Necesitatea reconectării la străbuni

Oameni ai civilizației urbane a internetului, tânjim tot mai mult după „Întoarcerea Acasă” și regăsirea valorilor autentice strămoșești. Ne minunăm de frumusețea iilor și a farfuriilor pictate tradiționale, dar ce semnifică ele? Cum ne ajută ele să ne conectăm la spirit, la adevăr și valoare?

cropped-endless_column_brancusi_4.jpg

Memoria colectivă populară păstrează în forme învăluite, o cunoaștere ezoterică străveche cu o reală valoare simbolică și inițiatică, care poate fi accesată pentru reconectarea la strămoși. Când organizațiile inițiatice ancestrale au fost distruse de tăvălugul istoriei, ele au încredințat memoriei colective ceea ce altfel ar fi fost distrus în mod ireversibil. A fost unicul mod de a salva ceea ce mai putea fi salvat. Incomprehensiunea naturală a maselor a fost o garanție a faptului că ceea ce este ezoteric se va păstra ca un fel de mărturie a trecutului, pentru cei care, în alte timpuri, vor fi capabili să îl înțeleagă.

Formele artei populare – au rămas ele oare niște găoace goale, fără conținut? Ne uităm la obiceiurile populare și la arta populară și observăm că se știe prea puțin despre conceptele și valorile din spatele lor. A venit vremea reconectării la semnificație, vremea în care memoria ancestrală învăluită dorește să iasă la suprafață și să fie înțeleasă în mod conștient, ca să ajute la ridicarea oamenilor și să le ofere ghidare. Mergând pe drumul strămoșesc trasat în mod simbolic de pașii lui Constantin Brâncuși, vom propune în acest blog o serie de articole și lucrări prin care ne putem conecta cu iubire, respect, și sperăm că va fi și înțelegere, la Spiritul Ancestral. Urmând modelul lui Constantin Brâncuși, vom călători împreună în căutarea Spiritului Ancestral. Vom face asta prin meditații și conectare la locurile sacre, prin călătorii.

Ca o Scară a Ascensiunii spre Cer, Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși este imaginea însăși a Spiritului Ancestral, prin care generațiile de strămoși înlănțuite își propagă ființa în eternitate, Masculinul și Femininul îmbinate în mod sacru, drumul nostru prin timp și spațiu. Este un drum deja trasat, în care putem cere ghidare și îndrumare, o cale de reconectare a noastră la Adevăr și Iubire, la Spiritul Strămoșesc.

Din vremuri străvechi, Coloana a reprezentat simbolul ascensional  cel mai important din toate aspirațiile și visele omenirii. Coloana Cerului este un motiv mitologic atestat încă din preistorie, răspândit în toată lumea, spune Mircea Eliade. Coloana Cerului sprijină bolta cerului, este un stâlp cosmic, un munte central, un coridor care asigură comunicarea dintre Cer și Pământ, prin care omul poate comunica în mod sacru cu forțele cerești.

Verticalitatea ascensională a Coloanei semnifică aspirația spirituală a omului spre înalt. Scara este o trecere la un nivel superior, transcendența, trecerea mitică de la o lume la alta. De exemplu în Vechiul Testament, Iacob a adormit pe o piatră și a visat deasupra sa o scară pe care urcau și coborau îngeri. Scara cerească servea ca instrument de primire a energiei și informației și de transformare, care îi permitea lui Iacob să vadă îngerii.

Sculptorul arhetipal Constantin Brâncuși a conceput Coloana Infinitului ca un monument al Eroilor și al victoriei. În acest sens, Coloana se aseamănă cu Armindenul sau cu Arborele de Rusalii. La această sărbătoare se ridica în piața satului un arbore mare curățat de crengi și împodobit cu buchete de flori și cu panglici.

Era petrecerea tinerilor. În alte țări, stâlpul rămânea fixat permanent pentru serbările din luna mai din fiecare an. La început au dansat în jurul Arborelui numai bărbați, dar treptat au început să danseze și femei. În România Călușarii dansează cu Coloana în miniatură, cu Arborele miniatural. Ei sunt păstrătorii sacri ai Darului Solar, sunt intermediarii care descarcă în mod sacru această Energie a Divinului Masculin pe pământul pe care îl izbesc cu partea de jos a bastonului lor împodobit cu panglici.

MAY3.jpg.gallery.jpg
Arborele de Mai (May Pole) în Anglia

În numeroase culturi, Coloana simbolizează Virilitatea și Divinul Masculin (asociat cu Soarele de pe Cer), și este în același timp și un Arbore al Vieții (de exemplu la Indienii Sioux din Marile Câmpii din America de Nord). Dar este și un simbol al valorilor morale. Ea scoate în evidență eroismul sacrificiului și al ascensiunii, asociat cu Crucea. Bărbații din triburile indienilor Sioux postesc zile întregi, apoi se agață de Arborele Vieții în corzi fixate cu cârlige înfipte pe sub mușchii pieptului și dansează îndelung, apoi rămân agățați suspendați în corzi, un sacrificiu benevol (pentru care se oferă de bună voie și nesiliți de nimeni)! În timp ce se sacrifică astfel au viziuni și experimentează o conectare puternică la Spirit, care aduce binecuvântare și spor pentru comunitatea de care aparțin.

Coloană spre Cer în Dansul Soarelui la indienii Sioux din America de Nord

Coloana fixată în centrul unui cerc este și o mandală tridimensională în formă de con, care amintește de piramide și tumuli funerari.  Se remarcă asocierea coloanei cu stâlpii funerari care se așezau în regiunea Hațegului, de exemplu, pe mormintele tinerilor celibatari (tineri nelumiți, cum li se spunea).

Fotografiile de mai sus sunt luate din articolul de mai jos de pe web:

https://www1.agerpres.ro/social/2015/04/20/reportaj-alba-stalpi-funerari-cu-porumbel-in-cimitirul-din-loman-arta-din-care-s-ar-fi-inspirat-si-brancusi-12-52-01

Dacii așezau pe morminte stâlpi care aveau în vârf o pasăre sau forme de geometrie sacră. Se remarcă prezența simbolului Merkaba (care reprezintă tridimensional corpul de lumină al omului) și Floarea Vieții pe stâlpi, alături de cruce.

DSCF0487
Stâlpi funerari din Reghin, cu Merkaba și Sămânța Vieții (apud R. Vulcănescu, Coloana Cerului, 1972)

Cu siguranță Brâncuși a fost la curent cu existența tradiției dacice a stâlpilor funerari. El a realizat mai multe versiuni de stâlpi care aveau în vârf Pasărea Sufletului.

51822977
Cocoșul, de Constantin Brâncuși
480x800-w2035241347305227071
Pasărea Măiastră, de Constantin Brâncuși

Această prezentare necesită JavaScript.

La început Brâncuși a vrut să ridice o coloană cu o pasăre în vârf pentru eroii neamului, dar s-a oprit în final la versiunea actuală a Coloanei Infinitului. Calculele matematice au demonstrat că raportul dintre înălțimea Coloanei Infinitului (29,33 metri) și aceea a fiecărei mărgele (180 de centimetri) este 16,2, ceea ce înseamnă valoarea numărului de aur înmulțit cu 10. Cele 16 module ale coloanei reprezintă un șirag de mătănii simbolizând recunoștința fără sfârșit a urmașilor pentru jertfa strămoșilor pentru țară. (Dan Grigorescu – Brâncuși, Editura Meridiane, București, 1980).

brancusi5293
Coloana Infinitului, de Constantin Brâncuși

Dar modulele Coloanei semnifică și uniunea sacră a masculinului și femininului, unire care perpetuează viața la infinit prin timp și spațiu, prin crearea unor noi generații. Iar uniunea sacră dintre Divinul Masculin și Divinul Feminin naște Sfântul Duh.

Bradul de Crăciun cu Steaua în vârf reprezintă și el un con sau o piramidă care reprezintă calea mântuirii, la nașterea Mântuitorului care a venit ca să ne-o arate! Simbolurile creștine s-au placat peste cele mai vechi, lucru bine-cunoscut!

Scară de Ascensiune, Coloană a Cerului, Shiva Lingam, Arborele Vieții, reprezentare a Sfântului Duh și a transcendenței, a comunicării între Cer și Pământ? Toate acestea și mai mult se regăsesc în Coloana Infinitului a lui Brâncuși de la Târgu Jiu, operă de valoare inestimabilă care ne conectează la strămoși și la Spiritul Ancestral al lumii… căci arhetipurile sunt aceleași peste tot pe Pământ, așa cum se vede din exemplele de mai sus. Întoarcerea la izvoare și la arhetipuri, la formele primordiale, regăsirea dimensiunii spirituale, asigură operei lui Brâncuși o valoare atât națională cât și universală.

INTERESANT:

Se pare că Brâncuși nu a primit nici o plată pentru ansamblul monumental de la Târgu Jiu. A fost un dar al artistului pentru „țara sa cu iarba moale ca mătasea”, pentru codrii falnici și munții înalți unde învățase să se înfrățească cu natura.

 

Ofertă respinsă – Constantin Brâncuși i-a făcut Statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de lucrări și atelierul său din Paris. La 7 martie 1951, într-o ședință prezidată de Mihail Sadoveanu, Academia Republicii Populare Române a luat în discuție această propunere. La ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian. Academicienii și intelectualii români au respins oferta lui Brâncuși, considerându-l pe sculptor „un reprezentant al burgheziei decadente” și astfel atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez! (luat de pe Wikipedia) De ce au făcut asta aceste minți alese ale țării? Pentru că votul lor era în mod evident controlat de comuniști și se temeau pentru viața lor! Un exemplu dureros al modului în care a distrus comunismul moștenirea culturală la noi în țară.

În acest blog am adus până acum două meditații de conectare la Spiritul Ancestral și lucrul cu strămoșii:

Meditația cu Scara de Ascensiune de la Cetățuia Negru Vodă, județul Argeș – https://spiritdacic.wordpress.com/2018/05/25/meditatie-cu-scara-de-ascensiune-de-la-cetatuia-negru-voda-jud-arges/

Meditația cu Strugurele și Vița de Vie – https://spiritdacic.wordpress.com/2018/05/21/meditatia-cu-strugurele-si-vita-de-vie/

Mai multe date interesante despre Coloana Infinitului și Ansamblul de la Târgu Jiu găsiți la: http://www.evolutiespirituala.ro/conform-unor-masuratori-radiestezice-coloana-infinitului-emite-pe-o-raza-de-300-m/

 

 

 

Categorii Articole în românăEtichete , , , , , , , ,

2 gânduri despre „Necesitatea reconectării la străbuni

  1. Stiri media online august 7, 2018 — 3:33 am

    Felicitari !

    Apreciază

  2. Mulțumesc pentru acest articol mai mult decât frumos!! 💐

    Apreciază

Lasă un comentariu

search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close