Călătoria la Sursă

Mircea Andrișan, scriitor din Horodnic

Citind Universul convolut a lui Dolores Cannon, m-am hotărât într-o zi să fac și eu o regresie, în speranța că voi reuși să îmi vindec durerea din zona lombară. Dar Sinele meu nu m-a dus într-o viață trecută, cum mă așteptam. M-a trimis altundeva. Am fost dus dincolo de lumină, dincolo de ce știam, dincolo de imagini… în întuneric, în vid aș putea spune… la rădăcina Sursei. N-am înțeles asta atunci și eram confuz. Era bine, dar eram confuz. Mă așteptam la altceva, la acel ceva pe care mintea îl cunoaște.

Experiența vidului este să mergi la nivelul de bază al conștiinței de dinainte de creație, când încă nu era lumină. Este nivelul primordial din care provine totul. Din el s-au desprins Creatorii pe care noi îi numim generic Dumnezei, acolo este infinitul, este Totul la nivel nemanifestat.

După această experiență, începi să recunoști și apoi devine tot mai ușor să înțelegi că în comparație cu vidul infinit, nimic nu este cu adevărat real, cu adevărat mare; sunt doar spectre și combinații de lumini și umbre, de energii care au fost create.
Fiecare nivel și fiecare dimensiune devin reale pentru că au fost create, și atunci pot fi și desfăcute, dematerializate de cei care le-au făcut. Dar în comparație cu vidul, celelalte nivele sunt de suprafață, sunt doar o sclipire de lumină la suprafață, fără destulă consistență. Adevărata realitate este fundația conștiinței, care este în vid. Acolo am fost dus eu. Ea este acel vid, acel gol, din care provine dorința de cunoaștere, din care provine conștiența. Acolo este Sursa a tot și toate.

Conform normelor general acceptate de mintea noastră, Sursa este definită ca fiind o mare de lumină, pe care nici măcar nu o putem vedea. Dar conform conștiinței înalte, Sursa la tot și la toate este în întunericul din vid. Lumina este așadar interfața pe care nici nu o putem vedea pe deplin, pentru că provine din întuneric. Și aici nu este vorba de întuneric ca ceva rău, distructiv sau negativ. Nicidecum. Este vorba despre întunericul din vidul primordial, care conține și lumina. Conștiența primordială din vidul absolut a creat lumina iubindu-se pe sine. evident că va sta în lumină. Pentru noi, Dumnezeu El/Ea este o „Sursă”. Dar vidul întunecat este sursa dinaintea Sursei, care ne-a creat. Mă întreb ce-o mai fi și dincolo de Sursa Surselor?… Poate există ceva și dincolo de ea, ce știm noi?

Brusc ești dus în nimicul absolut, nu ți se spune și nu ți se transmite nimic, trebuie să experimentezi totul singur, fără ajutor și ești lăsat așa o vreme. Nu ești pregătit pentru asta și nu știi ce să faci. Stai un timp, dar începi să te plictisești de la o vreme. Aici intervine mintea. Ea vrea ceva, nu știe ce ar putea să vrea, este o minte limitată, dar tocmai de asta își pune întrebări: „Ce-o mai fi și asta?… N-are nici o noimă.” Mai intervine și gândul, dar eu nu asociez mintea cu gândul, gândul este creator, îl asociez deci cu impulsul conștiinței. Dar atunci credeam că este acțiunea minții conștiente și nu credeam că sunt în transă deplină.

Credeam că sunt mai racordat la acțiunea minții fizice conștiente, dar nu era așa, era o iluzie. Ai nevoie de minte ca să poți traduce în cuvinte informațiile înalte pe care le primești sub formă de energie. Îmi era greu să îmi găsesc cuvintele. Trăirile erau mult prea intense și nu le găseam echivalent în cuvinte. De asta nici n-am spus prea multe și cu siguranță unele cuvinte din înregistrare par fără sens. Din această cauză înregistrarea care s-a făcut atunci nu a fost una lungă. Aveam multe de trăit și experimentat, dar puteam spune puțin. De asta eram confuz.

Nu mi-am dat seama atunci că mă aflam la baza Sursei Originale, înainte de începerea Creației cunoscute de mine. Am aflat mai târziu. Cinstit să fiu, nu este de loc simplu să afli așa ceva, dar am fost ajutat și printr-un concurs de împrejurări sincronice. În starea și la nivelul la care mă aflam atunci, orice gând emis se manifestă instantaneu. Nu știam asta atunci, nu știam nici unde sunt, habar n-aveam ce se poate întâmpla, doar eram la prima mea regresie.

Cum mă aflam în întuneric, mi-a venit gând involuntar despre lumină și au început a veni valuri, valuri de lumină din întuneric, care treptat m-au cuprins. Când s-a manifestat lumina care era amestecată cu urme de întuneric, atunci am condensat-o în lumină albă pură translucidă și nu știu cum, totul a devenit o mare piramidă energetică din lumină alb translucidă, care mă includea și care avea conștiență. Am fost inundat de un val de iubire imensă, acea conștiență eram eu și era atât de bine încât nu mai voiam să ies din ea. Am fost în dimensiunea primordială a Creatorilor de dinaintea începerii Creației. Am spus puține cuvinte din care nu se înțelegea mare lucru, dar înregistrarea a rămas.

Auzeam ce spunea Ana, dar nu mai eram de mult cu ea, iar ea a simțit asta. Cumva a intrat pe frecvența mea și a intrat și ea în transă. Accesase trăirile mele și era pur și simplu fericită. Asta era ceva nou, nu mi se mai întâmplase. După o vreme mi-a zis că pentru ea regresia s-a terminat și că ea iese din transă.

– Bine, bine, i-am zis. A fost destul, mulțumesc, dar eu mai stau o vreme, e așa de bine…

Asta a fost. Mai târziu când m-a întrebat dacă mă simt mai bine, i-am răspuns că da. Fizic nu mă simțeam mai bine, însă n-am vrut să o dezamăgesc. Ea făcuse tot ce se poate și nu avea nici o vină. Dar sufletește eram plin. Amândoi eram plini, dar recunosc că nu eram mulțumit de starea fizică rămasă cam la fel.

Acuma știu mai bine că de la nivelul Sinelui, trupul și energiile lui nu contează, nici chiar moartea fizică nu contează, este doar o trecere la alt nivel, doar schimbi o haină veche cu orice fel de haină nouă vrei tu sau chiar cu Corpul Cristic de Lumină, dacă așa vrei. Problemele corpului sunt doar din cauza stresului de pe trupul fizic, care nu poate susține atât de multă energie câtă provine din corpul spiritual mai înalt pe care doresc să îl perfecționez permanent și atunci ies din alinierea corpului fizic.

Unele afecțiuni care sunt recente se vindecă, în unele cazuri aproape instantaneu sau chiar instantaneu. Altele care sunt de multă vreme în trup sau chiar de la naștere, ori din alte întrupări, se vindecă și ele treptat pe etape în timp, până dispar. Trebuie să ai răbdare.

Ceea ce contează cu adevărat este sufletul. Aceasta este esența pe care trebuie să o hrănim mereu. Cel mai important este că facem parte din ceva extraordinar și plin de iubire, care deține toată cunoașterea. Aceasta a fost lecția pe care mi-a predat-o Sinele meu atunci, ca să mă trezesc. Să am încredere, să am voință, îndrăzneală și gânduri tari, mai mult ca înainte.

Strașnică rânduială. Într-un univers cu 12 dimensiuni ca al nostru, în care cea de a 12-a este Sursa sau Creatorul, eu am fost dus dincolo de ea la rădăcina Sursei, ca să mi se arate, dacă mai era nevoie, că se poate și așa ceva, în timp ce eu eram preocupat de o banală durere de șale. Trei luni mi-a luat ca să dezleg misterul, cu tot sprijinul pe care l-am primit de sus.

Înțelegerea a venit de astă dată altfel, prin cunoaștere. Cunoașterea îmbogățește spațiul acesta și cel de unde venim, pe care îl face să se extindă. Cunoașterea este putere. Astfel forța de cunoaștere a Creatorului se extinde mereu, iar noi suntem scântei individuale din El. Noi suntem cei trimiși să descoperim idei și concepte noi și nemaiauzite, să facem lucruri care nu s-au mai făcut. Când noi cei care suntem scânteile sale, coborâm în lumile fizice și ne reducem vibrația iar asta doare, El experimentează așa ceva. Noi am venit aici din iubire pură pentru El.

Chiar dacă știm că aceasta doare tare, tot o facem și mergem până acolo încât să uităm cine suntem. Din proprie inițiativă facem asta, nu ne cere și nu ne obligă nimeni, ăsta-i paradoxul. Gândind din punct de vedere omenesc, noi am zice: ce-mi trebuie mie belele, să nu le văd în veci! Dar din centrul iubirii pure necondiționate, alta este perspectiva asupra evoluției.

Evoluția nu se face decât respectând prima Directivă a Consiliului Celest, care se referă la principiul „nonintervenției”. Dacă vrei să ajuți o rasă, o specie sau orice altceva care este creat să evolueze, atunci te întrupezi și iei formă în acea rasă, specie sau sistem, iar la întrupare ți se șterg toate amintirile, că ești ființă de Lumină, desprinsă din Dumnezeu și o iei de la zero ca o piatră, o plantă, un animal, un om și așa mai departe, până descoperi singur că ești fiu de Dumnezeu, și că ai puteri depline și nelimitate.

Ai idee cât poate dura asta?… Da, poate dura enorm, sau poate dura un ciclu. Nu există limitări în acest sens. Un ciclu fiind de exemplu, o viață de cal, delfin, pom sau de om, după care sufletul revine la Sursă. E bine de știut asta, totul ține de puterea celui care gândește. Cei cu gânduri slabe rămân stană de piatră, până aceasta se dezintegrează în nisip, în praf și în pământ. Atunci piatra moare și sufletul ei este eliberat, dar începe un alt ciclu în altă piatră; el nu a învățat lecția evoluției. În alte cazuri un delfin sau un om care are gânduri puternice după un ciclu evolutiv, respectiv o viață, se duce direct în Sursă să se relaxeze. După cum se știe pe aici nu este prea bine, pe urmă face el ce mai vrea.

Cine apucă să-i audă predicând pe cei îmbrăcați în frumoase costume negre, rămâne aici ca stană de piatră, sute de cicluri. Dar cine-l citește cu atenție pe Mircea Andrișan, pleacă mâine acasă. Vreau să zic în Sursă, la încheierea acestui ciclu. E o mică mare diferență. Voi alegeți întotdeauna, eu nu mă amestec în treburile voastre. Le am pe ale mele și îmi plac.

Deși știam eu mai de mult, n-am spus-o până acum încă, dar am să o spun acuma. Pe pământ au existat și mai există încă mulți oameni comparabili cu Iisus și alți Maeștri Ascensionați, care fac uneori în moduri diferite aceeași lucrare ca și ei. Dar aceștia nu vor să fie observați și nu vor să iasă în evidență cu nimic, așa că nu sunt cunoscuți. Factorul Divin în manifestare primește multe forme și mijloace de atingere a țelului.

Iisus a lucrat cu pilda și cu biciul, Ștefan și Mihai cu sabia la hotare. Mahatma Gandhi i-a învins pe englezi fără să promoveze armata sau războiul. Zamolxis modifica structura realității înconjurătoare folosind capacitățile psihice și energia piramidei de cristal din Retezat, precum și a șisturilor cristaline de la Polovragi ori din Soare și din Stele. Budha a introdus arta compasiunii în complexul existențial, iar alții au folosit condeie de aur pentru a atinge aceleași nivele comparabile. Desigur s-ar putea continua mult și bine, iar asta numai cu cei care au ajuns în conștiința publică.

Tare mi-ar plăcea să știu că ar putea exista cineva care să poată manifesta toate aceste capacități enumerate mai înainte. Și până la urmă de ce nu ar putea fi așa?… Dacă cineva poate manifesta unele capacități, atunci cu siguranță le poate manifesta și pe celelalte, dacă asta alege să facă. În creație orice este posibil, ba chiar aș fi de părere că cineva care este tare, ar avea nevoie să folosească toate cele șapte daruri enunțate mai înainte, plus încă unul. Iubirea, care nu a fost amintită printre ele, deși ea există din plin în rândul ființelor multidimensionale care vin pe Pământ.

Pe pământ există printre cei neștiuți suflete întrupate, scântei divine, unele venite din dimensiunile înalte, altele desprinse direct din Sursă și care sunt la prima lor întrupare aici. Ei sunt cei meniți să ajusteze energiile pentru crearea Noului Pământ. Aceștia dețin în structura lor cristalină de la nivelul ADN-ului, chei, coduri, frecvențe și vibrații luminice nemaiîntâlnite în acest plan, și multă iubire și compasiune în structura lor sufletească. Ei sunt pionierii Noului Pământ, ei aduc noul în acest plan chiar și atunci când nu știu cine sunt, fiindcă trebuie să li se șteargă memoria conștiinței de sine atunci când vin la întrupare. Ei creează Noul Pământ de aici, din interior. Nimeni nu-și poate închipui vreodată că ființele decăzute, neevoluate și distructive pot crea ceva. Dar cei dintâi acționează ca un catalizator al forței luminice, pentru că reactivează scânteia de lumină pierdută din interiorul oamenilor.

Dar știm că oamenii nu acceptă cu ușurință acest lucru, astfel încât cei care fac lucrarea binelui sunt huliți, discreditați, marginalizați, judecați, închiși și chiar uciși de multe ori. Așa că nu au vieți ușoare, dar simpla lor prezență trezește ceva din natura spiritului în brutele care sunt oameni, chiar dacă asta este numai la nivel subconștient. Se aprinde în ei o speranță care îi face în final să creadă că până la urmă lumina va ieși victorioasă, fie măcar atunci când ființele luminice se află în prezența lor.

Datorită faptului că există asemenea ființe, lumea aceasta devine mai pozitivă. Energiile lor aduse din locurile înalte din care vin, sunt atât de puternice și iubitoare, încât te curăță, te purifică și îndepărtează tot ce este dureros și negativ. Este o binecuvântare să-i ai în preajmă, este prezența Sursei pe care o duc cu ei în tot locul, dar nu vor fi iubiți pentru asta și nu vor avea vieți ușoare. Însă nimic nu-i va împiedica să-și facă bine treaba, până la capăt. Ei sunt cei care creează natura realității Transcendentale, indiferent cât de mulți vor fi cei care li se opun.

Cu atât mai bine cu cât li se opun mai mulți, în acest caz vor fi mai mulți întunecați care sunt anihilați. Pentru ca planeta și oamenii ei să se poată vindeca, este necesar să se vindece gândurile negative de pe planetă și din jurul ei, din astral. Aceste gânduri omoară planeta și oamenii de pe ea, generând și cataclisme. Acestea au fost manifestate în planurile de mai jos, care sunt mai dense decât natura dimensiunii fizice.

Aici vorbim despre falsitate, minciună, lăcomie, obediență, impertinență, ipocrizie și altele, care nu fac parte din Conștiința Iubirii Pure, numită Dumnezeu. Acestea sunt energiile negative pe care oamenii le numesc „entități” sau „demoni”, sau poți să-i denumești cum vrei. Eu mai folosesc termenul de „lepre”, dar în general îi definesc ca fiind întunecați, adică cei căzuți din lumină. Evident că asemenea scursori trebuie curățate.

Dar există și locuri de mare putere care te ridică, locuri și ființe cu multă energie pozitivă, care te încarcă, te curăță, te purifică. Da. La vremurile noi există și oameni puternici, care știu să tacă. Oameni nemaipomenit de puternici, spirite care pot crea universuri. Ei sunt cei care emit gânduri puternice, este nevoie de ei dacă vrem să mai fim aici. Evident că există și ființe care au gânduri de furnică, aceștia vor fura îmbucătura de la gura copilului flămând, ei vor putea manifesta cât un gândac.

Natura realității este vastă, de la minus infinit la plus infinit. Ființele tari, când fac ceva complicat, accesează mai multă cunoaștere și se expansionează. Când se află între oameni, ei le transferă cunoașterea, energia și înțelepciunea, astfel unii oameni încep să conștientizeze deodată lucruri noi pe care nu le cunoșteau înainte, fără să știe cum fac asta.

Dar cei mai mulți oameni au nevoie mult timp de o vibrație mai joasă. Ei nu fac față vibrației înalte și nu vor să fie vindecați. Au nevoie să mai stea mult timp în negativitate și atunci vor respinge lumina și pe cei care o aduc și o păstrează în ei. Aceștia vor fi cei care pun mâna pe par și când treci de mai multe ori pe lângă el sau ea, îi perturbă demonii din ei, care reacționează la tine. Pentru ceilalți am învățat să-mi reglez energia, adică să mi-o scad, ca să le fie lor bine, dar nu pot sta mult așa.

Fac totuși asta pentru ca ceilalți să primească și ei un minim de vindecare, fie și cât să nu-l conștientizeze. Trebuie să facem asta pentru oricine, dar mai ales pentru copii, să-i învățăm cum să-și extindă conștiința, dar mai întâi trebuie să fie OM. Pe noul pământ, toți vor trebui să fie așa. Să vindece, să vadă în interiorul corpului, să comunice telepatic, să materializeze obiecte, să facă bilocație, să-și crească forța vitală, să-și modifice frecvența de vibrație și altele asemenea.

Această cunoaștere va fi accesibilă pentru toți și va face parte din sistemul de învățământ obligatoriu pentru toată lumea. Dar până atunci, adulții de acum nu-i lasă pe copiii lor să vină la mine, nu cumva să-i învăț cum să se vindece de tarele genetice recesive moștenite tot de la ai lor. Asta-i societatea în care trăim, alta nu avem.

Tot „sistemul social” creat și menținut de întunecați, este împotriva omului și a tot ce are el sfânt, iar sociopații sociali abrutizați de neștiință, pun botul la ce li se oferă pe tavă fără să facă un efort minim de gândire, ca să ajungă să trăiască și să moară în chinuri. Și nu ai ce face. Fie voia lor. Ei sunt cei care vor pleca cei dintâi de aici, într-un loc și mai rău, fiindcă asta le este voia. Atunci așa să fie, dar tot vom încerca să aducem mai multă energie pozitivă în forma fizică, fără să îi facem rău. Răul și-l fac singuri.

Pe Pământ totul este o imensă dramă, iar oamenii sunt prinși în ea. Sunt emoțiile predominante ale ființelor de pe planetă care și-au pierdut calea, și nu este ușor de ieșit din asta. Atât de mare este drama încât perturbă câmpul universal, care a decis să își sacrifice fiii luminii ca să echilibreze situația. Este o dramă cosmică. Doar viețile ființelor alimentate direct din Sursă sunt cele prin care unii oameni vor fi conduși în Lumea Nouă, dar celor care se ocupă cu asta nu le este ușor.

Ținând însă cont că există conștiență în toate lucrurile animate și neanimate din acest univers, din această realitate și de oriunde și că aceasta poate fi pătrunsă și restructurată de ființe cu un nivel mai înalt de conștiență, atunci trebuie să ne îndeplinim menirea pentru care am fost chemați aici la strigarea spiritului planetar, oriunde am fi. Fie chiar și între animale, la spitalul de nebuni, în pustiu sau între îngeri, atâta cât se poate pentru fiecare regn, specie sau nivel evolutiv atins. Am pus aici la un loc atâta cunoaștere pierdută, încât pentru unii va fi greu de înghițit așa ceva, dar asta este treaba lor, a mea este să nu las să se risipească fără a fi folosită. Nu sunt adeptul risipirii inutile a timpului, a resurselor și mai ales a informațiilor valoroase.

În acest sens, luna ianuarie a anului 2020, a fost surprinzătoare și pentru mine. Surprinzătoare dar eficientă. Am putut face o mulțime de lucruri pe lângă care am trecut nepăsător mai înainte, într-o efervescență tinerească care-mi lipsea de multă vreme și totul a decurs lin din una în alta, fără să mă gândesc.

Simțeam din decembrie anul trecut că trebuie să cresc vibrația locului de putere care îmi aparține. Așa că în scurt timp și cu îndemânare, am creat 60 de aplice de perete din diverse cristale, cu care am completat în mod spectaculos dinamica spațiului geometriei sacre din camera de cristal; astfel a crescut exponențial puterea cristalului eteric generat de ansamblul general al cristalelor fizice.

Am creat câteva bijuterii vibraționale pentru nepoatele mele gemene în vârstă de 10 ani, care au sărit în sus de bucurie când le-au văzut. Am adus câteva pietre mari din munte, cu care am sporit dinamica octogonului sacru și al portalului dimensional pe care îl generează, precum și cea a altarului zamolxian din grădină. Am refăcut și reparat drumul de acces la casele de pe deal.

Am conceput planurile unui monument grandios în centrul comunei, la cererea primăriei Horodnicul de Jos. Am conceput și realizat un panou mare de câțiva metri pătrați cu hărți referitoare la istoria veche a ținuturilor și teritoriilor care ne-au aparținut ca neam, în decursul diferitelor perioade de timp, plus două hărți mari, edificatoare tot în acest sens pentru diferite perioade istorice, pentru ca să știe urmașii cine le-au fost strămoșii și ce ar mai avea ei de făcut. Am donat câte un exemplar din toate cărțile mele Bibliotecii Centrului Cultural Bucovina și bibliotecilor de la Horodnicul de Jos și de Sus și am participat la o expoziție de carte și un simpozion pe teme culturale.

Am ținut câteva cursuri de inițiere unor aspiranți. Am dăruit unei persoane care se supăra ușor un frumos medalion, o carte și un vers frumos în semn de abordare armonioasă a vieții, de ziua sa. Am citit trei volume masive de metafizică înaltă, traduse de Ana. Am mai făcut câteva lucrări mărunte de sculptură, câteva rame de tablouri care îmi erau necesare, un fotomontaj reușit, cu cele mai bune combinații de cristale ale mele, un altul cu cărțile mele, ba chiar am mai scris și niște versuri și cine să mai știe, or mai fi fost și alte lucruri, dar sunt deja amănunte.

Dar cel mai tare a fost că tot în acest timp am descoperit secretele misterioasei regresii pe care am făcut-o împreună cu Ana în luna octombrie 2019, pe care le-am prezentat arăt aici. Am terminat de scris, aranjat și corectat ce mai trebuia, pentru ca această carte să devină bună de tipar. Și asta în condițiile în care tot mai puțini oameni pot lucra împreună cu mine, la așa ceva sau la orice altceva. În unele cazuri, pentru cei care sunt mai negativi, li se defectează mașinile sau aparatura electronică când sunt eu prin apropiere sau se pierd cu firea pur și simplu. Nimic nu este ușor. Dar tot pot spune că mi-a tăiat coasa vârtos luna asta. Vibrația locului a crescut mult și a mea personală la fel.

 

În condițiile în care tot mai mulți oameni se delimitează net de mine și lipsit aproape complet de resurse financiare, simt cum țâșnește din mine o incredibilă forță energetică, care face totul posibil. Așa percep, iar asta este grozav pentru mine, dar nu la fel de grozav și pentru unii din jur. De pildă nepoatele mele ar sta numai în preajma mea, dar nu le lasă, le țin numai cu cine nu ar vrea ele. Fetele îmi spun de cine nu le place. Au același fel de percepții ca mine și nu greșesc niciodată. Le-am contaminat deja cu încrederea că nu pot fi înfrânte, orice decizii vor lua ceilalți și s-au adaptat perfect. Suportă pentru că nu au ce face în fața adulților, nu au de ales, dar în realitate  au încredere numai în mine.

Frumoasă realizare, nimeni nu le poate modifica calea cea frumoasă a destinului deschisă de mine încă dinainte de a se naște, pe care ele au conștientizat-o de atunci. Când au învățat a vorbi, printre primele lucruri pe care mi le-au spus asta a fost. Știau ce le-am transmis când încă erau în faza de fetus și s-au amuzat să mi-o spună pe la vrei trei ani, amândouă deodată.

Atunci am fost surprins; nici chiar eu nu credeam că este atât de ușor, dar așa este. Atunci când am făcut-o, pur și simplu a funcționat. Cunoașterea (să știi), încrederea (să o faci) și tăria (să îți depășești limitele auto-impuse) au nespus de multă însemnătate. Nepoatele mele mi-au dat o lecție în acest sens și s-au amuzat copios de uluiala de pe chipul meu. Două ființe din Lumină conștiente de cine sunt, au ales să vină în curtea mea împreună contând pe un sprijin de la mine, într-o lume bezmetică, și au ajuns să îmi dea lecții de la vârsta de 3 ani. Bună treabă. Pentru cazul mai rău în care s-ar fi putut întâmpla să fim despărțiți, ele au ales să vină aici împreună ca să își fie sprijin una alteia, într-o lume barbară. Și aici au avut dreptate, dând dovadă de o nemaipomenită iubire între surori. Mereu m-au uimit cele două fete, dar puteți fi siguri că nici eu n-am stat degeaba. Mi-am făcut partea mea din înțelegere.

Oricum s-ar tot strofoca unii și alții, eu știu că toate acestea sunt un început de manifestare a Noului Pământ, încă de acum. E vorba de începutul manifestării forței gândului din nimic, aici și acum în planul fizic. Este triumful conștienței înalte asupra materiei, chiar și atunci când ești singur printre oponenți. O nemaipomenită lecție a tuturor devenirilor noastre, derivată din măreția cunoașterii, încrederii, tăriei, compasiunii și iubirii depline, care sunt de fapt Marea Putere Divină. Toate acestea mi s-au adăugat odată cu elaborarea conceptului de „Carte a Nemuritorilor” și mulțumesc pentru asta.

Pe de altă parte, toți cei la care lipsesc cele trei atribute subliniate, sunt mai în nimic decât în nimicul unde am fost dus eu, ca să mi se arate că și de acolo putem manifesta practic orice. Mulțumesc Sinelui meu pentru tot. El știe ce-i mai bine pentru mine. Tot el îmi va spune când s-a încheiat misiunea mea de aici și este momentul să plec. După simțurile mele tocite de aici, acel moment nu-mi pare prea departe. Am marea dorință de a face (de a crea) lucruri mărețe și frumoase. Ori aici nu se prea poate așa ceva, te lovești de oameni obtuzi și abrutizați, care îți bagă mâinile până la coate în buzunare. Ai nevoie să apelezi la alții, fiindcă tu nu le poți avea pe toate.

Numai să îți facă cineva o poză la un obiect, un cristal să zicem și să ți-o pună pe un suport electronic, îți ia 3 lei pentru o imagine care costă un leu la fotograf. Dacă cumva bagă mâna în buzunar și nu găsește nimic, atunci zice mânios:

– A, tu n-ai nimic acolo, nu-ți fac poze. Și s-a terminat cu planurile tale de a crea ceva frumos și aici vreodată, sau măcar până faci rost de acel ceva lipsă din buzunare.

Parcă tot mai bine-i într-un loc unde poți crea instantaneu un cristal cât o casă, cu ce fel de culori sau irizații vrei tu și să stai în ea, dacă așa ai chef. Dacă nu, să fie doar căsuța din grădina palatului tău de cleștar. Doar în ianuarie lucrurile au stat un pic altfel… mai sunt și oameni care fac ceva pentru tine la prețul corect, dar mult mai puțini. Cam așa stau lucrurile de care am început a mă sătura eu demult. Nu le mai vreau. Să aibă parte de ele doar cei care le vreau, așa este corect, eu m-am săturat. Locul meu nu mai este aici, sunt dispus să plec oricând, atâta timp cât îmi voi fi făcut bine partea din program pentru care am venit. A fost o parte din natura realității înconjurătoare.

Plecare, neplecare, până atunci trebuie să fiu în cea mai bună formă fizică, psihică, morală și spirituală. Aceasta este adevărata conștiință a nemuririi, oriunde ai fi și nu poate fi nimic mai bun. Așa se încheie o carte a nemuritorilor. Dar până atunci, pe când o nouă provocare, Ana? Pe curând!