Nodul Dacic – Simbol sacru fundamental

Acest articol vorbește despre NODUL DACIC, așa cum este el prezentat în opera lui Ioan Marchiș, artist maramureșan. Ioan Marchiș s-a născut în 1955 în comuna Bârsana din Maramureș și a absolvit Academia de Arte Plastice ,,Ion Andriescu”, secția sculptură-restaurare. Și-a dat doctoratul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, secția filozofie semiotică semantică. Împătimit al actului cultural autentic, Ioan Marchiș este cunoscut atât în țară cât și peste hotare datorită lucrărilor sale plastice, dar și conferințelor susținute în Franța, Belgia și Grecia, etc. Are mai multe expoziții personale și este prezent în paginile revistelor de cultură.

Ioan Marchiș a publicat următoarele cărți: Simbolistica Artelor Non-Verbale, la Baia Mare, în 2011; Nodul Dacic tipărit la Editura Eikon din Cluj Napoca, în 2014; Nodul Sacru la Editura Școala Ardeleană, Cluj Napoca, în 2018 (cartea fiind o ediție revizuită a volumului Nodul Dacic).

Simbolurile sau semnele primare, arhetipale, aflate în memoria ancestrala a culturilor preistorice, au reușit să pătrundă și să supraviețuiască până astăzi în cultura populară prin diferite forme (pe porțile sculptate, pe ouăle încondeiate și farfurii, în covoarele țesute etc). Nodul are semnificații simbolice, filozofice sau materiale și desemnează un labirint de convergențe sau divergențe. Este un loc de intersectare a două sau mai multor căi de comunicație cu direcții diferite, un „loc” încâlcit, încurcat.

Să vedem câteva definiții simbolice, metaforice și arhetipale ale Nodului în istoria lumii. În Upanișade întâlnim expresia de „nod al inimii”, desfacerea acestuia însemnând atingerea stadiului de imortalitate. Parabola desfacerii nodurilor întâlnită în Shȗran-Gama Sȗtra, este o eliberare a ființei. Scopul vieții este de a despecetlui sufletul, adică a deznoda legăturile cu care acesta este ținut. Atunci când toate nodurile au fost desfăcute, survine moartea, adică adevărata viață.

În tradiția dacilor, unirea a două fire sau a trupurilor a doi sau mai mulți șerpi, unde capetele se contopesc sau se înghit, reprezintă simbolic unirea și supraviețuirea contrariilor, acest nod fiind folosit ca simbol al iubirii, atracției și contopirii fundamentale. Odată efectuat nodul, capetele sforii se unesc, pierzându-și reperul începutului și sfârșitului. Această formă  a devenit Nodul Sacru pe care îl găsim în civilizația dacică, unde corpul șerpilor încolăciți pot să ia și forma capului de lup, variantă a steagului cu corp de dragon din mitologia dacică.

Una din minunile simbolice ale lumii, Nodul Dacic face parte din tradiția Maramureșului pe toată aria lui geografică și istorică. Alcătuit din elemente din lemn de diferite esențe, puse față în față, adică trei perechi de elemente perpendiculare între ele care se îmbină două câte două (trei îmbrățișări), Nodul Dacic formează un corp geometric perfect, care închide în centru un gol cubic. În varianta ,,fusul cu țurgălăi”, câteva pietricele sunt introduse în nod acolo în timpul construcției, pentru ca prin mișcarea fusului acesta să producă un zgomot care acompaniază torsul.

Această prezentare necesită JavaScript.

Răspândit în toată țara Maramureșului, concentrat pe văile: Izei, Marei, Coșăului, Vișăului și Lăpușului, „fusul cu țurgălăi” este folosit și astăzi de către la șezători, de către fetele de măritat. Furat de la cea dragă de către flăcău, el trebuia răscumpărat cu îmbrățișări și sărutări. Uneori când fata torcea singură, fusul făcea prin rotație un sunet continuu auzit de mama fetei, iar când sunetul înceta, era semn că fata se sărută cu băiatul venit în vizită și atunci mama intra să-i supravegheze.

Nodul Dacic este format din trei perechi de elemente  perpendiculare alcătuind o structură unitară, sub forma unei stele cu 12 raze pornind din centrul gol. Prin dubla  oglindire a celor două capete ale fiecărui element din nodul maramureșan, prin împerecherea celor 6 elemente două câte două, ne apropiem de sfera androginitătii, adică a coincidenței contrariilor. În acest moment în modul are loc un eveniment sacru. Este ,,mesajul”  clar al Cerului spre Pământ, apoi mesajul către Înalt al omului, apoi celelalte 4 trimiteri orizontale, simbolizând prin crucea formată, un legământ între om și transcendent.

,,În afară de Nodul Sacru, toate tipurile de noduri sunt de fapt niște mecanisme de strângere a golului interior. Numai prin această presiune se formează Nodul, însă strângerea aceasta elimină golul interior. Nodul Sacru se strânge protejând golul: nu îl elimină prin presiune. De aceea evenimentul plastic și simbolic organizat de nod, este unic și ireversibil, adică sacru.” – Ioan Marchiș

Înnodarea direcțiilor Dumnezeu-om, inimă-minte, creează un centru de forțe magice, un legământ de unire și mântuire, o poartă deschisă în ambele sensuri între sacru și profan. Inima este la rândul ei un nod sacru, deoarece sângele parcurge căi labirintice ( formând nodul), după care se întoarce la sine, în golul interior. Firele inimii fac o țesătură labirintică întoarsă în sine, ca și cum un arbore și-ar întoarce crengile pentru a se uni cu rădăcinile. La nodul sacru nu se poate vorbi de două capete ale firelor, din moment ce, odată unite, acestea dispar, și se transformă în cercuri mai mult sau mai puțin simetrice.

Acest modul, având toate caracteristicile unui simbol sacru, a traversat preistoria și istoria poporului dac, ajungând și la noi sub forma „fusului cu țurgălăi” și a bastonului cu nod și pasăre.

Forma axului, decorată prin încrustare, ia  de cele mai multe ori forma stâlpului cu romburi, amintind de Coloana Infinitului a lui Brâncuși. Uneori ia forma șarpelui, care reprezintă fluxul de sămânță luminoasă (focul, dorul) care se ridică din golul nodului de-a lungul axului pentru a împlini devenirea. În simbolurile dacice, aluziile sexuale sunt exhibate, însă au o prezentare rituală sacră, nu carnală. Fata care folosește fusul, este pură în dorința ei, urmând un ritual străvechi.

În sine, fusul, prezintă multe funcții simbolice cu referire la: axa cerului (Axis Mundi), dar și la rotirea cosmică a crugului ceresc, simboluri solare datorate geometriei sale sacre, dar, prin sunetele și rotirea  sa ritmată ne duce cu gândul și la hora dacică.

Mai sus: Fusul cu Zurgalău, sculptură realizată de Mihai Bledea din Vadul Izei

Constantin Brâncuși, s-a inspirat și el în crearea Păsării Măiestre și a Coloanei Infinitului, din același nod sacru dacic rămas în zona maramureșană în forma arhaică a Fusului cu Țurgălai  și a Bastonului cu Nod și Pasăre.

Mulțumim lui Ioan Marchiș pentru călăuzirea înțeleaptă și luminoasă, atât literară cât și artistică, în lumea simbolurilor arhetipale ale neamului nostru, pentru regăsirea sensului și a tradiției, prin intermediul unei cărți cu totul deosebite – Nodul Sacru (Editura Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2018).

Argenția Mihail