Pe altă planetă, pe vremea războiului dintre bărbați și femei

12541068_1653653608242333_3517373395490250229_n

Terapeutul: Cobori încet, ca o frunză care plutește din copac în jos, până la suprafața solului. Și când ai coborât, vreau să îmi spui primul lucru pe care îl vezi dedesubt, primele impresii după ce ai coborât la suprafața solului. Ai coborât de pe nor?

Ana: Da!

Terapeutul: Ce vezi dedesubt?

Ana: O cișmea.

Terapeutul: Care e primul lucru pe care îl vezi?

 Ana: O cișmea de piatră din care curge apă.

Terapeutul: Privește și vezi ce este în jurul tău!

Ana: E un fel de alee pătrată, adică e așezată cumva în pătrat în jurul fântânii, cu un strat de iarbă între fântână și alee și un pic ridicată. E lângă o mănăstire.

Terapeutul: Bravo! Mănăstire catolică sau ortodoxă?

Ana: Nu, nu e pe pământ.

Terapeutul: A, nu e pe spațiul acesta al nostru…

Ana: Nu știu unde este, pe altă planetă.

Terapeutul: Așa, și…?

Ana: Eu sunt îmbrăcată în niște straie cenușii urâte, oribile, total nefeminine, ca niște cămășoaie mari, așa… Și port o chestie în jurul gâtului, așa… pătrățoasă, care vine peste umeri, ca un guler. E un ordin de femei care urăsc bărbații, nu au de-a face cu ei.

Terapeutul: Bravo! Și…?

Ana: Ăsta e un loc unde mă reculeg eu, unde am o clipă de liniște, unde mă rog chiar, la Dumnezeu. Avem programul foarte fix, în sensul că în fiecare zi e multă rutină, multă spălare de creier. Suntem multe, toate îmbrăcate la fel și nu știu dacă cuvântul „mănăstire” e foarte potrivit, în sensul că suntem ca niște călugărițe, dar lipsește partea de spiritualitate, adică avem un program așa… E ciudat, n-am vocabular să explic. Facem niște lucrări, avem capacități mentale deosebite de a vizualiza, de a proiecta mental, avem al treilea ochi dezvoltat, dar nu suntem în iubire, lipsește iubirea. E o viață ternă, gri, urâtă, fără iubire, cenușie, cu reguli fixe și suntem repartizați fiecare pe atribuții diferite, în funcție de educație și de capacitățile înnăscute.

Terapeutul: Da!

Ana: Eu merg într-o cameră unde e un ceaun. Și în acel ceaun pot vedea ca într-un glob de cristal.

Terapeutul: Așa!

Ana: Și munca mea este să consemnez ceea ce văd, dar nu în scris, ci să direcționez informațiile. E un fel de aparat de înregistrat, e un fel de cristal… Și le înaintez la stareța șefă. Am văzut în ceaun că un grup de femei din astea din organizația mea erau în război cu o altă cultură în care erau bărbați. Bărbații aveau și femei, soțiile lor. Eu am văzut cum ei încercau să intre în teritoriul nostru, chiar au intrat. I-am văzut pe unde au intrat și am pârât, adică am făcut raportul.

Terapeutul: Da!

Ana: Și după aceea… (suspină).

Terapeutul: Care e problema?

Ana: Au fost prinși din cauza mea. Au fost prinși bărbații din grupul de explorare (plânge).

Terapeutul: Și de ce îți pare rău pentru ei, dacă tu erai amazoană?

Ana: Păi din cauză că eu am dat raportul, i-au prins.

Terapeutul: Aha, te simți vinovată pentru că i-au luat!

Ana: Da! Exact. Pentru că eu am fost curioasă, și m-am uitat să văd ce se întâmplă cu ei. Și mai ales era unul care chiar îmi plăcea.

Terapeutul: Și i-au ucis pe toți, nu?

Ana: I-au dus într-o cameră unde i-au torturat. Era o tortură groaznică, în sensul că le băgau un fel de sonde în corpul emoțional și le luau bucăți din ei, din suflet.

Terapeutul: Și ce făceau cu ele?

Ana: Păi sufletul respectiv avea puteri, avea capacități care puteau fi folosite. Odată luat, putea fi înglobat de alte persoane sau putea fi prins într-un fel de mașinărie. Și avea o mulțime de informații, tot ce știau ei putea fi folosit. Problema e că pe mine chestia asta m-a copleșit.

Terapeutul: Te-a copleșit de ce?

Ana: În primul rând, nu înțelegeam de ce trebuie noi să fim în război cu ei, mi se păreau niște reguli impuse arbitrar, care ucideau viața. Eu m-am născut în conjunctura asta, nu am ales eu să fiu aici, în această mănăstire. Nici nu știu cum am ajuns aici. Nu știu… Mi-au spălat creierul, nu știu ce mi-au făcut ca să nu știu. Eram ca un fel de zombi.

Terapeutul: Da…

Ana: Și eu am ajuns în camerele închise, unde stăteam în fiecare zi să mă uit în ceaun și apoi raportam ce vedeam. Cel mai rău e că oamenii ăștia care erau chinuiți din cauza mea, îmi erau apropiați…

Terapeutul: Erau din familia ta?

Ana: Nu știu, dar simțeam în sufletul meu, parcă erau parte din mine (plânge).

Terapeutul: De asta sufereai atât de mult?

Ana: Da. Și atunci, (râde) m-am urcat pe stâncă, cea mai înaltă stâncă de unde se vedea împrejurimea, și dedesubt era o vale adâncă. Și era atât de frumoasă lumina apusului pe stânci. Vedeam până departe… Semăna cu Marile Canioane vederea de sus, de la așa-zisa mănăstire… Doar că erau muuult mai mari Canioanele… Enorme… de 3-5 ori mai mari decât Marile Canioane de pe planeta Pământ… Vectora e numele planetei.

Terapeutul: Așa…

Ana: Și după aceea m-am omorât. Am sărit în prăpastie, pentru că din cauza mea s-a întâmplat totul…

Terapeutul: Te-ai sinucis?

Ana:  Da. De fapt, eu simțeam că eu parcă pe mine mă distrusesem când acei oameni au fost chinuiți așa, până nu a mai rămas nimic, decât niște legume care sângerau și tremurau. Și au fost lăsați după aceea să moară. În fine, ideea e că eu, când cădeam în prăpastie, simțeam o durere așa de mare… Și simțeam că niciodată, orice aș face, nu aș putea să plătesc ce am făcut. Era ca și cum eu m-aș fi rupt în două. Și în timp ce cădeam în prăpastie spuneam: O mie de vieți dacă aș avea… nu ar fi destul ca să repar ce am făcut!

Terapeutul: Bravo! Acum chemăm Sinele Înalt, cu toată puterea și înălțimea lui, să soluționeze problema, adică să ușureze încărcătura, să rezolve așa cum știe mai bine, să transfere, să transfere asta și în sinele actual și în corpul fizic. Urmărește rezolvarea asta când vine și descrie, te rog, cum se face lucrul acesta.

Ana: Sinele Înalt intervine în timp ce cădeam. Mă scoate din corp… nu e nevoie să rămân în corp când se face zob la sol, în fundul prăpastiei. Și îmi spune că noi, femeile din această „mănăstire” aveam atâta putere mentală încât ne-am fi putut elibera oricând din sclavie. Dar nu știam ce putere aveam… fiindcă se folosea o tehnologie de bruiere, ca să nu se putem conecta la Sinele Înalt, ca să nu ne putem conecta la sferele înalte și să nu ne amintim cine suntem. Și acuma dacă am fost scoasă din trup, mă simt eliberată, mă simt reconectată. Și se lucrează asupra sufletului meu pentru vindecare. Văd culoarea aurie… și roz. Și simt răcoare.

Terapeutul: Unde simți răcoarea?

Ana: Simt ca și cum ar fi o fisură, care începe de la cap și continuă până la inimă, apoi până la pântec și se umple cu lumină albă, albă-argintie și curăță vinovăția. Umărul stâng e cel care reprezintă femininul, și umărul drept reprezintă masculinul. Și femininul, simțindu-se vinovat, a vrut să plătească, adică s-a autopedepsit. Practic nu s-a iertat. De asta am căzut acum trei luni, și s-a făcut zob… fractură în zigzag.  Și pot să îi ofer acum iertare.

Terapeutul: Oferă-i!

Aisha: Vreau, vreau, vreau, vreau! Te rog!

Terapeutul: Cum simți tu că te iartă?

Ana: (Plânge). Prin compasiune.

Terapeutul: Se împrăștie, se extinde prin inimă sau simți că o primești în inimă?

Ana: Întâi se împrăștie asupra victimelor.

Terapeutul: Care sunt victimele?

Ana: Care au murit din cauza mea.

Terapeutul: Așa, deci o treci prin tine și o transferi celor care au murit din cauza ta?

Ana: Da.

Terapeutul: Ca să te răscumperi cumva sau să te ușurezi?

Ana: Să-i îmbrățișez. Și simt bucurie și căldură și pace! Că în momentul în care i-am pus în mine, mai ales pe cel pe care eu de fapt îl iubeam, dar nu știam asta.

Terapeutul: Și?

Ana: Simt pace… care urcă așa… ca o apă.

Terapeutul: E foarte bine.

Ana:  În momentul în care mă uit în ceaunul acela cu apă, îl umplu cu lumină roz, cu compasiune.

Terapeutul: Bravo! Și?

Ana: Și deconectez toate legăturile care mă țineau ca niște pietroaie.

Terapeutul: Mai departe…

Ana: Inclusiv de pe umăr dau drumul la niște greutăți, le tai firele și încep să plutesc pur și simplu în lumina aceasta albă și roz… și plutesc… și mă înalț, mă ridic, pentru că mă simt mai ușoară.

Terapeutul: Foarte bine!

Ana: Și mă ridic tot mai sus și mai sus. Și ajung într-un fel de… în ceruri undeva, unde e iubire și e roz perlat.

Terapeutul: Foarte interesant, foarte frumos.

Ana: Este și prezența Maicii, e o maică a compasiunii. Eu nu o văd, o simt, așa ca un nor, ca o căldură. Are lacrimi de compasiune care mă spală peste tot. Suntem toți supuși greșelii. Mă iert și iert pe toți oamenii. Și pe șefa stareță, și toate femeile acelea țepene din mânăstire. (Oftează)…

Terapeutul: Bine, acum…

Ana: Acum las să curgă.

Terapeutul: Să curgă ce?

Ana: Iertarea, compasiunea. E așa ca un fel de stâlp uriaș, de la cer la pământ. E… e un șir întreg de femei care urcă până la cer. Un lanț, ca și cum ai croșeta. (Cântă) Trebuie să cânt un pic.

Terapeutul: Cântă, cântă!

Ana: (Cântă).  Și este lumina aceasta, doar lumina, atât. Și o simt așa și în umăr, în oase, în toate oasele, dar mai ales în umăr.

Terapeutul: Mulțumește Sinelui Înalt!

Ana: Da! Mulțumesc și onorez! S-a făcut. Amin!

Urmează procedura de ieșire din regresie.

 

Categorii Incursiuni AkashiceEtichete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close