi.

Acum aș dori să aflu mai multe despre cum socializau. Socializarea nu implica numaidecât deplasarea fizică sau contactul fizic între noi. O puteam face și prin intermediul acelor pietre și de fapt chiar așa și făceam. În majoritatea cazurilor comunicam unii cu alții fără a ne deplasa fizic. Prin mintea noastră puteam  călători oriunde, ceea ce limita foarte mult contactul fizic, care nu mai era necesar decât în anumite perioade de adunare socială.

Acum sunt curioasă ce scop aveau aceste întâlniri. Scopul era social, era legat de comunitate, deși putea servi și ca un scop individual, cum ar fi întâlnirea dintre bărbați și femei, dintre băieți și fete. Scopul se referă la relațiile amoroase care existau între bărbați și femei. Deci eu eram femeie… ?? O spun cu semnul întrebării fiindcă simt ca răspunsul e oarecum echivoc. (Pauză…)

Interesant este că eu aveam capacitatea intrinsecă de a fi bărbat sau de a fi femeie. Dar această alegere nu se făcea numaidecât la nivel conștient, ceva din noi la nivel mai adânc, subconștientul nostru determina ceea ce eram. Alegerea nu era pentru totdeauna. Pe parcursul unei vieți lungi (trăiam aproximativ 1000 de ani în echivalent terestru), existau perioade în care eram bărbat și erau perioade în care eram femeie. Poate și pentru ca să ne plictisim. Cred că noi, de fapt, eram androgini, dar era o androginie în care alegeam, așa cum am spus, să fim când bărbați, când femei… Nu aveam ambele organe sexuale.

Cum se creau copii? Păi se creau cu alte ființe, de sex opus. Interesant e că văd că conceperea copiilor era impresionantă, în sensul că la acele întruniri ne așezam toți în cerc și făceam un fel de schimb de date. Era așa, ca o conferință, ca o consfătuire sau ca un brainstorming în care fiecare prezenta, proiecta nonverbal, mental, telepatic diferite daruri, capacități, cunoștințe pe care le avea și pe care le punea la bătaie, ca la o licitație. Aceasta era perioada din an în care oamenii erau cei mai activi. Instinctul perpetuări de sine, al procreării îi îndemna să își iasă total din tipar și acești oameni, care de obicei erau atât de introvertiți și de tăcuți, acum erau foarte comunicativi. Aveau contact sexual multiplu și fiecare dintre cei care aveau o înțelegere punea o parte din el.

Eu voi citi pe măsură ce primesc informațiile. O femeie primea de la mai mulți bărbați informații și cumva se formata ADN-ul, se formata copilul de așa manieră că avea de la mai mulți câte ceva. Se făcea un genom nou care includea acele informații. Interesant e că totul avea oarecum și un caracter de sacralitate, când aveau loc aceste impregnări. Se făcea un fel de structură în formă de con sau de cub, în care stătea femeia. Se făceau mai multe împerecheri, cu mai mulți parteneri, dar aceștia nu intrau cum voiau ei în încăperea unde era femeia, ci încăperea avea inteligența ei.

Ușile se deschideau în funcție de cine trebuia să intre. Ca să iasă copilul perfect era ca și cum o inteligență mai înaltă determina procesul. Nu era voința femeii de dinăuntru, ci încăperea avea un fel de inteligență proprie. Când intra ultimul dintre bărbați, deja energia era foarte mare, pentru că la fiecare impregnare se aduna tot mai multă energie în încăpere și de asemenea în pântecul femeii. Ultima impregnare era cea mai intensă și femeia scotea atunci un țipăt absolut sălbatic. Fiecare dintre impregnări genera plăcere, atât bărbatului cât și femeii, dar la ultima țipătul se auzea și în exterior și toți bărbații intrau într-o stare de extaz; cădeau pe jos într-o stare de transă, începeau să se scuture, ca și cum ar fi fi avut epilepsie.

 

original-2696-1429128283-15

Pentru ei nu era ceva neplăcut, energia care curgea prin ei în starea de transă era atât de mare încât determina corpul lor să facă aceste contorsiuni, și plăcerea lor era extremă. Femeia, dacă avusese stări de plăcere înainte… la ultima penetrare se descărca energia majoră a sufletului. Femeia intra într-un orgasm atât de puternic încât uneori se cutremura și încăperea din cauza energiei și țipetele ei aveau un fel de ecou, nu erau omenești. Era ca un fel de mandala de energie care se propaga din acea clădire sacră în care avea loc procrearea. Alte ființe, care nu participaseră la ritual, dacă auzeau țipătul femeii, intrau într-o stare în care doreau să procreeze imediat, de asta nu se permitea accesul altor ființe în apropiere, pentru că s-ar fi creat dezechilibre, în sensul că acești bărbați care participau la ritualul de impregnare fuseseră aleși dinainte, se făcuse o înțelegere. Nevoia de procreare putea deveni atât de mare încât practic ar fi avut loc o procreare aleatorie, fără o înțelegere prealabilă…. De asta existau acele mecanisme care protejau femeia, care se deschideau numai când trebuia.

Ne întrebăm dacă nu cumva înțelegerile premergătoare nu erau decât o iluzie a personalității și a ego-ului, în sensul că oricum intra cine trebuia să intre în acele clădiri sacre de procreare, și uneori au intrat și persoane care nu stabiliseră în prealabil, dar care trebuiau să fie acolo și să ce întâmple ceea ce trebuia să se întâmple. Adică erau prin preajmă și deodată se deschidea ușa, deși nu stabiliseră cu femeia în prelabil, în cercul de negociere.

La sfârșitul acestui ritual sexual multiplu, femeia intra într-un orgasm care îi propaga energia sa de suflet în stele. Se construia un câmp de stele orgasmatic și acest câmp de stele era complet în afara timpului. Interesant este că femeile rămâneau suspendate acolo în transă atâta timp cât era necesar, până când copilul trebuia să se nască. Practic, după impregnare, corpul lor rămânea în poziția în care stătuse femeia la impregnare, și  începea să se dezvolte copilul. E greu de spus cât dura, pentru că dura în afara timpului, adică sufletul ei era deja în stele, în stare de extaz orgasmatic, și trupul încă simțea ceea ce sufletul simțea, deci practic era ca un orgasm continuat până când se năștea copilul. Din punctul de vedere al celor care trăiau pe planetă, tot procesul dura câteva ore… Dar cum am spus, era ceva care se petrecea în mare măsură în afara timpului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Copilul se dezvolta ca în povești, foarte repede. Cumva timpul nu mai conta, nu se poate spune dacă se dilata sau nu, în orice caz era un timp ieșit de sub legile timpului de pe pământ. Copilul se dezvolta în trupul acelei femei care încă mai rămăsese în templu și la un moment dat se năștea și naștere nu era dureroasă, dar aducea înapoi femeia din starea de transă stelară și își revenea la realitatea vieții ei de pe acea planetă. Asta se întâmpla după naștere, practic chiar și nașterea era tot orgasmatică. Dacă atunci când era în stele avea o stare nonfizică de orgasm, ca o energie nonlocală, când se năștea copilul era deja un orgasm localizat în zona genitală, exact în porțiunea din trup prin care se năștea copilul și în sâni.

Apoi ea revenea în corp și îi apărea necesitatea de a se ocupa de copil și de a-i oferi îngrijirea necesară. Instinctul matern se activa, dorința de a proteja, de a hrăni, iar hrana pe care o primea copilul prin sânii mamei sale era energie cosmică, adică avea o vibrație foarte înaltă. În momentul în care se năștea, copilul nu avea nici o traumă, nu era amprentat de nimic negativ, dacă ne putem gândi că în toată perioada de gestație el nu fusese expus la nimic negativ. Mama fusese în extaz pe timpul gestației și prin urmare când se năștea copilul, acesta avea capacități extrasenzoriale deosebite.

Era o viață atât de pașnică, o viață ferită, în sensul că acești oameni nu erau expuși amenințărilor, nu existau pericole de a fi invadați, de a fi în război, de a se certa cu vecinii. Comunicau unii cu alții amical și nu existau situații de război, de lupte, de conflicte. Cel mult puteau fi păreri conflictuale pe care le puteau avea.

Ce alte activități sociale mai aveau? Momentul culminant era momentul procreării, cum am spus. În această societate oamenii se întâlneau cu acest scop și în acest moment oamenii erau într-un fel de nebunie. Era singurul moment în care ei se comportau nerațional. Altminteri erau destul de echilibrați, tot ce făceau ei era cu măsură și cu judecată, în sensul că nu prea își permiteau excese. Dar în momentul procreării totul era excesiv, era dincolo de orice judecată.

Despre activitatea lor religioasă aș dori să aflu mai multe. Aș dori să știu dacă aveau ceea ce se poate numi religie sau nu, cum se conectau ei la divinitate. Aveau preoți, aveau șamani sau cum? Văd în interiorul planetei niște încăperi dreptunghiulare și niște lucruri ca niște cuburi sau ca niște scaune cubice, dar mult mai mici, pe care erau niște vase care conțin niște flăcări de culori diferite, flăcările sfinte. Deci aveau cultul flăcărilor, celebrarea lor. Se întâlneau și pentru a face asta în comun.

De ce o făceau în interiorul planetei? Este pentru că aveau sentimentul acesta de mister. Aceste flăcări erau legate de o cunoaștere spirituală înaltă, de mister. Aveau chiar școli de mistere și sentimentul acesta de tainic. Ei simțeau că trebuie să facă această celebrare a Flăcărilor Sfinte în interiorul planetei, în niște peșteri, ca într-un pântec al planetei. Ele erau naturale, dar fuseseră formatate ca să arate ca un palat interior sau ca niște temple. Aveau formă de geode, pereții erau de piatră cum e granitul, în sensul că nu văd cristale, era chiar piatră. Aici misterul era protejat, plus că în interiorul planetei existau cele mai puternice portale extradimensionale.

Cei care se concentrau la aceste flăcări sfinte puteau dispărea, treceau instant în alte dimensiuni și asta îi speria. Interesant e că erau oameni cu o mare capacitate mentală, dar dacă nu își dozau gradul de conectare la aceste flăcări, puteau muri instant, în sensul că vibrația era atât de mare încât ei nu rezistau. Ei erau ok cu ideea de moarte, dar aceasta să se petreacă atunci când alegeau, adică atunci când erau pregătiți pentru asta, atunci când ajungeau să dorească un sfârșit și o schimbare totală. Îi înspăimânta ca moartea să se producă accidental sau necontrolat.

Începe să mi se facă somn și nu îmi voi mai putea menține concentrarea. Viața de aici e așa de diferită de cea de pe Pământ. Ceea ce te învață ea e că există multă diversitate și acești oameni nici nu își închipuiau că nu ar putea să realizeze ceea ce le trecea prin minte.  Dacă în acea cultură s-ar fi sădit îndoiala, atunci ei nu ar mai fi putut să realizeze tot ceea ce realizau. Nu erau niște supraoameni. Dacă acești oameni ar fi fost transportați pe Pământ, ar fi fost exact ca oamenii de pe Pământ. Ideea este că acei oameni aduși pe Pământ ar fi continuat totuși să aibă capacități mentale și singurul mod în care ar fi încetat să aibă capacități mentale este dacă s-ar fi sădit îndoiala, sau dacă ar fi uitat că au aceste capacități.

Deci de ce ți-am arătat asta? Este ca să îți amintești că ai aceste capacități și că așa cum făceau ei, poți face și tu. Singurul lucru care ți le blochează este îndoiala că le poți folosi și uitarea că le ai. Pe Pământ este valul uitării și mai e și matricea care te face să crezi că nu poți să folosești ceea ce ai. În momentul în care ți-ai amintit ce ai și în care dai la o parte ideea că nu poți să folosești ceea ce ai, îndoiala, atunci îți poți folosi din nou capacitățile.

Al doilea motiv pentru care ți-am arătat asta, este legat de sexualitate. Dacă te conectezi la trăirile acelor oameni, vei putea accesa o energie sexuală mult mai puternică și vei putea să te conectezi la nivelul lor de transă. Ei depășeau cu mult în acele stări de transă ceea ce puteau accesa în starea de minte normală a lor și e o mare diferență între cum erau ei când intrau în transă și cum erau ei în viața lor obișnuită. Procrearea era pentru ei de sacralitatea cea mai intensă.

Mai aveau și alte obiceiuri, dar nu vom intra în detalii. Cert este că aveau sacerdoți care controlau energia astfel încât să nu se petreacă greșeli, pentru că acele flăcări sacre erau atât de puternice încât puteau distruge toată planeta, nu numai pe oamenii care comiteau nesăbuința de a se apropia când nu trebuie. De aceea trebuiau să existe niște sacerdoți filtru, care să tempereze, să filtreze energia ca să ajungă la ceilalți oameni (oamenii de rând). Aceste flăcări sacre veneau din anumite dimensiuni și sfere din univers care aveau o energie atât de mare încât oamenilor de pe această planetă le era frică de ea, în sensul că ei aveau totuși o tendință de control și de aceea uneori erau înspăimântați de această energie. Dar își doreau în același timp să o studieze, să o experimenteze, să o aprofundeze, să folosească părți din ea, care le ridicau nivelul de vibrație deasupra vibrației obișnuite.

Oamenii de pe acea planetă erau și ei angajați într-un proces de evoluție, dar această evoluție diferă de cea de pe Pământ, pentru că nu erau atâtea suferințe și frustrări, pentru că trăiau în general în pace. Aproape că te întrebi cum mai evoluau dacă nu întâlneau obstacole mari în calea evoluției, ca la noi pe Pământ? Ei nu se grăbeau, totul era gândit pe perioade lungi. Dar noi cum evoluăm pe Pământ? Nu este oare tot o stagnare, faptul că greutățile ne împotmolesc prea tare și în final nu mai evoluăm foarte mult?

Acestea au fost informațiile.Vom încerca să integrăm învățăturile și mesajul primit. Dar în ceea ce privește energia sexuală, ni se pare prea mult și nu cred că vom da curs… Aici pe Pământ pasiunea s-a domolit foarte mult…

Mulțumim și onorăm!

Categorii Incursiuni AkashiceEtichete , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close