Misterele Școlii Zamolxiene

 

Prima întrupare a lui Zamolxe a fost cam la anul 2000 înainte de Hristos, în perioada când se cam sfârşea o epocă de matriarhat de 3000 de ani, în care femeile au avut rolul conducător în societate, dar care în final au ales o cale evolutivă greşită bazată pe inechităţi sociale. Atunci s-a luat din înalt decizia de a fi modificată grila rezonantă planetară care până atunci le avantaja pe femei, cu o alta care îi avantaja pe bărbaţi pentru echilibrarea câmpului energetic care deja era afectat într-un sens evolutiv nepermis.

S-a luat aşadar decizia de a se trimite Unităţi de Conştiinţă Divină pentru a se implementa noua grilă rezonantă pentru că mai exista încă multă rezistenţă din partea vechilor structuri şi pe lângă asta, mai aveau sarcina de a renaşte spiritualitatea şi a dezvolta şi incita noi evoluţii ale corpurilor subtile.

Aceştia au acţionat asupra structurii energo-informaţionale a reţelei planetare, cât şi asupra dinamicii psiho-mentale ale acelor vremuri, creându-se „rezonanţe” şi căi de legătură subtilă între ele. Aşa s-au sădit seminţe spirituale care ulterior au generat, dacă nu cumva ar fi mai corect de spus degenerat, în curente şi idei religioase. Dacă Lao Tze şi Buddha au lăsat urme mai vizibile în Asia, Zamolxe a creat (în ciuda aparenţelor) în Europa o dinamică mult mai mare şi mai complexă asupra ei şi asupra întregii omeniri.

La acea întrupare el s-a numit Heracle şi a avut de înfruntat adversităţi teribile datorate rezistenţei vechilor structuri energetice în descompunere (cam ca acum) şi a mentalităţii sociale generate de ele (ca acuma). Pe care, printr-un efort titanic le-a învins devenind cel mai cunoscut om al epocii sale – zeu în corp fizic. Recunoscut de altfel în toată antichitatea şi preluat în cultura antică sub numele de Hercule. Toată lumea ştia de cele 12 munci şi lupte teribile ale lui Hercule în care a învins în toate, şi care reprezintă în fapt eliberarea noastră de sub robia întunericului şi trecerea în lumină. În unele culturi a fost preluat ca Zeus – Zeul Zeilor, dar nu s-a mai pomenit de Heracle – Pelasgul.

Aşadar, „vechile civilizaţii” europene, vreau să zic aşa autonumite de către ele, căci ei erau doar hoţi, prădători, desfrânaţi şi impostori care nu aveau nimic, doar că au ajuns la un moment dat în Europa pelasgă, unde au întâlnit cultură şi civilizaţie cum nu mai era şi nu cunoscuseră. Atunci au făcut ce ştiu ei mai bine, şi aşa fac şi azi. Au preluat tot, inclusiv numele zeilor autohtoni, schimbându-le şi transferându-le într- un panteon de zei curvari ca fiind („cei ce s-au împerecheat cu fetele oamenilor care erau frumoase”), după nivelul lor de înţelegere şi omiţând total sursa reală. Au procedat ulterior la distrugerea tuturor surselor de cunoaştere (informaţie) autentică până azi.

Dar noi vom face referire la cea de-a doua întrupare a lui pe la anul 500 Î.Hr. când s-a numit Zamolxe şi este mai cunoscută. Bineînţeles şi atunci a avut de înfruntat greutăţi mari, încă mai era rezistenţa din partea unor structuri arhaice retrograde dar erau şi oameni luminoşi, mai ales în zona conducătorilor de comunităţi care au înţeles repede că reformele propuse de el fac un stat mai puternic şi s-au realiat la acestea. A studiat cu minţile cele mai luminate ale epocii ca Pitagora dar şi alţii. Şi când s-a întors după ce a reuşit să obţină sprijinul conducătorilor locali, Zamolxe a purces la alcătuirea primei generaţii de discipoli, care în prima fază trebuiau să fie 1000.

Simţise foarte puternic aspiraţiile către spiritualitate ale noii generaţii de daci tineri (aşa cum le simt şi eu în generaţia tânără de acum), deşi lumea este de altă părere, dar nu contează asta. I-a ales pe cei mai puri din toate ţinuturile locuite de ei, se afirmă chiar că cei mai mulţi potenţiali candidaţi s-ar fi găsit între râurile Siret şi Nistru. Şi lua tineri pe la 10 ani şi-i ducea în munţi în zona marilor Vortexuri energetice şi începea pregătirea.

Înainte de primul an de pregătire exista o perioadă de jumătate de an, în care discipolul trebuia să se adapteze regimului sever de pregătire. Trebuia să înveţe cât mai multe dintre legile frumoase (belagine sau ale lui Zamolxe), pe urmă izolarea faţă de familie — comunitate, hrana vegetariană, netrecută prin foc şi potolirea dorinţelor cărnii, adică potolirea şi înfrânarea sexualităţii instinctive, erau primele deprinse.

După cele 6 luni de pregătire, cei care simţeau că drumul lor este alături de Zamolxe şi de învăţătorii lui, intrau în primul an de studii, care era prima treaptă a iniţierii, unde primeau o pregătire pe ansamblul corp-minte-suflet.

Aveau în vedere opt materii:

. Disciplina ca: ascultare studiu, hărnicie, cumpătare, perseverenţă.

2. Cultivarea virtuţilor: iubire, voinţă, curaj, răbdare, modestie.

3. Obiective: pacea, dreptatea, adevărul, unitatea, progresul.

4. Autocunoaştere: personalitate şi individualitate; intenţie-imagine-emoţie; gând-cuvânt-faptă; suflet-minte-trup.

5. Eliberările: detaşare, concentrare, imaginaţie, armonie, frumuseţe.

6. Autodezvoltarea: mărirea câmpului vital, creşterea gradului de conştienţă, extinderea simţurilor.

7. Cauzalitate:rezonanţă-convergenţă-sincronicitate- ciclicitate-corespondenţă-unicitate.

8. Evoluţia spaţio-temporală: ordine-măsură-control, înţelepciune, creaţie. Concomitent cu aceasta începeau dezvolaterea tehnicilor de autocontrol care vizau ducerea la extrem a tuturor simţurilor fizice şi emoţionale. Toate acestea se realizau prin tehnici şi penitenţe foarte dure.

Începeau cu postul alimentar, la început câteva zile până se ajungea la 15-30 de zile. Prin acesta se realiza un bun autocontrol asupra senzualităţii şi a impulsului sexual, care este în legătură cu apetitul culinar. Postul prelungit eliberează fiinţa de multe temeri ancestrale.

Înfrânarea limbii presupunea autoizolarea faţă de grup pentru câteva zeci de zile, te obligă practic să observi reacţiile sufletului şi ale minţii atunci când limba ta tace. Izolarea amplifică tendinţele de dezordine mentală, care te obligă să activezi autocontrolul, altfel apar tulburări grave la nivelul sistemului nervos. Egoul aspirantului era puternic lovit şi aveau loc deschideri la nivelul intuiţiei.

Înlănţuirea trupului presupunea o „priponeală” pe câţiva metri pătraţi, numai cât lungimea braţelor întinse, realizat concomitent cu postul alimentar şi postul tăcerii. Era unul dintre cele mai dure teste pe mai multe zeci de zile. Puţini reuşeau din prima încercare, dar cine le trecea, prin ridicarea nivelului de conştienţă căpăta un bun autocontrol asupra corpului şi a părţii animalice.

Penitenta ochilor – aspiranţii erau legaţi la ochi şi trebuiau să-şi desfăşoare activităţile aşa timp de 20-30 de zile. Acesta era un exerciţiu extrem de dur, dar genera o mărire a potenţialului celorlalte simţuri fizice.

Botezul ghetii si al focului presupunea călirea organismului în condiţii de frig şi căldură excesive, ambele ducând la modificarea stărilor de conştienţă, fără de care corpul nu poate suporta focul direct sau contactul îndelungat cu frigul. Se eliberează temerile legate de forţele naturii, care astfel pot fi stăpânite.

Postul minții – acesta este ceva complicat pe care doar îl menţionez. Iniţiaţii spuneau că o zi de spart pietre nu i-ar istovi aşa tare ca un ceas de post de acest fel, deşi nu trebuiau să facă nimic, doar să nu gândească.

Şi fiindcă nu dau explicaţii despre acest tip de post, o să spun că eu am folosit rugăciunea inimii timp îndelungat până am coborât mintea în inimă, adică în centrul spiritului, şi atunci gândeşti prin inima spirituală, care este esenţa.

Cam acestea erau distracţiile primului nivel iniţiatic, dar cei care le treceau dobândeau capacităţi mari, câmpul energetic creştea de câteva ori, dispăreau temerile legate de trupul fizic, se dobândea un bun autocontrol mental şi emoţional, iar voinţa, curajul şi răbdarea deveneau săbii de foc, și se mai dobândea un magnetism special prin care se puteau accesa fluxuri energetice naturale.

În al doilea şi al treilea an din treapta a doua, concomtent cu cele mai înainte arătate, se punea bază pe accesul şi controlul asupra energiilor elementale, dar şi accesul la regnul vegetal şi animal, pe care la finalul iniţierii trebuiau să le controleze (stăpânească) perfect.

Se foloseau numeroase tehnici care duceau în final la dobândirea unor simţuri din ce în ce mai rafinate, în aşa fel încât numai prin câmpul energetic extins puteau percepe forme, culori, vietăţi şi altele, la distanţe din ce în ce mai mari, astfel încât puteau anticipa pericolul.

Orice aspirant de nivelul doi, prin intermediul propriului câmp, putea controla fenomenele naturale precum aducerea şi dispersarea norilor, dispersarea furtunilor, starea gândirii… puteau ţine animalele prădătoare la distanță, puteau reface traseele energetice ale celor bolnavi, cunoşteau toate plantele medicinale şi la ce boli sunt ele eficiente, puteau dezvolta egregorul de grup al unei comunităţi, determinând o înmulţire rapidă a ei atunci când era nevoie de asta. Se puteau hrăni cu prana şi cu ceea ce ei numeau „seva muntelui” adică emisia rocilor minerale, la fel şi cu emisiile aurului şi argintului din sol, precum şi cu emisiile lunii şi ale soarelui.

La terminarea acestui al doilea nivel de iniţiere, aveau de susţinut o probă de absolvire, anume: erau închişi într-o cuşcă de lemn legată toată cu noduri complicate şi lăsaţi într-o peşteră adâncă, în întuneric total şi frig. De acolo nu mai erau scoşi de nimeni. Trebuiau să iasă singuri, venea doar o dată pe zi învăţătorul maestru care răspundea de ei să vadă dacă trăiesc. Dacă îl simţeau că vin, uneori schimba câteva cuvinte cu ei. Nu le aducea niciodată nimic, primeau doar un ulcior cu apă la început.

Ei intrau acolo optimişti, ştiau doar că se pot hrăni cu seva (mustul) muntelui şi credeau că le va fi uşor. Numai că maestrul învăţător avea puteri nebănuite şi putea bloca seva tuturor elementelor, dar ei nu ştiau asta şi erau lăsaţi într-un loc unde nu se manifesta aşa ceva. Puteau pune doar o întrebare maestrului când venea, atât.

După ce stăteau un timp, încercau să se hrănească şi… surpriză. Mustul muntelui nu era, încercau altceva şi nu era nici al pământului, nici al mineralelor , nici al aurului şi argintului, de soare şi lună nici vorbă şi dintr-o dată de unde se ştiau că au puteri suprafireşti se trezeau singuri în frig, întuneric, părăsiţi fiindcă ştiau că de acolo nu vor fi scoşi de nimeni, fără măsura timpului, fără hrană, închişi într-un spaţiu mic. Se ţineau tare o vreme dar treptat îi cuprindeau toate spaimele ancestrale şi o disperare pe măsură.

Aşteptau sosirea maestrului, care nu ştiau când va fi. Puterile îi părăseau treptat, nu mai puteau sta nici în picioare, erau la limită să mai poată vorbi şi nu ştiau dacă vor mai putea percepe venirea maestrului care era totdeauna tăcută şi nu li se adresa dacă nu era necesar, cădeau în stări cataleptice care nu ştiau cît durau iar uneori se mai trezeau.

De la un timp i s-a părut că percepe apropierea maestrului.

– Învăţătoruleee! a scâncit el, părându-i-se că a urlat din toată puterea, nu mai este seva muntelui, totul este mort aici…

– „Totul este viu” veni răspunsul.

– Ce este asta? întrebă el.

– O singură întrebare… Tocmai ţi-am răspuns, învaţă să pui întrebările care trebuie… Mai vin şi mâine….

Din nou singur şi neputincios şi deznădăjduit.Putere nu mai avea de loc. Spiritul îl părăsea perioade lungi de timp, dar el avea obişnuinţa ieşirilor în astral şi îşi păstra conştiinţa şi acolo. Mai revenea în trup, dar aici era durere şi neputinţă… dincolo era mai bine. Sta mai mult şi iar mai revenea… Hm…! „Totul este viu” cum să fie asta?…

La un moment dat i s-a părut că vede o lumină din vârful degetelor. A crezut că-i iluzie, s-a uitat mai bine… Lumina creştea, acuma lumina mai bine, se uita fascinat şi nu înţelegea nimic. După un timp i s-a părut că simte o adiere uşoară ca o briză, a respirat profund şi era dulce, avea prana, era viaţă, a simţit-o, a respirat profund cu nesaţ….

O lumină a început a creşte din plexul solar, devenea tot mai puternică, începea să vadă cuşca, nodurile, puterile îi sporeau, se putea mişca. Era lumină şi în el creştea o putere mare.

Activase focul sacru din interior, se simţea bine, a încercat nodurile şi a văzut că încet le poate desface. Le-a desfăcut cu răbdare, a deschis cuşca şi a ieşit.

La gura peşterii aştepta maestrul: „Bine ai venit! Uite, ia nişte mure, le meriţi!” Maestrul zâmbea, ştia tot, demult şi el trecuse prin asta.

– Câte zile am stat aici?

–  Unsprezece.

–  Au mai fost şi alţii ca mine?

–  Aţi fost zece.

–  Ceilalţi au ieşit?

–  Unii au ieşit mai repede, alţii trebuie să reia nivelul doi de la început.

–  Am găsit prana în vânt…

–  Vezi, ce ţi-am spus? Totul este viu! Dacă puneai întrebarea care trebuie, îţi răspundeam, dar nu ai pus-o…

Aşa era. Cei care reuşeau erau numiţi si deveneau preoţi, iar cei care nu reuşeau, reluau ciclul iniţiatic.

După ce deveneau preoţi, erau trimişi în pustiu numai cu hainele de pe ei, nicidecum nu erau trimişi în comunităţi, ci în pustiu unde prin puterile dobândite şi lumina lor, trebuiau să genereze în teritoriu Vortexuri energetice (până în spaţiile dimensionale) şi prin puterea lor să atragă oameni care să se stabilească în zonă, căci era şi încă mai este nevoie de multe asemenea Vortexuri în afara celor naturale existente deja. Aceştia erau numiţi „ridicători de comunităţi”.

Localităţile pământului străbun nu au apărut la întâmplare, de exemplu aşa au luat naştere localităţile din punctele Octogonului Sacru, în jurul pietrei sacre a Dacilor, acel tesaract formidabil al altor spaţii dimensionale. Aşa s-au format comunităţi în jurul lor de la câteva sute la câteva mii de oameni, dar asta numai dacă preoţii erau vrednici şi puteau avea grijă de comunitate adică iarba să fie grasă, pământul mănos, recoltele bogate, apele pline de peşte, pădurile să aibă vânat destul, tot ei îi vindecau de boli pe oameni şi animalele lor, le vindecau rănile când veneau din luptă, protejau comunităţile de prădători, aduceau ploaia dacă era secetă sau îi fereau de furia stihiilor. Cei care nu reuşeau să facă asta, nu adunau comunităţi în jurul lor. Atunci rămâneau doar pustinici neştiuţi.

Mai era al treilea nivel. Acesta ţinea 3 ani. Unii dintre ei aveau dorinţa de a merge mai departe în evoluţie, de a primi mai multă lumină, aşa cam unul din treizeci. Despre acest nivel se pot spune puţine, nu erau nici un fel de criterii, totul se desfăşură sub stricta supraveghere a spiritelor din dimensiunile mai înalte.

Aceştia se retrăgeau în apropierea centrelor energetice majore din Carpaţi şi erau într-o legătură permanentă cu spiritele superioare, străbuni din stele, fiinţe solare, Fondatori, fiinţe enrgetice din bazele subterane. Erau permanent un pion de legătură între lumea pământeană şi ceruri.

Se ştie că Burebista, Decebal, Deceneu erau iniţiaţi de nivel 3. Aceştia erau numiţi „ridicători de ţară” şi noi avem multe ţări, le mai zicem ţinuturi aşa ca Ţara Bîrsei, Ţara Făgăraşului, Ţara Moţilor, Ţara Luanei (zona Buzău), Ţara Fagilor (Bucovina) şi multe altele, nu e cazul să mai continui.

Din aceştia se alegea un număr mic, unul din câteva zeci, care erau mai luminoşi şi din ei se alegea Marele Preot al neamului. Marele Preot era permanent în contact cu Divinitatea în folosul neamului.

Simt că trebuie să mă opresc cu acest subiect. Dacă ai simţit o emoţie adâncă citind despre aceşti preoţi din vechime, poate cândva ai cunoscut şi tu unul, ori poate ai fost unul dintre ei. Dacă nu ai simţit nimic, fii liniştit, câţiva dintre ei sunt aici printre noi, numai că tare greu pot fi văzuţi. Şi îi pot vedea numai cei care sunt ca ei… dar şi aşa e tare bine. Aşa s-a scris istoria şcolii iniţiatice Zamolxiene, cu multă sudoare, se pare că într-un anumit plan ea mai funcţionează şi astăzi.

Ce mai ştiu, este că iniţiaţii nivelului unu puteau accesa energiile nivelului unu ale piramidei energetice din Retezat, cei ai nivelului doi puteau accesa al doilea nivel al ei, iar cei ai nivelului trei pe al treilea nivel al piramidei care încă mai erau active atunci. Singur Zamolxe a putut accesa al patrulea nivel al ei.

Acum ştiţi de ce mai marii lumii acesteia nu vor să se şti nimic despre noi. Aici au fost plantate, au răsărit şi s-au răspândit în lume seminţele sacre ale Lumiinii Dreptăţii şi Armoniei. Aici au stat păstrate peste milenii de întuneric şi numai de aici pot să se nască, aşa cum ştie orice om de bun simţ… nimic nu poate să răsară dacă nu a fost însămânţat.

De aceia Fondatorii privesc de pe nivelele lor dimensionale 11 şi 12 şi către zona noastră românească şi au pregătit o serie de etape de transformare spirituală necesare refacerii punţii de energie spirituală între vechea civilizaţie pelasgă din care s-au născut Geto-Dacii şi naţiunea română actuală, pentru reactivarea străvechilor circuite energetice planetare care ne traversează teritoriul. Şi asta pentru că, odată cu intrarea Geei în coridoul dimensional 4D-5D, au început să fie reactivate aşa cum erau cu sute de mii de ani în urmă, înainte ca planeta să cadă în zona de densitate materială.

Practic, se trezesc principalele centre energetice din România, datorită imenselor cantităţi de cristale de sub munţi care rezonează cu Vibraţiile Cosmice dimensionale. Faptul că Fondatorii privesc şi spre România se datorează şi celor câţiva mediumi de aici care pot comunica cu ei şi le transmit mesaje tuturor în lume, aşa cum sunt Remer Ra, Virgil Marcu, Contele Incappucciato şi mulţi alţii. Ultima mea informaţie este că ar fi peste 200, bineînţeles că nu toţi scriu despre asta aşa că nu sunt cunoscuţi.

Un alt motiv este acela că avem la noi câteva persoane care ca şi nivel de evoluţie spirituală se află pe nivelele 6 – 6,5 sau chiar ceva mai mult decât atât, care sunt spirite venite de la nivelul dimensional al maeştrilor înalţi. Aceştia sunt puţini la numărul populaţiei doar vreo 4-5, poate ceva mai mulţi dacă stau să judec după ce simt eu, dar care au o misiune foarte importantă, anume să îi ghideze pe alţii câteva sute de mii de români pe calea evoluţiei spirituale pe care aceştia se află deja undeva pe la nivelele 4-5, pentru a reface un fel de matrice psihică vie care să se reconecteze cu matricea spirituală, energetică a vechii Geto-Dacia, rămasă stocată undeva la nivelul unei linii temporale paralele.

De aceia, Fondatorii sunt cu ochii pe România, pentru că aici se va forma în următorii 15-20 de ani un nucleu spiritual de circa un milion de persoane de înaltă calitate, care va influenţa major evoluţia naţiunii europene şi de aici destinele întregii planete, aşa cum a mai fost o dată în istorie atunci când Dacii erau Liberi. Şi au roit din Octogonul Sacru în toată lumea ducând cu ei lumina spiritului lor viu.

Acum trebuie s-o facem noi şi a început, nu e puţin 4 milioane de români roiţi din Octogon în 25 de ani şi tot cam atâţia înainte de război, când au plecat de sărăcie, dar duceau cu ei Matricea Energetică a Octogonului. Alţii vor rămâne în el, de unde vor radia lumina lui în toate zările. Şi nu uita, în planul fizic orice naştere (creaţie) se face cu durere. Noi trăim acum o Renaştere iar aceasta este Reîndumnezeirea noastră şi a Octogonului Sacru.

Nu am ţinut cont şi nu o să ţin de reguli, norme şi dogmele întunecaţilor. Numai aşa, lumina sacră a Octogonului și adevărul pot ajunge la cei 7 miliarde de sclavi. Astfel ei vor putea alege dacă vor să rămână sclavi sau să devină liberi. Eu am ales şi am zis!

Mircea Andrișan în Octogonul sacru, Horodnic, 2016