Poveste cu zâna Alteá

20479956_1243916475737912_5924152369422197858_n
Tablou realizat de Spirit Dacic

Rugăm Sinele Înalt să ne reveleze ceea ce este necesar și util pentru noi acum.

Aaaaa………………..

Rugăm Biblioteca Akashică să se deschidă. Rugăm bibliotecarul akashic să ne aducă acea cronică necesară acum. Vedem un munte de cleștar, arată ca o piramidă de cleștar, un munte de cleștar ca în povești. Are ușa întredeschisă. Când ne apropiem de el observăm că vibrează. Cristalul vibrează, poate fi un pic înspăimântător dar ne abandonăm acestei senzații. Observăm că intrând și mergând pe coridoare acestea vibrează în jurul nostru. Este o vibrație înaltă. Dacă există o teamă, aceasta se datorează gândului că nu vom face față unei vibrații atât de înalte. Cerem protecția ghizilor noștri – să ne scoată din zonele unde vibrația e prea înaltă pentru noi.

Ajungem în final într-o cămăruță în dreapta, unde ne așezăm; mă așez pe o băncuță și mi se spune că sunt aici pentru a fi reglată pentru vibrația înaltă. Vedem ca un ecran, pe o latură a încăperii de cristal, este o cameră asemănătoare cu încăperile din Țara Luanei din munții Buzăului, numai că încăperea este din cristal, nu din piatră. Simt prezența ghidului meu. Nu îl văd. Când el bate din palme, pe ecran apare o imagine spiralată care se schimbă, sclipește, cu steluțe și culori. Arată minunat! Se aude și o muzică, un clinchet de cristal, clopoțele de cristal…

Uuuiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii…………………………………….

Suntem duși într-o lume de cleștar, toate încăperile sunt de cleștar la diferite nivele, săpate într-un munte de cleștar, și aceste nivele creează un labirint. Cu ce or fi săpat, cu ce instrumente? Mi se răspunde: prin conlucrarea dintre intenție și cristalul în sine care a binevoit să colaboreze pentru a se modela în funcție de intenția acestor ființe care locuiesc în el, zânele. Acestea sunt ființe eterice, înalte, grațioase, zvelte, care plutesc, nu se deplasează mergând ci plutind, și seamănă cu un abur alb. Sunt ființe doar feminine și îmi par atât de cunoscute, atmosfera fiind de reculegere și calm asemănătoare cu cea dintr-o mănăstire în sensul că nu există voluptate, senzualitate, și toate sunt de o puritate asemănătoare călugărițelor.

Prezențe masculine se simt a fi în afara acestei clădiri, pe o insulă din apropiere. Se văd bărbați cu o structură mai densă decât a femeilor, ancorați în materialitate și care au capacitatea de a lucra cu natura (e vorba de o natură terestră, densă). Unii din ei sunt vânători. Întrebăm ce fac acești bărbați care sunt partenerii zânelor, blonzi, cu părul lung și îmbrăcați în piei, ca niște vânători. Au o statură demnă, sunt înalți, arată ca niște pleiadieni, sau par a fi din Steaua Nordului.

Bărbații nu sunt doar partenerii zânelor, ci au relații și cu alte categorii de femei; există și un soi de femei sălbatice din partea locului, care locuiesc în pădure și sunt și ele îmbrăcate în piei; sunt din altă specie decât acei bărbați, sunt negricioase ca niște mulatre, cu părul creț, practicante de șamanism, legate de spiritul Pământului, locuiesc în pădure, în colibe și peșteri, practică ritualuri legate de Pământ, de Lumea de Jos. Bărbații au capacitatea de a oscila între ceea ce este înalt și ceea ce este grosier, între aspirații înalte și o senzualitate carnală aproape animalică, de aceea ei sunt atrași când de zâne, când de aceste femei din pădure. Ei dedică 60% din timpul lor femeilor din pădure și 30-35% zânelor și în rest visează, o conectare la femininul intuitiv din ei – 10% din timp.

Ei simt nevoia de a se conecta la sfera din care au venit, și acest lucru se realizează prin intermediul zânelor sau direct prin meditație în care se conectează cu muza lor, cu inspirația lor feminină, cu Anima lor. Dorim să vedem cum se conectează cu zânele. Legătura dintre ei este platonică, zânelor le lipsește acel gen de sexualitate pe care îl au femeile din pădure. Bărbații se cuplează cu zânele prin ochi, fac dragoste privindu-se și apoi prin corpul eteric: corpul eteric al bărbaților iese din corpul fizic și se cuplează cu corpul eteric al zânelor, e ca o îmbinare de energii, adică cele două energii se topesc una în alta. Astfel zânele pot rămâne însărcinate și pot da naștere la zânișoare și zânuți. Zânele sunt capabile de trăiri profunde, ele înțelegeau sacralitatea conectării la masculin.

O văd pe una din ele care sunt eu, cuprinsă de melancolie și de un fel de tristețe. În general zânele sunt echilibrate. Această zână era îndrăgostită de un bărbat mai puțin blond decât ceilalți, care avea un fel de modificare genetică, era aproape șaten, un pic mai scund decât ceilalți, mai pătrățos, cu sânge mai închis la culoare, ca cel al femeilor din pădure. Din acest motiv el petrecea prea mult timp cu femeile din pădure, și ajunsese să o neglijeze pe Zâna sa.

Această zână care eram eu a fost copleșită de tristețe, tristețe ce s-a cronicizat, era ca un fel de boală. Zânele nu sufereau de boli fizice, ci de boli sufletești. Această zână, adică eu, era bolnavă de tristețe cronică pe care o simțea ca durere sufletească extremă, un fel de cataplasmă rece în corp (pe umeri, pe șira spinării, pe zona rinichilor, pe genunchi). Zâna bolnavă își pierdea din strălucire, era palidă și ștearsă. Pentru suratele ei era imediat vizibilă îmbolnăvirea. Mediul în care trăiau zânele permitea contaminarea, ele erau pline de compasiune, sensibile și începeau să preia din sentimentele surorilor lor, la modul neintenționat. Corpurile lor preluau suferința din jur, din compasiune pură, de aceea dacă o surată era bolnavă putea îmbolnăvi tot grupul de zâne. Această situație era complet nouă, zânele care locuiau în acest munte de cleștar nu o mai cunoscuseră, știau doar din auzite că această boală a tristeții exista în alte părți!

Una dintre zâne a avut ideea să trimită un mesager la acel bărbat ca să îl facă să-și  modifice atitudinea față de zâna care se îmbolnăvise de dorul lui, zâna Alteá.  Mesagerul s-a dus la acel bărbat și i-a explicat situația. Acesta s-a simțit vinovat, dându-și seama că și-a neglijat îndatoririle de soț. Ei aveau un fel de legăminte de credință, de fidelitate (fidelitatea nu implica să aibă relații doar cu persoana respectivă, ci doar sa continue relația, putând avea și relații cu alte femei, fiind cunoscut faptul că barbații doreau să fie cu mai multe femei, așa erau făcuți de la Dumnezeu). Zânele în schimb nu doreau decât un singur bărbat. Până acum lucrurile fuseseră în echilibru, dar datorită unor pădurence focoase și foarte senzuale, bărbatul o neglijase pe zâna Alteá.

Văd acum două variante, prima în care Alteá a avut un copil cu acel bărbat și s-a întâmplat ceva cu acel copil, și a doua că Alteá își dorea un copil cu el, dar el nu era prezent. A doua variantă simțim că are mai multă energie, și mergem pe acest fir.

Alteá începe să părăsească comunitatea de zâne și să se ducă după el în pădure, să-l bântuie, să-l urmărească. Bărbatul, deși își coborâse vibrația și era mai puțin sensibil, începe să aibă bănuieli pentru că simțea fiori în ceafă și pe corp, i se făcea pielea de găină, și începuse să se simtă neplăcut, având constant senzația că cineva îl privește. Treptat bărbatul își dă seama că este spionat și nu-i place acest lucru, i se pare incorect; el era o ființă onestă, dintr-o bucată, și nu ar fi spionat niciodată pe cineva; chiar începe să i se facă frică.

Alteá devenea din ce în ce mai tristă, mai zbuciumată, chiar geloasă, și cel mai tare o durea că bărbatul avea un copil cu acea femeie și dedica timp acelui copil, se juca cu el și-l iubea, iar de ea uitase cu totul. Alteá începe să aibă sentimente de ură, sentimente total străine zânelor și fiind o boală, aceasta putea afecta întreaga comunitate de zâne. În ultima perioadă Alteá se ținea departe de colegele ei pentru că știa că acestea ar simți-o, își dădea seama că tot ce simte ea este interzis, ilicit, dar nu putea să se stăpânească deoarece dezamăgirea și frustrarea ei erau prea mari.

Apare situația în care bărbatul respectiv se gândește și el ce să facă: să meargă la zâne, să vorbească cu ele ca să se facă ceva cu Alteá, să o controleze zânele. Cu Alteá nu-i venea să vorbească, o simțea plină de venin, îi era frică și se simțea amenințat. Ajunsese ca noaptea când dormea să aibă senzația că e bântuită casa. Femeia din pădure nu o simțea pe Alteá, și din fericire zâna în general nu simțea ură față de pădureancă. Alteá dezvoltase ură împotriva bărbatului, se considera nedreptățită de acesta, dar nu avea sentimente de ură față de pădureancă, considera normal ca acea femeie să dorească să iubească și să fie iubită.

Cerem să ni se arate un eveniment din viitor, ca să vedem ce s-a mai întâmplat.

Vedem… Este un fel de alarmă în lumea zânelor, evenimente externe care nu au legătură cu Alteá. Are loc o adunare generală de urgență. Zânele trăiau în lumi sigilate, aveau protecții ca nimeni nepoftit să nu poată pătrunde în lumea lor. Existau niște portaluri de acces speciale. Niște ființe au vrut să intre fără să urmeze protocolul de intrare și au forțat acele intrări. Pentru a intra exista o uzanță de a se cere permisiunea. Acei străini au dorit să intre fără a cere permisiunea, ceea ce nu se mai auzise până atunci în lumea zânelor. Era clar că niște energii străine doreau să penetreze în lumea zânelor.

Alteá se simțea tot mai străină de lumea zânelor și de iubitul ei, și își dorea să plece din lumea ei obișnuită, să călătorească. Ea ar fi putut fugi din lumea sa dar și-a dat seama că astfel se expune, pe când dacă ar fi plecat cu binecuvântarea și protecția comunității sale ar fi beneficiat de mult mai multă ghidare și protecție. Alteá și-a dat seama de neplăcerile la care își supusese în ultima vreme comunitatea… Poate că cei din comunitatea sa își doreau să scape de ea… și ar fi acceptat propunerea ei de a pleca pentru o vreme, nu definitiv… Nici intenția sa nu era de a pleca definitiv.

La consiliul de urgență s-a luat hotărârea de a trimite niște exploratori, niște reprezentanți în exterior pentru a vedea ce se întâmplă, pentru că zânele trăiau izolate de exterior. Lumea zânelor era situată într-o octavă dintr-o dimensiune interioară a  pământului planetei  lor.

Alteá nu pleacă singură, dar nici nu e însoțită de cineva din comunitatea sa. Ea nu avea cunoștință de existența unor alte comunități ca cea din care făcea parte. Existau comunități ca niște cătune, locuite de semizâne – hibrizi de zâne, elfi cu gene umane, ființe adaptate mai bine în afara lumii zânelor. Comunitatea zânelor o încredințează pe Alteá unor astfel de ființe, împreună cu binecuvântarea lor, pentru ca ea să aibă ghidare și protecție în călătoria sa. Toată lumea și-a dat seama că starea în care se afla ea avea nevoie de vindecare, și cea mai bună vindecare era să-și schimbe preocuparea, o schimbare de peisaj, de relaționare cu alte ființe noi, care sa-i facă bine și nici să nu mai expună comunitatea ei la boala de care suferea, ca să nu contamineze pe celelalte zâne. Alteá încă mai simțea o durere imensă și o mare frustrare sufletească și mai rău, începea să simtă o frustrare sexuală, trăiri ca ale femeilor umane și frustrare maximă chiar și la nivelul corpului, în zonele legate de sexualitate.

Alteá pleacă, iese din lumea zânelor prin portal, portal care era asemănător unei uși săpate într-o stâncă. Aici existau formațiuni ca niște uriași care păzeau intrarea în dreapta, și în stânga era o figură animalieră, un paznic. În aceste stânci locuiau spirite gardian, și mai existau și protecții de magie.

Alteá iese împreună cu acele ființe hibrizi, atât bărbați cât și femei. Merg să afle ce a fost cu acea încercare de intrare în lumea zânelor. Aveau capacitatea de a se conecta la vibrațiile lăsate de ființele care au fost la portal, se cablau la aceste vibrații și luau urma. Puteau călători în spațiu-timp. Puteau intra și ieși din lumea oamenilor, aflată în altă dimensiune decât lumea zânelor. Acest lucru era un mare avantaj pentru că puteau fi invizibili dacă doreau, deci erau protejați – dar nu perfect, pentru că și în lumea oamenilor existau ființe care îi puteau vedea (clarvăzători, vrăjitori și alte ființe cu puteri speciale).

La granița lumilor există ființe care aparțin ambelor lumi și care trăiesc cumva între lumi. Cel mai mare pericol era că multe din aceste ființe erau duplicitare și nu puteai avea încredere în ele, puteau apărea ca binevoitoare și să te atragă într-o capcană, să te înjunghie pe la spate. Ghizii cu care era Alteá știau aceste lucruri și erau foarte prudenți. Ghizii i-au explicat și lui Alteá ce s-ar putea întâmpla, și i-au spus să nu intre în conversație cu străini. Alteá era și ea prudentă.

Ghizii lui Alteá arătau ca niște adolescenți ciufuliți, ca niște elfi, așa cum i-am văzut noi în filme, încălțați cu niște cizme sau papucei din piele care nu făceau zgomot când mergeau; erau mari meșteri în a se ascunde și a citi semnele lăsate de oameni pe pământ, exact ca indienii din filmele western.

Sondăm să vedem ce s-a întâmplat. Au găsit niște ființe umanoide care încercaseră să intre în lumea zânelor… erau extratereștri de pe alte planete, nu de pe aceasta. Ce i-a determinat să vină? Asta făceau ei, călătoreau prin spațiu și văzuseră portalul, dar necunoscând protocolul, nu au putut intra. Dacă nu erau respectate regulile de intrare prin portal, acesta nu permitea accesul: avea protecții importante. Deși acele ființe plecaseră, Alteá este foarte curioasă și merge după vibrația lor, ca un câine care ia un miros. Se duce și-i urmărește și-i vede când ajung la nava lor (era doar o navă, nu erau mai multe).

Această navă arăta ca o piramidă. Îi vede cum intră în navă și fiind foarte curioasă își trimite conștiința să intre în acea navă. Nu se mai gândește dacă poate fi simțită de acele ființe. Face o proiecție mentală în navă. Nava începe să vibreze, se ridică de la sol, în navă erau hieroglife pe pereți, totul era străin și foarte ciudat. Acele ființe aveau un cap țuguiat (ca în desenul animat Oblio), erau interesați doar de lucruri stelare, de agenda lor de lucru, de explorarea unor lumi, aveau o tehnologie în care apăsau pe niște simboluri și se activau lumini, imagini, o aparatură care manevra nava. Era o navă semieterică, își putea schimba starea de agregare, foloseau și mintea pentru a putea scana, a da comenzi dar apăsau și pe butoane sub formă de litere ieșite în afară din pereții navei. Ei erau atât de preocupați de activitățile lor, încât nu și-au dat seama că Alteá era proiectată acolo și îi sonda.

Ea este foarte curioasă și are capacitatea de a-i urmări mental, să vadă unde merg. Stă pe gânduri dacă să plece cu ei sau nu când decolează nava, dar este trezită (chemată acasă) de către ghizii ei care-i manipulează trupul, trag de ea ca să se întoarcă, făcându-i observație că a plecat. Ghizii îi spun că aceste proiecții astrale sunt periculoase pentru că poți fi văzut, interceptat, ți se poate face rău; acum a avut noroc că a dat peste niște ființe mai puțin avansate și nu au reperat-o și nu i-au făcut nimic. Alteá nu era foarte curioasă să urmărească acele ființe, dar nu i-a convenit că a fost adusă înapoi împotriva voinței ei.

Alteá se simțea mai bine, obsesia ei pentru bărbatul de care se îndrăgostise scădea treptat. Îi revenea starea de pace și de armonie, și corpul ei începea să strălucească din nou. În continuare ajunge la un templu de vindecare situat unde era  o cascadă minunată și o peșteră țuguiată și mică în spatele cascadei, o încăpere nu sub cascadă, ci alături de aceasta. Acolo era o energie curată și cristalină care era purificată de cascadă, cascada curăța acest templu cu energie feminină minunată, de vindecare. Aici Alteá își găsește vindecarea și sufletul ei se repară după trauma iubirii neîmpărtășite pentru acel bărbat.

Vindecată pe deplin, Alteá nu-și dorește să revină acasă. Îi plăcea să vadă peisaje, era o zonă muntoasă cea pe care o străbătea. Această zonă avea o vibrație mai înaltă decât a oamenilor. O dimensiune are mai multe octave și în fiecare octavă pot exista lumi. Dacă Alteá ar fi schimbat octava, ea ar fi întâlnit oameni. Acolo unde era, existau ecouri ale lor pe care le putea auzi, voci, pași, vibrații care anunțau că ei erau în apropiere sau chiar în același spațiu dar vibrând la altă frecvență, și Alteá îi simțea, dar nu-și dorea să se conecteze la ei. Îi convenea această situație în care existau lumi paralele care nu se întâlneau.

Se bucura de lumina soarelui, de cerul albastru; vedea diverse animale, dar acestea erau mai mult în lumea oamenilor, aici era oarecum pustiu și ciudat, bătea vântul și ea prefera să asculte vântul, decât să asculte sunete de animale sau zgomotul unui sat de oameni. Și-a petrecut așa mult timp, ghizii o lăsau să stea și singură pentru că ei mai aveau și alte preocupări, aveau o agendă de lucru, diverse însărcinări de îndeplinit, ori ea nu avea nimic de genul ăsta, trebuia doar să se relaxeze și să se vindece, ceea ce a și făcut.

Era atâta de plăcut… A descoperit un lăcușor cu apă roz în munți, cu apă cristalină în care îi plăcea să se scalde și să coboare adânc în apele lacului. În scufundările sale, Alteá descoperă că lacul făcea ca o coadă pe sub munte, și prin acea coadă puteai intra în interiorul muntelui, ajungând într-o peșteră luminată din interior, cu pereți luminați.

Era un loc secret, sacru. Când a intrat a avut un sentiment de sacralitate, de respect, era o incintă a unei civilizații străvechi , dispărută în negura istoriei: în încăpere existau niște nișe în care se aflau ființe în stare de animare suspendată, în stază, adică atunci când acea civilizație va reveni sau când va fi necesar, acele ființe puteau să fie reactivate. Erau și femei și bărbați înalți, de toate felurile, erau și uriași. Stăteau așezați în picioare în nișe, prinși în niște cristale, ca insectele prinse în chihlimbar.

S-a simțit atrasă de unul din ei. Pentru că ea avea capacitatea de a comunica cu el, a intrat în el ca într-un cristal, s-a conectat la conștiința lui și i-a putut vedea trecutul. L-a văzut cum a venit de pe altă planetă, era o ființă stelară care venise să aducă cunoaștere și ajutor celor care trăiau pe acea planetă, oamenilor. Cum el și-a îndeplinit misiunea, pare o misiune măreață pe care el a îndeplinit-o într-un timp scurt pentru că avea capacități care-i permiteau să transfere cunoaștere și de asemenea capacități de magie, de a manifesta exact și rapid, și trupul lui nu era bătrân. După ce aceste informații au fost descărcate la oamenii de pe planetă, acea civilizație a lăsat aceste ființe la păstrare, în stare de stază.

Conectată la bărbatul din cristal, ea a întrebat: Dar tu unde ești? El i-a răspuns că acum trăiește în astral și în acel corp pus la păstrare era doar un firicel eteric care îl ținea în viață (adică trupul nu era mort). Corpul era prins în acel cristal pentru a fi protejat, pentru a nu fi în nici un fel atacat de ceva. La fel erau și ceilalți.

Și ea l-a întrebat: Unde ești? Și el i-a spus: Vino cu mine! Atunci ea s-a vârât între peretele de stâncă și corpul lui și a ieșit din trup, și a mers să vadă unde trăia acel bărbat. Era minunat cum el putea călători în diverse lumi, și era foarte multă libertate în lumea astrală de a forma realitatea, în sensul că el putea crea o pădure, o grădină, o casă cu încăperi, așa cum vroia el. El își imagina și ele se creau, se formau. Ei i-a plăcut imens această lume, în comparație cu lumile în care mai trăise. Această lume astrală i se părea un vis frumos, mai mulțumitoare decât tot ce văzuse.

Și când a văzut-o bărbatul acela (se numea Elan), a fost plăcut impresionat. Ea era o femeie frumoasă și deschisă în sensul de a comunica, deschisă către nou, către bucurie, către viață și dornică de a trăi și era altfel decât ființele pe care le cunoștea el. El nu avea o parteneră și o invită: Hai să trăim împreună un timp, să vedem cum este! Și a urmat o lungă perioadă de tatonare, de experimentare, de trăire împreună. Sentimentul ei a fost de mare regăsire de sine. Au trăit împreună în acea lume din astral, și timpul aproape nu mai conta, nu mai socoteau timpul. De multe ori stăteau în stare de meditație, puteau levita în grădina pe care o creaseră, și sentimentul era de conectare la întreg. Dacă înainte Alteá în lumea zânelor simțise separare, acum simțea conectare și protecție. Elan i-a explicat că alesese intenționat să intre într-o astfel de zonă.

Elan avusese multe misiuni în viața lui, făcuse multe lucruri și avea nevoie să-și încarce bateriile. Știa că la un moment dat va trebui să revină în trup. Acesta a fost planul inițial atunci când a fost trimis în misiune, ceea ce făcuse era doar o etapă dintr-un plan mai mare, deja eșalonat și el știa asta.

Câtă pace era, și sentimentul de reconectare, de acasă! Când Alteá era cu el, avea impresia că era una cu el sau că el era o parte din ea. Nicicum cu bărbatul dinainte nu trăise așa ceva, era o legătură sufletească profundă. Când se raporta la el era ca și cum putea coborî în sufletul lui și de fapt sufletul lui era una cu sufletul ei, adică descoperea cotloane, adâncimi și prelungiri în el, în care era tot ea. Când se uita la el se vedea pe sine și a întrebat: cum este posibil așa ceva? El a râs și i-a spus: Venim din aceeași sursă, suntem suflete pereche (ca dintr-o teacă de mazăre cu bobițe, sufletele pereche sunt multe, nu sunt numai două).

Atunci ea a spus: Eu nu mai țin minte nimic! Iar el i-a spus că dacă vrea sa-și amintească, trebuie să-și ridice conștiința.

– Și cum pot face asta? a întrebat ea.

– Am să-ți arăt cum. Vino cu mine.

Împreună au intrat într-o incintă care semăna cu o clopotniță de biserică văzută din interior, numai că se deschidea către cer, nu avea acoperiș. Au intrat prin ea și au ieșit în stele, practic când au ieșit prin clopotniță era așa ca o mănușă întoarsă pe dos, au trecut dincolo, de partea cealaltă a mănușii, unde era o lumină albă, orbitoare și o atmosferă atât de iubitoare care se simțea ca mierea de albine, dar în acea miere lichidă erau multe steluțe strălucitoare, arătau ca niște fulgi de sticlă care sclipeau. Fiecare fulg avea o anumită vibrație, clinchet, melodie și toate împreună scoteau un cântec minunat.

Elan a spus:

– Aici suntem noi! Aici e Acasă.

Ea a răspuns:

– Ce ciudat! Îmi pare atât de cunoscut!

Și ea a devenit una cu acele steluțe. Era ca și cum conștiința ei avea doi centri, unul individualizat și unul comun care nu se deranjau între ei, și putea simți tot ceea ce simțeau celelalte steluțe, pentru că erau tot ea. Și a văzut că iubitul ei actual este tot o steluță care era și separată și tot ea, și s-a umplut de recunoaștere de sine, de mulțumire și de bucurie și a întrebat:

– De aici ai venit atunci când ai venit pe planetă? Aceștia sunt tovarășii tăi?

El a râs și a spus:

– Nu, aici e înainte de a coborî în sfera lor. Aici e înainte, când eram în monada cu suflete pereche. Toate aceste steluțe sunt sufletele noastre pereche.

Și era atât de bine să fii Acasă! Pace, unitate, unire, protecție, familie! Simțea atâta iubire pentru ceilalți încât plângea, și simțea că ar fi făcut orice ca să îi protejeze.

Protecție, protecție. Descărcăm acum protecția, descărcăm unirea, sentimentul de unire, de protecție, protecție în sensul că te simți protejat și vrei să protejezi pe ceilalți și să-i iubești. Era posibilă o comuniune în care simțeai exact tot ce simțeau ceilalți, toate stările și sentimentele cu o acceptare deplină, toți erau una; dar erau în același timp și individualizați.

Și a văzut cum aceste steluțe la un moment dat au început să își schimbe agregarea și au creat un munte de cristal, s-au creat încăperi și apoi s-au creat zânele pe care le-am descris la începutul acestei lecturi de Cronică Akashică. Atunci a înțeles Alteá de unde venea ea.

Și l-a întrebat pe iubitul ei:

– Și acuma cum facem, mai revenim la trupurile noastre de pe acea planetă?

Și el a râs și i-a răspuns:

– Nu este nimic obligatoriu. Vom face cum vom simți. Putem rămâne aici sau putem coborî, și asta rămâne la latitudinea noastră pe viitor.

Lăsăm aici aceste personaje și ducem cu noi pacea lor și sentimentul de reconectare la acea monadă a lor cu steluțe, din acea lume care arată ca o mănușă întoarsă pe dos. Și ne conectăm la acea pace și la acel sentiment de căldură și iubire vindecătoare, și o descarc acum în trupul Anei, la nivel celular și al spațiilor dintre celule. Și o descarc în corpul emoțional, sentimental, fizic, energetic, în ceakre,  în meridiane, în sistemul muscular, osos, nervos și alte sisteme.

Ooooo…………………

Uuiiiiiiiiii…………………….Nanana……………………………..

Și conștiința lor exista în afara timpului și au ales mult timp să trăiască în acel spațiu de iubire din grădina lor, în afara timpului…

Șșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșș……………………………………..

Și la un moment dat a devenit necesar să coboare în trupurile lor  și să îndeplinească alte misiuni, dar au rămas recunoscători pentru viața atât de fericită și împlinită pe care au dus-o împreună.

Eiii Nanananana…………………

Conștiința există în afara timpului, în fațete de timp, în linii de timp, în bule de timp, în dimensiuni diferite, paralele, universuri paralele, în spațiu și timp și în afara spațiului și timpului.

Amintește-ți de asta ! Amintește-ți că oricând poți să ieși dintr-o fațetă de timp sau de spațiu dacă aceasta este prea îngrăditoare, dacă ai nevoie de vindecare poți face ca Alteá. Și poți descărca sentimente de vindecare, cunoaștere și înțelepciune.

Ei Nanananana…………………

Mulțumim și onorăm.

Ne retragem acum conștiința din acel munte de cristal în care am intrat la început. Ajungem în camera din dreapta unde am văzut toate acestea pe un ecran, apoi ieșim din încăpere, și revenim în trup… Numărăm până la 7 și ne trezim.

Aho!

Suntem aici și ne simțim bine!

Categorii Incursiuni AkashiceEtichete , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close