Recent, la Galeria Labirint de la Casa de Cultură Mihai Ursachi din Iași, s-a organizat expoziția de pictură Joc și Rugă, în care și-au expus lucrările alături o mamă și o fiică – Ionela Varga și Ines Varga (Antoanela Macovei). „Expoziția aceasta reprezintă o împlinire. Deschid expoziția alături de fiica mea. Este un vis al nostru mai demult”, a arătat cu bucurie în suflet pictorița Ionela Varga.
Omul se încadrează în familie şi neam prin sânge și tradiţie. Aceste legături nu le poate rupe nimeni decât rupând legile fireşti. Valorile nației se clădesc în familie. În familia Varga, spiritul tradiției românești a fost păstrat cu iubire și respect peste generații, și sperăm că se va propaga mai departe, și la generația cea mai tânără, la timpul potrivit. Soțul Ionelei Varga a fost cunoscutul violoncelist Hugo Varga, prim-violoncelist la Opera Română de Stat din Iași. De la tată la fată, de la bunica de la țară la mama care a studiat arta plastică la oraș, la nepoata care merge și ea pe urmele mamei, observăm o frumoasă continuitate de transmitere a valorile spirituale peste trei generații, un exemplu pentru toți, care merită a fi urmat.
În vacarmul alienant al cetății, cum am putea ști cine suntem dacă nu ne amintim de unde venim, dacă nu ne înțelegem rădăcinile și nu ne păstrăm vie moștenirea culturală? Tezaurul nostru folcloric constituie o moştenire de preţ, obiceiurile şi folclorul sunt comori inestimabile care ne definesc și fac ca poporul nostru să fie unic, statornic şi nemuritor, în ciuda curgerii timpului.
IONELA VARGA
Născută în satul Drăxeni județul Vaslui, Ionela Varga a crescut la țară alături de mama sa, care colora țesăturile și le întindea afară la soare. „În casa părinților mei erau pereți împodobiți cu icoane și prosoape cusute de mama, acolo am prins drag de culoare”. Înzestrată pentru pictură, a studiat la Liceul de Arte Plastice Octav Băncilă din Iași, unde a avut ca profesori o serie de pictori care și-au lăsat amprenta asupra Iașului: M. Cămăruț, N. Popa, P. Hârtopeanu, P. Gligor, Dan Hatmanu, D. Căileanu. După terminarea liceului a urmat Arhitectura, și apoi a lucrat cea mai mare parte a vieții în proiectare la Institutul de Cercetare și Proiectare Moldova (ICPROM). (Ca o paranteză, nepoata lui Ionela Varga, Cristina Macovei, a absolvit Academia de Arte din Iași, secția Grafic -Design, urmând talentul bunicii ei).
Abia după ce a ieșit la pensie în anul 1995, s-a apucat Ionela Varga de pictat icoane. „Mi-am propus atunci că până voi închide ochii voi picta icoane, să rămână ceva în urma mea”. Bucătăria micuță a a apartamentului său cu doua camere a devenit „ad-hoc” atelierul său de pictură. Sursa sa de inspirație au constituit-o în primul rând cărțile vechi bisericești. Cu timpul au rezultat sute de icoane pe sticlă, expuse în peste 12 expoziții, organizate cu diverse ocazii. Multe icoane ale artistei se găsesc în colecții private din România și în străinătate – Franța, Italia, Germania, Spania, Austria, Ungaria, Grecia, Suedia, SUA și Canada.
Icoana pe sticlă, mai precis icoana pictată pe dosul sticlei, este o categorie a artei populare. Meșteșugul a pătruns în Transilvania prin Mănăstirea Nicula. Stângăcia din unele forme plastice populare ține de caracterul lor voit rustic, dar poate fi și o trăsătură canonizată. Icoanele pe sticlă înșirate pe pereți constituiau pentru țăranul analfabet o Carte Sfântă care se adresa sufletului în mod direct. Ele transmiteau povești și învățături religioase, ca niște însemne vizuale pline de sens și semnificație.
Ca în pictura naivă, artista nu folosește umbre realiste și nici spațialitate în ceea ce privește distanța dintre obiecte, ceea ce înseamnă că un obiect îndepărtat poate fi uneori la fel de mare ca unul apropiat. Culorile tari, încărcate cu contraste puternice, încântă privirea. Nu mai avem prim-plan, plan mijlociu și fundal, ci planuri paralele. Intensitatea cromatică, simplitatea și primitivismul desenului, compoziția sintetică, utilizarea foițelor aurii, se îmbină cu stângăcia stilistică și sinceritatea sentimentului transmis.
Icoanele pe sticlă ale Ionelei Varga se disting printr-un desen naiv dar sugestiv, și printr-o compoziție simplă și clară, fără proporții anatomice și de perspectivă, dar echilibrată cromatic. Horia Bernea (care a întemeiat Muzeul Țăranului Român) povestea și el că icoana trebuie să fie oglinda sufletului. Dacă aceasta nu reflectă bucuria, sinceritatea și emoția artistului, atunci nu avem în față o icoană autentică. Icoanele Ionelei Varga emană o naivitate a viziunii și o spontaneitate a trăirii, care impresionează cu impactul unei autenticități nedisimulate și pure.
INES VARGA
Născută la Iași, artista a studiat la Liceul de Arte Plastice Octav Băncilă din Iași și a absolvit Facultatea de Construcții Civile Industriale și Agricole. A lucrat în domeniul construcțiilor ca administrator și inginer. În februarie 2018 a mai participat la expoziția colectivă De la Lumină la Culoare, la Galeria Wall of Art, la Roman. Joc și Rugă de la Galeria Labirint, la Casa de Cultură Mihai Ursachi Iași, a constituit a doua expoziție a sa.
Dacă Ionela Varga s-a axat pe arta religioasă, Ines explorează alt fel de sacralitate – „momentul jocului când oamenii se adună în cele mai frumoase straie ale lor, cu sufletul curat, și se apropie de Dumnezeu” (în cuvintele artistei). Este o direcție în care s-a mers prea puțin în pictura românească (cu excepția horelor lui Theodor Aman). Tablourile sale reprezintă momentul de ceremonie și de sărbătorire a vieții în mișcare prin dans, lumină și culoare, spectacolul folcloric sub formă de reprezentație (de cântec și dans).
Artista surprinde în imagini mai multe feluri de dans – de la dansul sacru al Călușarilor, jucat numai de bărbați, cu o virtuozitate extraordinară în care dansatorii ajung să zboare, la hora de femei și la dansurile mixte cu băieți și fete, caracterizate de un ritm vioi și dinamic redat în imagini. Dansatorii lui Ines sunt plini de viață, vitalitate și dinamism, și pare evidentă aici integrarea cu folos a artei fotografice – în sensul că artista a studiat multe fotografii ale dansatorilor în mișcare, imaginea fixată pe pânză fiind rezultatul acestui studiu, executat cu precizia unui coreograf experimentat.
Expoziția Joc și Rugă s-a deschis cu Rapsodia Română a lui George Enescu, și toți cei prezenți și-au deschis inima, profund străbătuți de sentimente patriotice. Ne-am amintit că anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire (1918-2018)!
Cele două artiste, mamă și fiică, redescoperă acele trăiri autentice românești care aproape au dispărut din viața contemporană. Expoziția scoate din cufărul uitării valorile autentice și ne reconectează la ele. Izvorâte din experienţă şi înţelepciune de viaţă, din bucurie sau durere și din iubirea de frumos, tradiţiile populare regăsite de cele două artiste ne readuc și retransmit valori care creează punţi de legătură între trecut, prezent și viitor și între generaţii – ca documente vizuale care ilustrează în culorile vii ale sufletului românesc, identitatea noastră și legătura noastră cu pământul în care trăim.
Spirit Dacic 