
(Urmarea la Pe lună 1)
Interesant e că mai este o încăpere unde e o bucată de suflet de al meu și apare figura acelui șaman stelar… (oftează)… A fost multă suferință în războaiele galactice, popoare întregi distruse, dislocate. Acest șaman galactic a fost martorul dispariției poporului său, a fost purtătorul înțelepciunii și cunoașterii, a mers cu o enclavă din populație și a refăcut tradiția pe stele noi și îndepărtate. El era un… am putea spune, vrăjitor alchimist, era și alchimist și vrăjitor, capabil de a face lucruri inimaginabile… Avea putere mare și era temut, pentru că putea face și pentru bine și pentru rău… A ales binele… dar avea și puterea de a face rău, după cum am spus, și a și făcut, în război, celor care erau împotriva alor săi.
Era șaman, dar a mers cu nave spațiale, văd cum nava sa este atacată și distrusă și văd cum ducea niște vase cu sufletele prietenilor săi, sau cu bucăți de suflete recuperate, transportate în mod sacru pentru a fi folosite în ritualurile și în practicile sale, pentru că, așa cum există acele entități din craniile de cristal de care probabil ați auzit, tot așa avea el sufletele alor săi prinse în niște cristale, în niște vase speciale, care păreau a fi de lut, cel puțin văzute dinafară… da, erau de lut, iar cristalul era eteric, ascuns în aceste vase de lut.
Văd cum nava sa este distrusă și văd cum sufletul său intră intenționat într-unul din aceste cristale și le adună și pe celelalte bucăți de suflet și le înglobează înainte de a muri, deci înainte de a fi distrusă nava, practic. Numai că nu știa dacă vor rămâne oameni care ar putea ajuta, dacă vor scăpa în urma atacului navei.
Și toate aceste obiecte prețioase el le-a proiectat în spațiu, ca să nu fie distruse și a intrat intenționat și sufletul său într-unul din ele. Chiar înainte de a muri a lăsat așa, ca un semnal de alarmă, SOS… și era acesta gândit exact pe frecvența șamanică… și a și trimis în anumite stele mesaj că iată, aceste obiecte vor fi găsite, la anumite coordonate. Astfel informația a ajuns la urechile celor capabili să o înțeleagă și aceștia au înțeles valoarea comorii care plutea prin stele și au găsit mijloacele de a o recupera. Mijloacele sunt fizice, e vorba de o navă care se putea deplasa acolo ca să recupereze obiectele care pluteau în derivă în spațiul cosmic… doar că a durat ceva timp până au fost recuperate, dar timpul nu mai avea atât de mare importanță… Și au fost apoi folosite.
Cum au fost folosite? Exista un aparat, era o aparatură la care erau puse, angrenate aceste cristale eterice și această aparatură putea conduce o planetă întreagă din punct de vedere tehnologic. Și această aparatură a ajuns în final pe lună. S-a făcut un aparat care putea conduce o planetă… Pe planete exista tehnologie, puteau fi orașe întregi, puteau fi… cum erau pe lună depozite de energie, de suflete sau de orice… Puteau fi orașe miniere, de exemplu, în care se exploatau resursele planetei, puteau fi orașe marine sau submarine sau subterane sau extraterane cosmice, plutitoare, adică orașe ca un fel de module, de nave cosmice care pluteau în spațiul cosmic. Acestea puteau fi conduse prin aparatele acestea care angrenau energia sufletului, ca printr-un sistem de calculatoare. Dacă unitățile de suflet erau angrenate între ele, puteau funcționa în mod coerent, astfel încât să conducă întregul oraș și să îl conducă la modul perfect, în sensul de a nu exista distorsiuni, de a nu exista defecțiuni, totul să meargă în perfectă sincronizare, fiecare unitate sincronizată cu celelalte.
Și a ajuns până la urmă pe lună acest mecanism, fiind apoi folosit pentru operarea unei părți din lună, a unei părți din acest mecanism lunar, pentru că luna era de fapt, un mare mecanism. Și iată cum tehnologia care avea mare valoare (era o adevărată comoară acea colecție de suflete), a ajuns a fi utilizată de mâini străine. Acel șaman și-a dat sufletul pentru a fi folosit de către oamenii lui, de către cei din civilizația lui, cei care aveau cunoașterea lui și puteau face lucruri care să îi apere civilizația și cunoașterea pe care o deținea și să fie dată mai departe… și să se poată construi cu ea și reconstrui civilizația sa, care fusese distrusă. Și asta s-a și întâmplat, chiar asta s-a întâmplat, că a fost reconstruită… dar apoi a fost iar distrusă în decursul istoriei îndelungate. Și, în final, acest dispozitiv magnetic magnific a ajuns pe lună.
Întrebarea este cât timp funcționează astfel de mașinării și răspunsul la întrebare este: atât timp cât sufletul rămâne în ele, cât nu este rechemat, cât nu este reintegrat acolo de unde a fost luat, în Steaua Sufletului, de către Sinele persoanei, entității suverane căreia îi aparține de drept.
Acum dacă ne uităm la acest suflet al șamanului, vedem puterea lui și vedem și o oarecare mândrie a lui, stimă de sine. Și stima e credința absolută în ceea ce face, avea o mare centrare, abilitate de focusare, încredere și putere în ceea ce face și de asemenea o extraordinară conectare la spiritul civilizației sale, căreia îi aparținea cu totul. Poți să spui că el, de fapt, reprezenta chiar sinteza acelei civilizații. Civilizația respectivă era ca o expresie a lui, atât de mult erau unul în altul, încât nu mai poți să știi care era în cine: civilizația în el sau el în civilizație sau, erau una într-adevăr.
Numele șamanului nu îmi vine… Nu știu… Sunt nume de stele necunoscute… Destul doar că era om și nu pare a fi uriaș, mai degrabă de statură mijlocie. Adică, dacă e să îl compar cu oamenii de acum, pare a fi cam cum sunt oamenii actuali de pe Pământ ca format, adică nu pare a fi mai înalt, nici mai mic… Dar era foarte centrat, foarte focusat, cum noi nu putem fi oricât am încerca, și avea o durată de viață mult mai mare… 700, 700 de ani durată de viață.
În mod interesant, acest suflet al șamanului din această mașinărie era foarte mulțumit. De ce? Pentru că și-a îndeplinit obiectivele și chiar mai mult decât a visat. Angrenându-se în această tehnologie în mod benevol, opțional, a colaborat la proiectele la care a fost angrenată această mașinărie și au fost proiecte cu care era de acord, în care își găsea împlinirea, era misiunea lui de suflet pe care și-a îndeplinit-o și nu a fost doar una, ci o serie întreagă de misiuni. Acest suflet, lăsându-se înglobat în aceste cristale, exact cum se face și cu sufletele din craniile de cristal… acest suflet al lui, împreună cu celelalte suflete din celelalte cristale, au avut o putere impresionantă de a face… și atunci când se adună, craniile de cristal pot face lucruri extraordinare, doar că aici, când sufletele au fost adunate, au fost puse într-o mașinărie la nivel fizic. Și mașinăria funcționează când toate sunt integrate, și așa a fost. A putut recrea civilizații pe planete virgine, iar mulțumirea lui de suflet a fost enormă, imensă! Toată energia de a face, de a acționa, optimismul, încrederea, centrarea, vitalitatea, disciplina…
Îl văd ca un bărbat și toată energia era o energie masculină, nu feminină. Toate acestea s-au împlinit, iar această etapă de pe lună este ultima și putem spune că sufletul lui, pe măsură ce a participat la toate aceste proiecte în cadrul mașinăriei din care făcea parte, poți să zici ca un fel de consiliu de suflete, se vede reflectat în afara timpului, deci nu poți să spui că e pe lună, ci doar că o fațetă a lui se regăsește pe lună. E ca un fel de floare a vieții, mașinăria asta de suflete cu care a lucrat împreună și fiecare glob din floarea vieții reprezintă o geometrie și o realitate în care această mașinărie a fost prezentă, unde a lucrat la manifestarea realității, la crearea ei.
Vedem pe acest șaman bărbat și el este din Flacăra Geamănă a mea (Flacăra Masculină).
(Vorbește într-o limbă necunoscută).
(Cântă).
Se simte foarte bine această energie. Deci iată cum poate să fie sufletul într-o astfel de mașinărie și să se simtă atât de bine, la fel ca entitățile din craniile de cristal. El era conectat și la alte cristale ale celor care se conectau la el și putea să comunice, putea călători cu ei, deci sufletul lui din acest cristal se simțea liber, se simțea împlinit, mai mult decât dacă ar fi fost în trup de om, pentru că avea libertatea de a călători și putea influența oamenii, putea descărca informații, putea descărca în oameni, în locuri, în rețele de informație planetare, galactice, a lucrat mult cu rețele galactice. Putea face incomparabil mai mult din această ipostază de existență, decât dacă ar fi avut trup de om.
Exista o organizație din care el făcea parte, care lucra astfel. Totul era organizat, totul era structurat, ca o rețea. Era foarte multă ordine și nu îl văd deturnat pentru întuneric, se pare că avea chiar niște măsuri de siguranță, care făceau ca să fie aproape imposibil să fie deturnat, adică folosit în scopuri care contraveneau intenției inițiale pentru care a fost creat.
La un moment dat a fost de acord să lucreze pe lună, să participe la organizarea treburilor de pe lună, pentru că luna își are rolul său în planul galactic. Luna, înainte de a veni la Pământ a mai fost la alte stele, adică lângă alte planete și luna are de a face cu lunaticii, adică are o influență nefastă, în sensul că mărește aiureala… alt cuvânt nu găsesc… adică starea de confuzie, de zăpăceală, cu care se confruntă sufletele în evoluția planetară. Ea mărește rezistența, așa, ca o gelatină, în care sufletul trebuie să se miște pentru a evolua înspre lumină. Dar, ca să aibă loc evoluția trebuie să existe rezistență, pentru că fortitudinea, tăria de caracter, toate calitățile… se nasc în confruntarea cu rezistența și dacă totul ar merge ca uns, atunci nu s-ar mai dezvolta aceste trăsături, pentru că, de exemplu, când se naște un pui dintr-o găoace, dacă îl ajuți să se nască și îi dai deoparte cojile de ou, el iese nevolnic și slab și i se întărește caracterul tocmai luptând cu coaja oului ca să se nască. Tot așa, ca spiritul omului să evolueze, atunci e nevoie de rezistență și luna servește în acest scop. Atâta doar că uneori, această energie a fost manipulată astfel încât să fie prea mult și bieții pământeni să nu mai poată face față și să fie copleșiți. A fost folosită din plin această energie de forțele oculte negative, dar aceasta nu înseamnă că ea este prin sine însăși negativă. Și astfel, acest șaman și-a dat acordul ca să contribuie la conducerea lunii.
Acum ne conectăm la energia lui pentru recuperare de suflet. Recuperarea de suflet se face acum sub egida Arhanghelului Mihail, pentru că el împiedică, el garantează faptul că nu se vor recupera negativități, dureri, programări din alte vieți cu care este informat sufletul recuperat. El ajută la curățarea și la caracterul legal și benefic al acestei recuperări de suflet. Acum este un portal și există o dispensă de a recupera sufletul de pe lună!
Ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ta ….
Chemăm energia sufletului în Steaua Sufletului și rugăm să fie transmisă Anei, astfel încât să o împuternicescă, astfel încât să o ajute să rezoneze cu alte suflete și să conlucreze cu ele atunci când va fi necesar, în mod optim, în mod creator.
(Cântă într-o limbă necunoscută).
Ana, te vei putea conecta mai ușor la cristale, pentru că acest șaman stelar și-a încastrat conștiința în cristale. Amintește-ți că poți să faci asta și ai făcut-o de multe ori. Ți se activează acum această abilitate de conectare cu ajutorul cristalelor.
Ta ta ta ta ta ta……………………………………
(Cântă într-o limbă necunoscută).
Și chiar așa și este. Amin!
Ieșim acum din meditație.
Cu ani în urmă o prietenă m-a întrebat, oare cum îi merge mamei ei care cu mult timp în urmă s-a sinucis. Căutând-o am dat de ceva pe care l-am numit buzunar astral. Un apendice în care erau adunate suflete rătăcite. Așa cum ai descris. Le am vorbit, i-am rugat, am încercat să le lămuresc că sunt iubite și așteptate în lumină. Fără succes. Acel buzunar era creeat și întreținut chiar de acele suflete, multe, multe . Îngeri așteptau în afara acestei iluzii să le recupereze. Din fericire mi am amintit de un descântec primit de sora mea: eu sunt liber și voi fi mereu liber. Eu sunt lumină și voi fi mereu lumină. Din veac în veac. Acesta este jurământul.
Acest jurământ l am depus noi toți cei care am coborât în materie.
Am purces din nou în buzunar și am cântat foarte mult timp. A fost suficient să observ la unul din suflete o licărire de amintire, apoi s-au adunat tot mai multe să asculte. Am venit să vă ducem acasă le am spus, cu dragoste. Buzunarul a primit fisuri prin care a coborât lumina și îngeri puternici au coborât luând în brațe câte un suflet obosit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super! Practic lucrăm cu forme gând ca să dezlegăm. Asta se poate face în multe feluri, în funcție de cum simți că e mai puternic. Dar există și protocol de lucru. Și eu simt să cânt de fiecare dată la recuperarea de suflet, și cântecele sunt diferite de fiecare dată. De asemenea, de multe ori vizualizez păsări în zbor la recuperare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă recuperezi bucăți de suflet personale, șamanii recomandă să fii atent unde se așează în corp atunci când revin. Eu pentru recuperare am primit îndrumare să lucrez cu Steaua Sufletului (Danas), pentru că ea curăță ceea ce se aduce acasă, și de asemenea știe ce și cât să îți transmită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc.
ApreciazăApreciază
Ce este steaua sufletului?
ApreciazăApreciază
Am mai recitit ce ai spus despre cum ai lucrat cu acel buzunar de suflete stagnante. Doamne, ce frumos! Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Omul încarnat este singurul care fiind cu un picior în iad și cu celălalt în rai, poate recupera suflete căci se poate băga acolo unde nici îngerii nu au putere: în lumile imaginate de locuitori 3 și 4d.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Steaua Sufletului este un concept adus de Școala Kryon. Danas (sau Steaua Sufletului) este o interfață multidimensională responsabilă de administrarea și filtrarea energiei sufletului care coboară în 3D din dimensiunile înalte. Steaua Sufletului poate fi folosită atunci când lucrezi cu alte vieți sau cu energii și traume din trecutul vieții curente.
ApreciazăApreciat de 1 persoană